Intre 22 si 26 august 2012, la Miercurea Ciuc, intr-o atmosfera de lucru relaxanta si creativa, 100 de ONG-isti improspatati de aerul tare de munte vor deveni protagonistii primei “Universitati de vara” a retelei Societal. Tema evenimentului este “managementul Responsabilitatii Sociale in proiectele ONG-iste”.

Agenda Universitatii despica aceasta tema generala in trei subiecte:
1. Atelierul “Proiecte-pilot de responsabilitate sociala”. Elaboram solutii pentru managementul responsabil al proiectelor de educatie nonformala finantate prin programele Grundtvig si Tineret in Actiune (ANPCDEFP).
2. Atelierul “Marca Eveniment responsabil”. Prezentam caietul de sarcini al acestei marci, lansata de Societal, care ofera recunoastere evenimentelor (festivaluri, concerte, conferinte, happening-uri urbane) care reusesc sa isi imbunatateasca impactul social, economic si de mediu in aceeasi masura in care isi delecteaza publicul.
3. Atelierul de scenarii “ONG 2020”. Propunem o metoda de planificare strategica inovatoare (constructia participativa de scenarii) pentru ca ONG-istii participanti sa exploreze impreuna diferite “viitoruri posibile” privind evolutia organizatiile lor pe termen mediu si lung.

Inscrierile la Universitatea de Vara se realizeaza specific pentru fiecare atelier. Astfel, selectam:
• 16 proiecte, cate 2 reprezentanti din fiecare ONG, la Atelierul “Proiecte-pilot de responsabilitate sociala”. Termen 23 iulie 2012!
• 30 de evenimente, cate 1 reprezentant din fiecare ONG, la Atelierul “Marca Eveniment responsabil”. Termen 1 august 2012!
• 20 de vizionari la Atelierul “ONG 2020”. Termen 1 august 2012!

 

Principiul nediscriminarii reprezinta un pilon important pentru proiectul Societal. Ca urmare, selectarea participantilor la Universitate se va realiza indiferent de rasa, religia, apartenenta etnica, sexul, varsta, orientarea sexuala, dizabilitatile sau statutul social al candidatilor.

Aplicam ceea ce predicam! Sau, cum ar spune prietenii nostri anglo-saxoni, “We walk the talk!”. Asadar, organizarea Universitatii de vara va aplica pas cu pas masurile cuprinse in caietul de sarcini al marcii “Eveniment responsabil”. Si iata ce va propunem:  o evaluare a Responsabilitatii Sociale va fi elaborata de-a lungul organizarii si desfasurarii Universitatii si va fi  prezentata detaliat participantilor la inchidere; un raport de Responsabilitate Sociala va fi elaborat in faza de follow-up si va fi publicat pe site-ul www.societal.ro.

Societal (sau "Competente si instrumente pentru adoptarea responsabilitatii sociale si de mediu in cadrul organizatiilor societatii civile") este un proiect realizat de Asociatia REPER21, in parteneriat cu ANPCDEFP si Asociatia CRIES, si este cofinantat de Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezoltarea Resurselor Umane 2007-2013.