Joi 22 septembrie a fost organizat în cadrul Centrului de zi din comuna Stănișești, un schimb de experiență cu reprezentanți ai unor ONG-uri și APL-uri din sapte județe din zona de est a țării. Intâlnirea a fost organizată de specialiștii FSC care derulează în această comună un amplu program de servicii integrate sociale, medicale și educative, destinat categoriilor defavorizate. Scopul întâlnirii a fost de a prezenta colegilor din sectorul ONG modelul de servicii oferit de FSC în comună și condițiile de implementare a unui astfel de program, în care cheia succesului o constituie parteneriatul ONG – autorități locale.
 
Au participat aproximativ 40 de persoane reprezentând ONG-uri care desfășoară programe similare în zone rurale din Moldova, dar și reprezentanți ai autorităților locale printre care primarii din comunele Țibănești jud Iași, Bodești jud. Neamț și viceprimarul orașului Slănic Moldova. 
 
După prezentarea susținută de coordonatorul programului UN MODEL REPLICABIL DE SERVICII COMUNITARE PENTRU MEDIUL RURAL, în care au fost punctate contextul socio-economic al comunei, obiectivele și principalele activități ale programului, a urmat o sesiune de discuții libere, destul de animate. Invitații au fost interesați de tipurile de servicii, în special cele adresate vârstnicior la domiciliul acestora, de structura și modul de organizare al echipelor de îngrijiri la domiciliu, dar și de modalitățile de parteneriat cu autoritățile locale și instrumentele legislative prin care acestea pot susține astfel de servicii.
 
Intâlnirea a continuat cu un tur al Centrului de zi și prezentarea sălilor dedicate activităților cu copii, voluntari, atelierul de activități lucrative, biblioteca și micul muzeu dotat cu exponate donate de locuitorii comunei. 
 
Participanții au fost impresionați de  activitățile și rezultatele obținute de FSC în zona de est a județului dar și de problematica cu care se confruntă beneficiarii acestor servicii. “Am cunoscut azi activitatea Centrului Comunitar Stănişeşti din judeţul Bacău, un proiect care propune un model integrat de servicii sociale pentru grupurile dezavantajate din comunităţile rurale - centru de zi pentru copii, îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice şi centru de zi pentru persoane vârstnice. Am fost impresionati de acest model funcţional şi intergeneraţional, ce poate fi replicat în orice comunitate din mediul rural. (Daniela Ceredeev, profesor, director de programe Asociatia Pro Europa, Vatra Moldovitei, judetul Suceava)
 
***
Evenimentul de la Centrul de zi din Stănișești face parte din activitățile proiectului Un model replicabil de servicii comunitare pentru mediul rural demarat în luna ianuarie a acestui an, co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă. Bugetul total al proiectului este de 110.800 CHF. Grantul acordat este de 74.800 CHF, iar co-finanțarea asigurată de solicitant (FSC Bacău) și partener (Primăria Stănișești) este în valoare de 36.000 CHF.  

Proiectul se adresează unui număr de 100 de copii din familii aflate la risc, 50 familii cu probleme sociale grave, 80 de persoane vârstnice dependente, 50 persoane vârstnice în regim centru de zi și implică un număr de 30 de voluntari locali.