close

Abonează-te la newsletter

Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.




Participanti & Proiecte



Povești pentru diversitate



| Organizator:
    Asociația Cu Alte Cuvinte
| Sectiune:
    Sănătate
| Problema de fond
    Proiectul a fost inițiat ca răspuns la lipsa resurselor educaționale pentru profesori privind diversitatea. Fenomenul de bullying este răspândit, iar studiile arată că 31% dintre elevi consideră că profesorii discriminează pe criterii diverse. Experiența CUAC a evidențiat cererea crescută pentru formare, confirmată prin webinarii pilot a căror audiență a crescut de la 512 profesori la peste 2000 (ediția a treia) și un sondaj în care 95,6% dintre profesori au susținut necesitatea unui curs asincron. Educația pentru diversitate, integrată deja în curricula altor țări, este esențială încă din copilărie pentru combaterea prejudecăților. Un raport al Poverty & Race Research Action Council subliniază importanța formării profesorilor din învățământul preșcolar pentru ca aceștia să aibă capacitatea de a preda eficient în clase diverse.

| Scopul proiectului
    Scopul proiectului a fost promovarea incluziunii și a diversității, adresându-se cu informații și resurse practice cadrelor didactice care predau la grădiniță și școală primară.
Obiectivele inițiale au fost:
1. formarea a minimum 1000 de cadre didactice în educația incluzivă;
2. facilitarea accesului la cultura scrisă a minim 2.000 de copii de grădiniță și școală primară prin donarea de cărți ilustrate către 200 de cadre didactice;
3. crearea a minim 30 de ghiduri pedagogice cu idei de activități practice pentru a consolida mesajele de incluziune.


Povești pentru diversitate Povești pentru diversitate Povești pentru diversitate

| Acoperire
    Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, și București.

| Rezumat
    „Povești pentru diversitate“ este un curs video comprehensiv pentru formarea profesorilor din învățământul preșcolar și primar în educația pentru diversitate. Acesta abordează cinci teme relevante pentru diversitatea copiilor din grădinițele și școlile românești: dizabilități, statut socio-economic, etnia romă, egalitate de gen și familie, fiecare cu un specialist invitat. În prima lună de la lansarea cursului s-au înscris 3610 cursanți, dintre care 1683 au finalizat cursul cu succes. Cursul integrează 35 de ghiduri pedagogice digitale, iar primii 500 de profesori care au finalizat cursul cu succes au primit fizic câte un pachet educațional ( 9 cărți ilustrate și 2 jucării).

Proiectul răspunde unei nevoi acute în sistemul educațional românesc, unde abordarea diversității nu este încă suficient integrată în curriculum, deși relevanța sa este recunoscută în strategiile naționale. Din cei 978 de profesori care au răspuns la sondajul creat de noi pentru a in/valida ideea proiectului, 934 (95,6%) au votat în favoarea creării acestui curs asincron.

Cursul este introductiv, practic, accesibil și gratuit pe termen nelimitat, cu peste 35 de ghiduri cu activități pe baza a 35 de cărți ilustrate, reprezentative pentru cele 5 teme ale cursului. Prin curs ne-am propus să cultivăm competențele cadrelor didactice de a recunoaște și gestiona prejudecățile, promovând empatia și respectul pentru toate grupurile sociale.
Pentru implementare, am valorificat experiența din cele 3 ediții anterioare, derulate tot cu Asociația OvidiuRO, bazate pe evenimente tip webinarii. Principalele realizări includ crearea acestui curs național gratuit de educație pentru diversitate, o rată bună de finalizare a cursului (46,6%) și 95,85% de recenzii de 5 /5 pentru evaluarea generală a cursului.


| Date beneficiari direcţi
    Beneficiari direcți
- 3610 educatoare, învățătoare și bibliotecari
- 5 specialiști din 5 domenii ale educației pentru diversitate: statut socio-economic, dizabilități, etnie, egalitate de gen și familie;
- 1 specialist educațional care a conceput programul cursului (designer instrucțional)


| Activitati
    Principalele activități ale proiectului implementat au inclus:
Conceperea cursului pe baza unei analize de nevoi realizate cu 707 profesori. Acesta a abordat provocările întâmpinate la clasă în legătură cu cele 5 teme principale ale cursului. Obiectivele educației pentru diversitate (declinate din Anti-bias Education Framework și Reperele de dezvoltare socio-emoțională timpurie a copilului) au fost corelate cu obiectivele proiectului, rezultând un program de curs care să atingă între șase și șapte obiective de învățare per modul
Crearea textelor de către cei 5 specialiști invitați, editarea lor cu un copywriter, filmarea și post-producția conținutului video al cursului, rezultând 44 de videoclipuri structurate pedagogic conform modelului Gagné, în care au fost incluse fotografii și ilustrații după un concept vizual unitar, realizate de o ilustratoare,
Crearea și publicarea a 32 de fișe pedagogice și 35 de ghiduri pentru cadrele didactice.
Design de curs pe platforma New Zenler
Lansarea cursului pe 6 septembrie, în parteneriat cu Asociația OvidiuRO, cu 2015 profesori participanți la webinarul de deschidere.
Înscrierea a 3618 cursanți, dintre care 1687 au finalizat cursul, beneficiind de resurse practice și activități interactive.
Distribuirea a 500 de pachete de cărți ilustrate către primii 500 de absolvenți. Pachetul conține 9 cărți ilustrate, ce abordează cele 5 teme ale cursului.
Evaluarea cursului la care au răspuns 1404 utilizatori.


| Rezultatele proiectului
    Proiectul a avut un impact asupra cadrelor didactice participante și, implicit, asupra elevilor lor. Toate obiectivele inițiale au fost depășite: în loc de 200 de absolvenți preconizați, numărul celor care au finalizat cursul a ajuns la 1.687, iar 3.618 profesori s-au înscris, în total. După finalizarea proiectului, 1008 profesori s-au înscris suplimentar în perioada 1 ianuarie-6 martie 2025. De asemenea, numărul coletelor cu resurse fizice pentru clasă a crescut de la 200 la 500 (pachete a câte 9 cărți ilustrate), o resursă extrem de apreciată de profesori.
Cursul a contribuit la îmbunătățirea competențelor pedagogice, în special în ceea ce privește educația incluzivă. Cadrele didactice au raportat o mai mare înțelegere asupra celor 5 teme, în special diversitate etnică, egalitate de gen și incluziunea copiilor cu dizabilități (datorită testimonialelor, exemplelor practice și studiilor de caz). Participanții și-au exprimat aprecierea și față de structura clară și bine organizată a modulelor, subliniind că acestea au depășit așteptările și i-au ajutat să privească lucrurile dintr-o altă perspectivă.
Evaluările arată un grad ridicat de satisfacție, peste 95% dintre participanți considerând materialele relevante și utile pentru activitatea didactică. Rezultatul neașteptat al proiectului a fost relevanța mare a cursului pentru bibliotecarii din România, feedbackul lor și prezentarea proiectului în rețeaua de biblioteci în cadrul unei conferințe naționale în octombrie 2024.


| Parteneri
    Asociația OvidiuRO

| Despre organizator
    CUAC face educație pentru diversitate în România, sprijinind profesorii să creeze un mediu școlar incluziv, indiferent de diferențele fizice, etnice sau materiale. În cei 8 ani de activitate am facilitat crearea a 19 cărți ilustrate pentru copii cu personaje rome, donând peste 21.650 de cărți tipărite în grădinițe și școli. Am avut peste 9.000 de profesori beneficiari, prin cărți donate, ghiduri pedagogice cu activități de consolidare a mesajelor de incluziune, cât și prin formări tematice.

| Website proiect
    https://www.pentrudiversitate.org/



Copyright © Gala Societății Civile - 2025
Site dezvoltat de Netvibes

-->