Conform traditiei, noiembrie este luna in care Fundatia United Way Romania anunta programul de finantare pentru proiecte ce se vor desfasura in perioada 1 noiembrie 2010 – 31 octombrie 2011. Cele trei sfere pentru care United Way acorda granturi sunt Educatie, Sanatate si Integrare Economica si Sociala.

Categoriile sociale sustinute prin proiecte sunt:
-    Copii si familii in dificultate
-    Persoane cu dizabilitati
-    Varstnici
-    Alte categorii dezavantajate (persoane fara adapost, copii ai strazii, bolnavi in stadiu terminal, etc.)

Proiectele ce vor beneficia de finantare vor acoperi urmatoarea arie: Bucuresti si zona imediat limitrofa (comunele: Vidra, Berceni, Popesti-Leordeni, Glina, Pantelimon, Dobroiesti, Voluntari, Tunari, Otopeni, Mogosoaia, Chitila, Chiajna, Ciorogarla, Domnesti, Bragadiru, Magurele, Jilava); Cluj –Napoca; Timisoara.

Pentru perioada 2010-2011, bugetul proiectelor ce vor fi depuse nu trebuie sa depaseasca suma de 75.000 RON pentru Bucuresti si 40.000 RON pentru Cluj- Napoca si Timisoara.

Organizatiile neguvernamentale sunt invitate sa trimita scrisori de intentie pana la data de 16 noiembrie 2009 pe adresa office@unitedway.ro. Mai multe informatii puteti gasi pe www.unitedway.ro.

Despre United Way Romania: este o fundatie romaneasca, afiliata la United Way International. Este o organizatie independenta, condusa de voluntari locali si care face parte dintr-o retea de 3.000 de organizatii United Way existente in 45 de ţări din lume.

Viziunea United Way este aceea a unei comunitati prospere, capabile de a-si sustine membrii sa-si atinga potentialul maxim. United Way Romania isi propune sa imbunatateasca viata celor care traiesc in Romania, prin incurajarea sponsorizarilor de la companii, a donatiilor din partea persoanelor individuale si a voluntariatului.

United Way este un donator prin excelenta local, care sprijina organizatiile neguvernamentale sa ofere servicii de calitate catre cele mai vulnerabile si dezavantajate grupuri din comunitate. Fondurile United Way provin din sponsorizari de la companii, din donatii salariale ale angajatilor acelor companii si din alte contributii individuale. Finantarile se acorda anual.