Acordul vizeaza o intarire a relatiilor intre cele doua parti semnatare prin actiuni comune si sprijin reciproc in vederea eficientizarii comunicarii cu romanii din diaspora si in special cu tinerii studenti si absolventi de studii in universitatile straine. Se doreste astfel o constientizare la cel mai inalt nivel a importantei strategice pe care aceasta comunitate o are pentru Romania.

Principalele directii de actiune evidentiate in acest acord sunt:
#    Dezvoltarea si fructificarea oportunitatilor academice si de cariera pentru studentii si absolventii romani de peste hotare prin sustinerea evenimentului offline de cariere „Hai Acasă!” (http://haiacasa.lsrs.ro/)
#    Facilitarea dialogului dintre comunitatile romanesti si institutiile Statului Roman prin organizarea unor conferinte si mese rotunde in cadrul institutiilor diplomatice si culturale romanesti din diaspora pe tema revenirii in Romania
#    Amplificarea si consolidarea relatiilor de cooperare economica cu diaspora si partenerii externi prin organizarea unor evenimente de business centrate pe perspective de investitii in Romania
#    Promovarea imaginii Romaniei in lume prin organizarea de evenimente specifice.

„Liga noastra si-a asumat inca de la lansare un obiectiv fundamental: coagularea comunitatii studentilor si absolventilor romani de peste hotare si reorientarea ei spre Romania. Acest memorandum cu Ministrul Delegat pentru Romanii de Pretutindeni este atat o recunoastere a eforturilor noastre, ca organizatie, cat si un semnal pozitiv ca Statul Roman constientizeaza importanta strategica a capitalului uman romanesc din strainatate” a declarat, cu ocazia semnarii acestui acord, Sebastian Burduja, Presedinte de Onoare si Co-Fondator al LSRS.

Liga Studentilor Romani din Strainatate si Ministrul Delegat pentru Romanii de Pretutindeni au convenit sa coopereze pentru derularea unor proiecte comune cu caracter cultural, educational si social.
           
***
Liga Studentilor Romani din Strainatate (LSRS) ofera studentilor si absolventilor romani de peste hotare un cadru deschis de dialog si actiune.

LSRS promoveaza initiativa, profesionalismul si solidaritatea membrilor sai, ca reprezentanti de valoare ai Romaniei, si o atitudine pozitiva fata de perspectivele reorientarii lor spre tara.
Obiectivul principal al LSRS este de a apara si promova drepturile si interesele academice, profesionale, sociale, civice si culturale ale membrilor sai, precum si de a sprijini contributia lor la dezvoltarea Romaniei.
LSRS este o organizatie neguvernamentala, apolitica si echidistanta.

Contact:
Adina VINTAN                       
Vicepresedinte Relatii Externe                   
adina.vintan@lsrs.ro                
+40 722 697 550