Consiliul Județean Iași, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași și Reprezentanța UNICEF în România au inaugurat miercuri Centrul de zi pentru dezvoltarea deprinderilor de viață independentă „ROUA”.
 

Noul centrul de zi face parte din Centrul de Servicii Sociale Bucium și va avea ca beneficiari anual un număr de aproximativ 100 copii aflați în situații de vulnerabilitate, indiferent de naționalitate, precum și familiile acestora, care vor avea parte de servicii integrate, printr-o abordare holistică incluzivă și sustenabilă.
 

„Astăzi avem ocazia să ne reafirmăm responsabilitatea față de copiii vulnerabili din Iași, care au nevoie de solidaritate și compasiune, de servicii integrate, de calitate și complete, pentru a se putea dezvolta la adevăratul lor potențial și a recupera acolo unde este nevoie. Le mulțumesc partenerilor din cadrul UNICEF, alături de care am lucrat îndeaproape încă din primele zile ale crizei refugiaților și împreună cu care continuăm colaborarea în beneficiul copiilor care au nevoie de sprijin”, a declarat Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași.
 

„Centrul ROUA, inaugurat astăzi, va putea oferi servicii integrate și adaptate nevoilor individuale ale fiecărui copil, servicii de calitate, care vor reprezenta o importantă susținere pentru comunitatea din cartierul Bucium. Pentru copiii refugiați care se află în Iași, centrul de zi va contribui la o mai bună incluziune în comunitatea-gazdă”, a afirmat Florin Ion, director general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași.
 

Renovarea și dotarea spațiului cu mobilier și alte echipamente necesare reprezintă o investiție de peste 200.000 USD. Copiii vulnerabili și familiile acestora pot beneficia de sprijin în funcție de nevoile identificate în rândul grupului-țintă, după ce structura de personal va fi aprobată. Centrul de zi va  furniza servicii de consiliere socială, psihologică sau educativă, precum și servicii de asistență medicală și de recuperare pentru copii cu dizabilități ușoare și medii.
 

„Le mulțumim partenerilor noștri – Consiliul Județean Iași și DGASPC Iași – pentru eforturile prin care reușim să schimbăm în bine viețile copiilor vulnerabili. Copiii au nevoie de protecție și educație, de refugiu și de sprijin, iar prin colaborarea pe care am început-o în urmă cu doi ani, facem pași importanți în beneficiul lor. Mulțumirile UNICEF se îndreaptă de asemenea și către Guvernului Elveției, care a susținut acest proiect, prin intermediul Fondului de Răspuns Rapid”, a afirmat Anna Riatti, Reprezentanta UNICEF în România.

 

***

 

Despre Direcția General de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași este principalul furnizor de servicii sociale la nivelul județului, pornind de la nevoile specifice ale populației, stabilite prin Strategiile propuse de Direcție și aprobate de către Consiliul Județean Iași. Obiectivele DGASPC urmăresc promovarea protecției copilului prin alternative de tip familial, evaluarea copiilor din instituțiile de tip rezidențial în vederea dezinstituționalizării, înființarea de noi servicii în vederea prevenirii abandonului și reducerii instituționalizării.
 

Despre UNICEF

UNICEF este prezent în România și în alte 190 de țări și teritorii pentru a promova supraviețuirea și dezvoltarea copiilor din perioada copilăriei mici până la adolescență. În România, UNICEF lucrează  împreună cu actori cheie precum Guvernul, Parlamentul, autorități locale, societatea civilă, sectorul privat, parteneri naționali și internaționali și mass media pentru a asigura accesul tuturor copiilor la educație timpurie de calitate și la școală, pentru protejarea adolescenților și monitorizarea drepturilor copilului, pentru protecție socială și pentru mobilizarea de resurse în beneficiul copiilor. Pentru mai multe informații despre UNICEF și activitatea sa, vizitați https://www.unicef.org/romania/ro.

Urmăriți UNICEF în România pe Facebook și Instagram