Festivalului online de film documentar luna.doc s-a încheiat cu numere record: 3120 de adolescenți au participat la 91 de proiecții de film organizate de 112 profesori din toată țara. Cea de-a 7-a ediție luna.doc a atras atât liceeni, cât și profesori din 21 de orașe diferite precum București, Arad, Bistrița, Sibiu, Brașov, Călărași, Bacău, Tulcea, Slatina sau Călărași.
 
Cele 8 documentare din cadrul festivalului au abordat fenomenul „fake news”, dar și teme conexe legate de jurnalism, social media sau dezinformare, care au trezit interesul adolescenților pentru un comportament mai responsabil și mai informat față de mass-media și internet. De aceea, luna.doc a inclus și o componentă de educație media, care a apărut ca o continuare naturală a microcercetării „Sursele și modalitățile de informare ale adolescenților din România”. Cercetarea a fost realizată de către Asociația Bloc Zero, în parteneriat cu Centrul pentru Jurnalism Independent, iar rezultatele acesteia au fost analizate de către sociologii Monica Stroe și Sebastian Țoc din cadrul Departamentului de Sociologie SNSPA.
 
Tot pentru a întări cunoștințele legate de educație media ale adolescenților, Asociația Bloc Zero a publicat și un „Scurt ghid pentru o informare corectă”, scris de jurnalistul Andrei Petre și realizat în parteneriat cu Scena 9, disponibil atât în format scris, cât și video. Iar pentru tinerii care și-au dorit să afle mai multe despre știrile false, direct de la sursă, luna.doc a înglobat și o serie de 10 ateliere în care un număr de 162 de adolescenții au putut intra în legătură directă cu 7 jurnaliști și experți media: ziariștii Andrada Lăutaru, Răzvan Luțac, Ștefan Mako, Andrei Petre și Vlad Ursulean; Ioana Avădani, directorul Centrului pentru Jurnalism Independent; Diana Filimon, președintele Asociației Forum Apulum.
 
Cele 10 ateliere pentru adolescenți reprezintă un prim pas în direcția educației media, inițiat de Asociația Bloc Zero în contextul identificării unei nevoi presante de a combate dezinformarea și de a educa tinerii în ceea ce privește mecanismele de informare corectă atât de importante în viața de zi cu zi. Parteneriatele cu Centrul pentru Jurnalism Independent și cu Asociația Forum Apulum au reprezentat o componentă cheie a acestei ediții speciale luna.doc, iar Bloc Zero își dorește să continue colaborarea cu aceste organizații pentru a asigura accesul la educație media unui număr cât mai mare de tineri.
 
În ceea ce privește educația cinematografică și prin film, platforma Kinoteca va putea fi folosită în continuare de către profesorii din toată țara, gratuit, în baza unui cont de utilizator. Platforma găzduiește un număr de 12 filme documentare, 6 dintre acestea fiind titluri incluse în programul festivalului luna.doc care au fost alese pentru a face parte din catalogul permanent al Asociației Bloc Zero. În plus, filmele sunt însoțite de argumente de vizionare și materiale educaționale, pentru a facilita discuțiile pe marginea subiectului documentarelor după proiecții. Catalogul permanent de filme documentare este în continuă creștere și diversificare, pentru a oferi profesorilor care utilizează platforma Kinoteca resurse educaționale variate ce acoperă teme diferite.
 
Pentru informații proaspete, de urmărit site-ul și platformele de social media. 
 
 
***
luna.doc - Festival online de film documentar pentru liceeni
este organizat de Asociația Bloc Zero în parteneriat cu One World România prin programul One World Romania la Școală. 
Proiect co-finanțat de: Administrația Fondului Cultural Național
Parteneri ONG: Centrul pentru Jurnalism Independent, Forum Apulum
 
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
 
Parteneri media: Radio Guerilla, Scena 9, Știri.ong, Iqads, Zile și Nopți, Munteanu, Filmsi, IQool, Ziarul Metropolis, Film Menu, Cinefilia.ro, Films in Frame.
 
***
Festivalul luna.doc a început în 2014, fiind și prima inițiativă de educație prin film documentar desfășurată sub umbrela programului One World Romania la Școală. În cele șase ediții precedente, proiecțiile din cadrul festivalului s-a desfășurat în licee din  zeci de orașe din țară, ajungând la peste 10.000 de elevi. 
Începând din 2020, organizarea festivalului este preluată de Asociația Bloc Zero.
 
Înființată în 2019, asociația Bloc Zero derulează proiecte și programe aflate la intersecția dintre educație și cultură care urmăresc crearea unor rețele culturale active în zone defavorizate cultural, precum și dezvoltarea managementului cultural și a ofertei culturale în zonele respective, implicând activ comunitățile locale în acest proces.
 
Metodologiile și modelele de acțiune propuse de Asociația Bloc Zero includ elemente dintr-o varietate de arii artistice și de cunoaștere, de la artă cinematografică și arte vizuale, la antropologie, ecologie și educație civică și pentru drepturile omului.