Update: Gala Societății Civile extinde deadline-ul pentru Tineri Jurați până la data de 8 martie 2024.


Căutăm tineri jurați care să jurizeze proiecte pentru societatea civilă, făcute de tineri.


Gala Societății Civile este cel mai amplu eveniment care promovează și premiază activitatea sectorului neguvernamental din România, o competiție anuală în care un juriu format din specialiști în implementarea și analiza proiectelor, sociologi, cercetători, jurnaliști, consultanți în comunicare, lideri și formatori de opinie ai societății civile evaluează proiecte, inițiative și actiuni pe care ONG-urile, grupurile de inițiativă sau persoane fizice le fac zi de zi în folosul comunității și al societății.

GSC are în competiție secțiunea „Tineri de Bine”, dedicată proiectelor gândite și implementate de tineri cu vârste între 15 și 25 de ani. Proiectele trebuie să demonstreze implicarea civică prin acțiuni din orice sferă de interes (protecția mediului, educație, soluții tehnologice, artă, cultură, comportament civic, voluntariat, ajutorare a unor grupuri vulnerabile, lobby & advocacy ș.a.).

Gala Societății Civile își propune astfel să contribuie la dezvoltarea unui simț civic al noii generații, prin exemple de la alți tineri care s-au implicat în comunitate.
Proiectele înscrise aici vor fi jurizate tot de tineri, de o echipă de Tineri Jurați pe care GSC îi caută printr-un call public deschis până la data de 1 martie 8 martie 2024.

Tinerii selectați vor trece printr-un training despre implicare civică, despre zonele de acțiune la nivelul societății civile, dar și despre cum se jurizează un proiect, alături de experți și lideri de opinie din ONG-uri și din sectorul neguvernamental.
Pe lângă evaluarea secțiunii Tineri de Bine, tinerii jurați vor fi parte și din jurizarea pentru Marele Premiu GSC 2024, cea mai importantă distincție a competiției.

Pentru Call-ul pentru Tineri Jurați @ GSC 2024 se pot înscrie candidații care îndeplinesc următoarele criterii:

  • Sunt tineri între 19 și 25 de ani;
  • Au inițiat, coordonat și implementat sau au fost implicați în proiecte în folosul comunității / societății mai mult decât în acțiuni punctuale și ne pot detalia și demonstra rolul și responsabilitățile pe care le-au avut în cadrul proiectelor;
  • Sunt disponibili pentru trainingul de jurizare și pentru jurizarea proiectelor în în perioada martie-mai 2024. Jurizarea va fi individuală şi online, și se va desfășura în două etape.

Calendar:
Training jurizare: o zi în luna martie
Etapa 1 de jurizare: 1-19 aprilie (jurizarea proiectelor înscrise în secțiunea Tineri de Bine // presupune dedicarea a aprox. 20 de ore în total pentru evaluare, oricând în acest interval)
Etapa 2 de jurizare: 13-24 mai (jurizarea pentru Marele Premiu al ediției // aprox. 10 de ore dedicate în total evaluării, oricând în acest interval)

Selecția echipei de Tineri Jurați va fi făcută de către echipa Gala Societății Civile. Selectarea juraților va urmări să existe o diversitate a tipurilor de preocupări și interese și capacitatea aplicanților de a înțelege și evalua un proiect în baza propriilor proiecte dezvoltate, prezentate în formularul de înscriere.

Dacă ești parte dintr-un ONG și știi un tânăr care s-ar potrivi profilului de Tânăr Jurat, te invităm să-i trimiți formularul și să-l încurajezi să se înscrie!
Dacă ți se pare că bifezi toate condițiile și vrei să fii parte din echipa de Tineri Jurați și să contribui la premierea unor proiecte cu implicare socială făcute de tineri, completează formularul!

Alte linkuri utile:
Aici descrierea secțiunii “Tineri de Bine”
Aici criteriile în baza cărora vor fi evaluate proiectele înscrise în secțiunea “Tineri de Bine”