close

Abonează-te la newsletter

Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.




Participanti & Proiecte



Sun Challenge Vacaresti



| Organizator:
    Asociatia Club Sportiv Adrenallina Media
| Categorie:
    Premiul Special pentru INOVATIE
| Problema de fond
    Parcul Natural Vacaresti este prima arie protejata urbana a tarii, cel mai mare spatiu verde al capitalei. Are o suprafata de 183 de ha si adaposteste o fauna bogata, inedita pentru contextul urban in care s-a dezvoltat; au fost identificate deja peste 150 de specii de pasari, multe dintre ele fiind specii protejate. Tot aici traiesc aproximativ 50 de exemplare de testoasa de apa (Emys orbicularis), singura specie de testoasa semiacvatica nativa din fauna Romaniei, plasata in categoria speciilor vulnerabile, fiind in principal afectata de degradarea, distrugerea si fragmentarea habitatelor, la care se adauga si braconajul.
Conform regulamentului parcului, activitatile sportive precum alergarea sunt permise in interiorul parcului, pe poteci special desemnate, sub supravegherea personalului Administratia Parcului Natural Vacaresti.


| Scopul programului
    Scopul proiectului a fost strangerea de fonduri pentru Administratia PNV, pentru a dezvolta activitati de conservare si dezvoltarea a habitatului testoasei de apa, specie periclitata in Romania.
Obiectivele au fost: educarea publicului privind activitatile ce se pot face in ariile naturale protejate, privind problemele de mediu si biodiversitate, speciile aflate in pericol de extinctie, constientizare privind adoptarea unui stil de viata sanatos, activ, precum si modul in care fiecare dintre noi poate da o mana de ajutor pentru sustinerea PNV, un loc unic in Bucuresti.


Sun Challenge Vacaresti Sun Challenge Vacaresti Sun Challenge Vacaresti

| Aria geografica
    Bucuresti in principal, dar au avut si participanti din: Buzau, Brasov, Campina, Constanta, Craiova, Giurgiu, Iasi, Ploiesti.

| Rezumat
    Pe 29 septembrie 2018 a avut loc prima editie a Sun Challenge Vacaresti, competitie de alergare care a avut ca obiectiv strangerea de fonduri pentru sustinerea Parcului Natural Vacaresti (PNV) si mai precis conservarea testoasei de apa (Emys orbicularis), specie periclitata la nivel national.
Evenimentul a fost organizat pe digul care inconjoara PNV si este un prim pas in cadrul unui proiect mai amplu de protectie si educatie privind constientizarea importantei protectiei mediului si adoptarea unui stil de viata sanatos, initiativa gandita pe termen lung.
Singurul parc natural situat intr-un spatiu urban din Romania este caminul testoasei de apa, singura specie de testoasa semiacvatica nativa din fauna Romaniei, cu o nevoie urgenta de a fi ingrijita si de a-i fi asigurate toate conditiile speciale pentru a-i evita extinctia.
Concursul a avut parte de o campanie ampla de promovare media si PR - peste 200 de stiri online, print, TV, precum si postari in social media. Inainte de concurs au avut loc sesiuni de alergare si ecologizare a zonei de concurs la care au participat atat concurenti, cat si key opinion leaders - bloggeri si vedete.
Concursul a avut 151 de participanti, care au alergat 10,4 km (2 ture de dig) sau 15,6 km (3 ture de dig), atrasi de traseul inedit, o oaza de verdeata in mijlocului orasului. Acestia au sprijinit direct cauza prin achitarea unei taxe individuale de inscriere de 80 lei sau 100 lei. Donatia totala de 7.000 euro Parcului Natural Vacaresti,a fost folosita pentru interventii in consolidarea mecanismelor de management al habitatului testoasei de apa, a structurii solurilor de pe marginea apelor unde acestea traiesc, dar si pentru a le proteja in sezonul de hibernare.


| Date beneficiari
    Beneficiar direct: Administratia Parcului Natural Vacaresti care a depus activitatile de conservare a habitatului celor aproximativ 50 de testoase de apa care locuiesc in zona. Beneficiari indirecti: cei aproximativ 5 milioane de romani (18 - 60, din Bucuresti si alte orase, din toate categoriile sociale) care au fost expusi la mesajele campaniei de comunicare, precum si cei 151 alergatori si sustinatorii lor (aproximativ 200 de persoane in total).

| Date beneficiari
    (1) persoane din Romania (18 - 60), preocupate de un stil de viata sanatos, care fac sport la un nivel amator, (2) persoane din Romania (18 - 60), preocupate de protectia mediului inconjurator si ecologie, (3) persoanele din sectorul 4 (325.000) vecinii Parcului Natural Vacaresti.

| Activitati
    Principala activitate a fost competitia de alergare, care s-a desfasurat pe 28 septembrie 2018 pe digul ce inconjoara PNV. Am avut 2 categorii de concurs: 10.4 km (care au facut 2 ture) sau 15.6 km (care au alergat 3 ture) si 151 de participanti.
Categoriile de concurs la ambele distante au fost: grupe de varsta (masculin-feminin, 18-29 ani, 30-39 ani, 40+ani), respectiv general (masculin-feminin).
Alergatorii s-au intalnit pe Esplanada Nord Sun Plaza, unde au facut incalzirea si au aflat mai multe detalii despre concurs de la MC-ul evenimentului, Raluca Arvat.
Dupa alergare a urmat festivitatea de premiere, unde cei mai buni alergatori de la grupele de varsta si de la categoria general au castiga premii pornind de la 500 de lei pana la 1900 de lei.
Alte activitati organizate pentru promovare evenimentului au fost alergari de recunoastere a traseului cu bloggeri parteneri si ambasadorul evenimentului, precum si un eveniment de plogging (ecologizare prin alergare) prin care participantii au facut miscare si au ecologizat in acelasi timp traseul in care s-a desfasurat concursul.


| Rezultatele programului
    Asociatia PNV, beneficiarul principal al proiectului, a beneficiat de o donatie totala de 7000 de euro pentru a efectua actiuni de sustinere a biodiversitatii Parcului Natural Vacaresti, respectiv protejarea testoaselor de apa din Vacaresti, prin actiuni concrete pentru conservarea si evitarea extinctiei. Aceste actiuni au fost: managementul habitatului terestru pentru testoase (gestionare a vegetatiei si a structurii solului, delimitarea spatiilor de habitat, igienizare), amplasarea de structuri flotabile pentru desemnarea de zone de sorire si odihna pe luciul apelor, controlul si extragerea speciilor invazive (Trachemys scripta) care pericliteaza dinamica speciilor autohtone si, nu in ultimul rand, activitati de informare si constientizare pentru publicul vizitator (tururi ghidate, impartirea de fotografii).

| Buget
    268696

| Parteneri
    Organizatorul concursului sportiv Sun Challenge Vacaresti a fost Sun Plaza, iar competitia s-a derulat prin intermediul Asociatiei Club Sportiv Adrenallina Media, in beneficiul Administratiei Parcului Natural Vacaresti, care a reprezentat cauza proiectului.

| Website program
    www.sun-plaza.ro/sunchallenge





Copyright © Gala Societății Civile - 2024
Site dezvoltat de Netvibes