Asociația Club Sportiv TNT Brothers a organizat cel mai special moment al sezonului 2022 - primul salt în tandem din acest an cu un tânăr imobilizat în scaunul cu rotile, care și-a dorit să organizeze cea mai palpitantă cerere în căsătorie de la înălțime pentru iubita lui.

În data de 29 octombrie 2022, în cadrul dropzone-ului de la Clinceni, clubul sportiv TNT Brothers a oferit posibilitatea unei persoane imobilizate în scaunul cu rotile să sară cu parașuta în tandem și să organizeze cea mai impresionantă cerere în căsătorie de la 4000 de metri din acest an.

Un vis împlinit și o poveste cu happy end
În urma unui tragic accident de circulație, motociclistul Paul Stănescu, în vârsta de 29 de ani, a rămas imobilizat în scaunul cu rotile. De atunci, cu sprijinul prietenei și al familiei, Paul luptă din greu pentru recuperarea sa și visul de a merge din nou.

„În urmă cu ceva timp am avut un accident rutier în urma căruia am rămas în scaunul cu rotile. Încă mai trag pentru a mă recupera, dar până atunci am vrut să îi fac Mariei o surpriză și am cerut-o în căsătorie aici, la voi. Prima dată voiam să fie o surpriză pentru ea saltul, dar am zis că dacă tot am venit cu ea, să sar și eu. La aterizare i-am oferit inelul și am cerut-o de soție. Băieții de la voi ne-au ajutat foarte mult, au fost extraordinari, nu mă așteptam să iasă așa. Eu mi-am imaginat lucrurile într-un fel, m-am pregătit, dar a ieșit mult mai bine. Nu am avut nicio problemă la salt, la zbor sau aterizare. Mai multe emoții am avut jos, când a trebuit să scot inelul. M-am bucurat de salt, de zbor, de absolut tot și pentru că știam ce urmează. Până să am accidentul, am făcut școala (de parașutism) și am făcut câteva salturi. Pentru cine nu are curajul să facă școala, recomand să vină să experimenteze saltul în tandem. Este absolut fabulos, experiențe de genul rar se mai găsesc” a povestit Paul în cadrul interviului realizat după salt.

Echipament special conceput pentru persoanele cu dizabilități locomotorii
Pentru a acorda posibilitatea de a se bucura de saltul cu parașuta în tandem și persoanele cu diverse patologii ce îi țin imobilizați în scaunul cu rotile, comunitatea de parașutiști TNT Brothers a creat un echipament special. Diferit față de hamul standard de tandem, hamul special are în plus un set de chingi pentru picioare și glezne, menit să țină pasagerul în poziția adecvată căderii libere. Această adaptare a echipamentului permite realizarea saltului în condiții de siguranță. Instructorii tandem care iau parte la astfel de acțiuni sunt printre cei mai experimentați din țară și au la activ zeci de mii de salturi, inclusiv cu persoane cu diverse probleme locomotorii sau de alta natură.

Este cea mai mare bucurie pentru noi atunci când putem oferi șansa de a face un salt cu parașuta persoanelor care nu pot merge, dar care visează să zboare. După prima experiență de acest gen, încercăm ca în fiecare an să oferim cadou cel puțin unei persoane cu nevoi speciale care își dorește să experimenteze saltul cu parașuta și respectă toate celelalte condiții de efectuare. Iar legat de reacția de după, nici măcar nu poate fi descris în cuvinte, ce energie extraordinară ne transmite pasagerul, cât de fericit și euforic este după salt.” a declarat Radu Ioniță, reprezentant TNT Brothers.

Mai multe informaţii despre salturile cu parașuta puteți afla aici sau pe pagina de Facebook @tntbrothers.

***

Despre TNT Brothers


În 2010, Dragoș & Bogdan Boeru înființau asociația Club Sportiv TNT Brothers pentru a promova în România salturile cu parașuta și preluau inițiativa de a schimba percepția acestui sport în România. În cele 12 sezoane de activitate, TNT Brothers a devenit unul dintre cele mai importante centre private de parașutism din Europa Centrală și de Sud-Est, atrăgând parașutiști cu experiență sau amatori din peste 20 de țări. 

Asociaţia TNT Brothers este afiliată la U.S. Parachute Association, o importantă autoritate în domeniu, şi oferă salturi cu parașuta în tandem, precum și cursuri de iniţiere şi licenţiere în parasutism, conform metodei AFF - Accelerated Free Fall, cea mai rapidă, intensivă şi sigură metodă de iniţiere în paraşutism. Instructorii TNT Brothers oferă, de asemenea, cursuri avansate pentru zborul pe burtă, free fly şi pilotarea paraşutei.