1200 de elevi din 10 școli ale Sectorului 3 au participat, timp de două săptămâni, la Ora de educație Rutieră, o inițiativă a Asociației EDIT, în parteneriat cu Poliția Română și Primăria Sectorului 3. În 50 de minute de curs, un reprezentat al asociației cu formare psihopedagogică și un agent de poliție au transmis elevilor, într-o manieră adaptată vârstei, informațiile de bază privind siguranța participanților la trafic.

Conform statisticilor Poliției Române, printre principalele cauze de producere a accidentelor rutiere se află și indisciplina pietonilor. Aceasta se datorează în mare parte lipsei educației rutiere, care afectează și pe cei mai mici pietoni. În acest context Ora de educație rutieră, o inițiativă care face parte din Programul Național „România în Siguranță”, se adresează elevilor din ciclul primar, reușind să stârnească interesul celor mici, care au oferit feedback-ul lor la sfârșitul lecției.

„Mi-a plăcut: cum a comunicat cu noi; modul cum a prezentat doamna respectivă; faptul că am învățat semnele de circulație; cartea primită. Mi-ar plăcea să mai particip la o astfel de activitate” declară un elev din clasa a III-a, școală gimnazială din Sectorul 3.

Câțiva elevi au fost încântați de prezența polițistului, căruia îi puteau adresa întrebări: „Eu cred despre ora de educație rutieră că este o oră importantă, deoarece învățăm semnele de circulație, regulile de circulație și putem pune întrebări unui polițist”, „Mie mi-a plăcut de polițist că ne spunea ce trebuie să facem” – elevi clasa a III-a, școală gimnazială din Sectorul 3.

Mulți dintre elevi au conștientizat importanța educației rutiere atât pentru statutul de pieton, cât și pentru cel de șofer: „Mie mi s-a părut o oră educativă și importantă deoarece ne ajută să ne protejăm pe noi și ne ajută și ca pieton și ca șofer”, „Am aflat multe lucruri utile. Am învățat cât de importantă este atenția când traversez strada. Mi-ar plăcea să particip din nou”, „Mie, Ora de Educație Rutieră mi-a plăcut foarte mult și am înțeles foarte multe lucruri” – elevi clasa a III-a, școală gimnazială din Sectorul 3.

România în Siguranță” este un program național de educație care urmărește instruirea și informarea copiilor, tinerilor și adulților în ceea ce privește educația pentru siguranță. Programul își propune să ajungă, cu lecții de educație rutieră și prim-ajutor, la 5.000 de elevi din București și din țară, până la sfârșitul anului, și la peste 500.000 de copii și adolescenți, în următorii trei ani. Pe lângă acestea, programul include și cursuri de conducere defensivă pentru tinerii șoferi și cursuri de formare pentru cadre didactice și pentru polițiști din toată țara. Programul „România în Siguranță” este inițiat de Asociația pentru Educație, Dezvoltare și Implicarea Tineretului (EDIT), în parteneriat cu Poliția Română, Ministerul Educației, Departamentul pentru Situații de Urgență, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă (DDD).

***
Asociația pentru Educație, Dezvoltare și Implicarea Tineretului (EDIT) este o organizație neguvernamentală care dezvoltă proiecte pe teme de educație rutieră, educație pentru situații de urgență și prim-ajutor. Asociația a lansat în 2020 prima campanie online de educație pentru prim-ajutor #LeapșaPentruViață, cu peste 1,5 milioane de vizualizări, în parteneriat cu Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU). Mai multe detalii despre activitatea asociației pe româniaînsiguranță.ro.