close

Abonează-te la newsletter

Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.




Participanti & Proiecte



Voce prin Film



| Organizator:
    Asociația pentru Mobilitate Socială și Educație Democratică
| Categorie:
    Tineri de bine
| Problema de fond
    În 2021, peste 150 de milioane de oameni din Regiunea Europeană, conform unui studiu redat de World Health Organisation trăiesc cu o afecțiune mintală și doar 1 din 3 persoane care trăiesc cu depresie primește îngrijirea de care au nevoie. Potrivit Analizei de Situație realizată de Institutul Național de Sănătate Publică în 2021, în România incidența tulburărilor mentale și de comportament a fost de 2592,3 la 100.000 de locuitori, pentru perioada 2009-2019.

Urmărind aceste probleme cu care se confruntă întreaga Europă și România, am realizat un focus grup cu membri din Comunitatea Urbană Arieș (CUA) pentru a determina dacă această problemă se regăsește și în comunitatea noastră și am căutat metode pe cum o putem soluționa.

Lipsa conștientizării cu privire la tinerii care suferă de afecțiuni psihologice și mentale este și ea, în sine o problemă. Mai mult, în comunitatea noastră, tinerii se confruntă cu astfel de afecțiuni și nu au întotdeauna sprijin din partea persoanelor apropiate, deoarece aceștia nu sunt destul de informați cu privire la problemele cu care se confruntă persoana de lângă ei.

Problema cu care se luptă tinerii din CUA este foarte gravă, deoarece aceștia nu au sprijinul și nici resursele necesare pentru a putea să își facă vocea auzită legat de afecțiunile mintale pe care aceștia le experimentează zi de zi.


| Scopul proiectului
    Obiectivul general al proiectului Voce prin Film a fost creșterea conștientizării în rândul comunității asupra grupurilor de oameni care suferă de afecțiuni psihologice și formarea de competențe în noile media, specific pe creare video. Pentru a ne asigura că acest proiect își îndeplinește cu adevărat scopul am setat diferite obiective specifice:
(1) Un reach de minim 150000 persoane care vizualizează conținutul video-urilor de pe social media până la sfârșitul proiectului.
(2) Formarea a minim 50 tineri în video making și video editing pe tot parcursul proiectului.


Voce prin Film Voce prin Film Voce prin Film

| Aria geografica
    Turda

| Rezumat
    Acest proiect a ajutat tinerii să înțeleagă și să abordeze diverse tulburările mentale prin artă și videografie. Am organizat ateliere de lucru pe videografie, în care tinerii au învățat cum să creeze videoclipuri de calitate și să le promoveze în mediul online. Expoziția digitală și seara de film au adunat comunitatea locală pentru a viziona și aprecia munca tinerilor. Proiectul a avut un impact pozitiv, contribuind la înțelegerea și sensibilizarea publicului cu privire la tulburările mentale.

| Date beneficiari direcţi
    Beneficiarii proiectului Voce prin Film au fost tinerii din Comunitatea Urbană Arieș, cu vârste cuprinse între 14-19 ani care își doresc să îți facă vocea auzită în comunitate prin crearea unor videoclipuri legate de sănătatea mintală și de creșterea conștientizării asupra acestor probleme. Alături de aceștia am abordat problema legată de sănătatea mintală prin diferite workshop-uri despre cum să creeze videoclipuri de reprezentare și recunoaștere a nevoilor psihologice necesare și cum să transmită propriul mesaj cu privire la diverse tulburări de sănătate. Astfel, aceștia au reușit să înțeleagă cum funcționează diferite tulburări și cum îi afectează atât pe ei cât și pe cer din jur, în timp ce au dobândit competențe de creare și editare video.

| Activitati
    Principalele activități ale acestui proiect au fost:
(1) Sesiune de autocunoaștere: Tinerii și-au creat o perspectivă amplă asupra diverselor tulburări din care pot apărea încă din adolescență. Alături de un psiholog au dobândit o mai bună înțelegere a problemelor cu care se confruntă generații întregi în viața de zi cu zi. Prin intermediul acestei sesiuni, tinerii beneficiari au descoperit cum să ilustreze prin artă aceste tulburări prin exemple concrete date de psiholog. Astfel, tinerii au înțeles importanța de a reprezenta corect astfel de tulburări psihologice, atât din punct de vedere artistic, cât și din punct de vedere al artei, mai exact a videografiei.
(2) Atelier de lucru în domeniul videografiei: Un expert în domeniu a oferit tinerilor formare complexă pentru a învăța cum să folosească noile media pentru a-și face vocea auzită în rândul unei audiențe cât mai mari. Astfel, tinerii au învățat cum să creeze și editeze videoclipuri de calitate și cum să utilizeze mijloace de editare video pentru a crea un flux coerent a ceea ce își doresc să transmită. Totodată, aceștia au fost instruiți și în ceea ce privește promovarea pe social media, cum să își formeze o prezență online puternică și cum să interacționeze cu audiența într-un mod eficient, prin promovarea videoclipurilor.
(3)Expoziție digitală și Seara de Film: Acest proiect a fost organizat sub formă de concurs de imaginație, iar creațiile tinerilor au fost postate pe social media sub forma unei mega expoziții digitale. Cu ajutorul acestei expoziții s-a organizat o seară de film, prin care tinerii au vizionat, alături de alți membrii ai comunității, videoclipurile realizate de ei și, în final, s-au anunțat câștigătorii.


| Rezultatele proiectului
    Voce prin Film a avut un impact pozitiv semnificativ asupra tinerilor beneficiari și asupra comunității din care aceștia fac parte. În total, proiectul a avut 50 de beneficiari cu vârste cuprinse între 14 și 19 ani, care și-au dorit să își facă vocea auzită în comunitate prin intermediul videoclipurilor.
Prin intermediul proiectului, tinerii au dobândit competențe de creare și editare video, au înțeles importanța sănătății mintale și au învățat cum să reprezinte corect tulburările psihologice prin artă și videografie. În plus, au dezvoltat abilități în comunicare și colaborare în echipă și au învățat cum să interacționeze cu audiența în mod eficient prin social media. Mesajele proiectului au fost transmise publicului larg prin intermediul unei mega expoziții digitale și a unei seri de film. În total, mesajele au ajuns la aproximativ 186.000 de persoane, ceea ce a contribuit la creșterea gradului de conștientizare asupra problemelor legate de sănătatea mintală și asupra importanței reprezentării corecte a acestor probleme prin artă și videografie.
Pe lângă beneficiile intenționate ale proiectului, s-au observat și efecte neintenționate pozitive. Tinerii s-au simțit mai încrezători în propriile lor abilități și au dezvoltat o încredere mai mare în capacitățile lor de a face o diferență în comunitate. De asemenea, proiectul a fost o oportunitate excelentă pentru tinerii voluntari implicați în organizare să dezvolte abilități de leadership și de gestionare a proiectelor.
În concluzie, proiectul Voce prin Film a avut un impact pozitiv semnificativ asupra tinerilor beneficiari și asupra comunității în ansamblu, contribuind la creșterea gradului de conștientizare asupra problemelor legate de sănătatea mintală și la dezvoltarea competențelor de artă și videografie ale tinerilor


| Bugetul
    Valoarea totală a bugetului, obținută cu ajutorul Finanțării Nerambursabile Active Citizens Fund a fost 6,160.68 RON. Suma a fost folosită pentru cheltuielile de promovare și pentru cheltuieli consumabile și rechizite necesare pentru implementare. Pentru activități am folosit bugetul pentru a achiziționa coffe break, printarea materialelor de promovare, deconturi de transport, contracte de drepturi de autor pentru curricula realizată de psiholog și de specialistul în realizare și editare video. Am achiziționat și premii pentru câștigătorii concursului: cupă, medalii și light ring-uri. LEI

| Despre organizator
    Asociația pentru Mobilitate Socială și Educație Democratică este o organizație non-guvernamentală condusă de o viziune a tinerilor care prin fiecare activitate, inițiativă, proiect nou pe care îl organizăm ne dorim să contribuim la dezvoltarea potențialului tău și dezvoltarea comunității din care provii.
Considerăm că societatea are nevoie pe multe paliere de oameni dispuși să producă schimbarea, iar AMoS ED își propune să adune o comunitate de oameni dispuși să o realizeze.


| Website proiect
    



Copyright © Gala Societății Civile - 2024
Site dezvoltat de Netvibes