165 de persoane vârstnice în situații de dependență și cu risc de excluziune socială din județele Giurgiu și Buzău vor beneficia de servicii socio-medicale integrate în vederea depășirii situației de vulnerabilitate și îmbunătățirii calității vieții
 
• 2 servicii sociale înființate și licențiate;
• 45 de persoane vârstnice beneficiare de servicii de îngrijire la domiciliu;
• 120 de persoane care beneficiază de servicii socio-medicale de îngrijire la domiciliu;
• 945 ore de consiliere socială acordată beneficiarilor.
 
Asociația Four Change împreună cu partenerul său Crucea Alb-Galbenă Filiala Buzău anunță lansarea proiectului “Împreună împotriva izolării vârstnicilor din România!” ce se adresează unui numar de 165 de persoane vârstnice în situații de dependență și/sau în risc de excluziune socială, dintre care: 120 de persoane din comuna Brădeanu (județul Buzău), 30 de persoane din comuna Crevedia Mare și 15 persoane din comuna Cosoba (jud Giurgiu).
 
Timp de 26 de luni, proiectul își propune să faciliteze accesul la servicii socio-medicale integrate, în concordanță cu nevoile specifice ale beneficiarilor, în vederea depășirii situației de vulnerabilitate și îmbunătățirii calității vieții acestora.
 
“În contextul unei Europe și a unei Românii care se confruntă cu o pondere din ce în ce mai semnificativă a populației vârstnice, este necesar să avem în vedere că speranța de viață este considerabil mai mare pentru persoanele cu un grad ridicat de independență. În acest sens, subliniem beneficiile îngrijirii asistate la domiciliul vârstnicului, cu scopul de a crește calitatea vieții și, totodată, de a reduce pe termen lung costurile de îngrijire medicală și socială. (Aurelia Pasăre, Președinte Asociația Four Change)
 
Din analiza de nevoi realizată în rândul beneficiarilor, au reieșit următoarele:
- 80% dintre respondenții la chestionare au indicat că nu au o singură problemă ci mai multe asociate, cu precădere: problemele de sănătate, singurătatea și accesul limitat la serviciile sociale, ceea ce le limitează gradul de independență în cadrul gospodăriei;
- 92% dintre vârstnici au semnalat diferite probleme de sănătate asociate;
- 77% își doresc dezvoltarea în comunitate atât a serviciilor sociale cât și a serviciilor medicale.
 
Proiectul propune o paletă de activități care să contribuie la soluționarea necesităților specifice ale persoanelor din grupul țintă, după cum urmează:
 
a) Servicii socio-medicale de îngrijire la domiciliu adaptate nevoilor a 120 de beneficiari din Com. Brădeanu, care vor avea o diagnosticare precoce a patologiilor de care suferă, un nivel crescut de independență, o sănătate fizică și psihică îmbunatățită, capacitatea de a-și derula singuri activitățile zilnice, depășindu-și astfel situația de vulnerabilitate.

b) Servicii sociale de îngrijire la domiciliu corelate cu nevoile a 15 beneficiari din Com. Cosoba și 30 de beneficiari din Com. Crevedia Mare, prin intermediul cărora persoanele vârstnice își vor încetini ritmul de degradare psiho – somatică, vor crește nivelul de interacțiune cu îngrijitoarele la domiciliu și prin consilierea oferită de asistenții sociali, crescând speranța de viață.
 
c) Implicare comunitară prin participarea vârstnicilor la Cluburilor Vocea bunicilor, contribuind la creșterea interacțiunii dintre membrii comunității și capacității acestora de a face față unor situații sociale problematice, de a identifica și soluționa problemele comunității, vârstnicii devenind o resursă comunitară importană. Crește nivelul participării sociale active și demne a persoanelor vârstnice prin implicarea acestora în viața comunității din care fac parte. Pe termen lung, vârstnicii devin o resursă pentru comunitățile lor și se simt utili și apreciați, recăpătându-și stima de sine.
 
Proiectul “Împreună împotriva izolării vârstnicilor din România!” este co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axă prioritară 4 Incluziunea socială și combaterea saraciei, iar valoarea totală eligibilă a proiectului este de 2.791.676,95 lei lei.