close

Abonează-te la newsletter

Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.




Participanti & Proiecte



Cântec de leagăn pentru Polizu



| Organizator:
    Salvati Copiii Romania
| Sectiune:
    Campanii sociale
| Problema de fond
    Cunoscută drept cea mai importantă unitate de îngrijire neonatală din România, Maternitatea Polizu se confrunta cu provocări semnificative, instituția nu mai beneficiase de îmbunătățiri substanțiale ale infrastructurii în ultimii 40 de ani, în unele secții precum Blocul Operator și ATI. În ciuda acestui fapt, anual, peste 5.000 de paciente beneficiază de îngrijire în aceste secții. Campania a fost inițiată din necesitatea urgentă de a moderniza și dota cu echipamente de ultimă generație aceste secții, pentru a asigura condiții optime de tratament și a sprijini sănătatea mamelor și a nou-născuților.

| Obiectivele campaniei
    • Atingerea sumei de 3.000.000 euro necesare renovării complete;
• Implicarea brandurilor & comunității antreprenoriale în susținerea renovării și modernizării unității;
• Atragere de donatori individuali prin SMS la 8844, cu text SALVEZ, care să sprijinire lunar cu 2 euro renovarea Maternității Polizu și îmbunătățirea serviciilor medicale oferite nou-născuților.


Cântec de leagăn pentru Polizu Cântec de leagăn pentru Polizu Cântec de leagăn pentru Polizu Cântec de leagăn pentru Polizu Cântec de leagăn pentru Polizu

| Acoperire
    Toate județele

| Rezumat
    PROBLEMA
Secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) și Blocul Operator ale Maternității Polizu nu au beneficiat de renovări majore de peste 40 de ani, în ciuda numărului mare de intervenții și cazuri complexe gestionate anual. În Secția de Terapie Intensivă și Blocul Operator ajung anual aproximativ 5.000 de paciente pentru intervenții chirurgicale complexe, care includ sarcini cu risc crescut și patologii oncologice.
OBIECTIV: 3.000.000 euro
Strângerea fondurilor necesare – de 3.000.000 euro din donații – pentru realizarea celui mai amplu proiect de reabilitare a Maternității Polizu: renovarea și modernizarea Secției de Terapie Intensivă și a Blocului Operator, a Secției OG4 și dotarea cu echipamente performante a secției de Neonatologie.
STRATEGIE
“Cântec de leagăn pentru Polizu” a plecat de la impactul (dovedit științific) pe care vocea mamei îl are în dezvoltarea armonioasă a bebelușului. Dacă vocea mamei ajută nou-născutul, singurul sunet care poate ajuta o maternitate întreagă să se pună pe picioare este sunetul donațiilor fiecăruia dintre noi (de taste, de SMS, de mesaj trimis). Note pe care le-am luat, samplat și transformat în soundtrack-ul manifesto al campaniei. Campania nu se limitează doar la renovarea infrastructurii existente, ci pune un accent deosebit pe importanța legăturii dintre mamă și copil încă din primele clipe de viață, evidențiind cât de mult poate contribui vocea mamei și starea de bine a acesteia la sănătatea nou-născutului.
REZULTATE
Targetul de 3.000.000 de euro a fost atins, iar lucrările de renovare sunt aproape de finalizare. Implicarea comunității a fost esențială pentru a asigura succesul acestui proiect care va oferi nou-născuților, mamelor și viitoarelor mame un mediu modern, confortabil și sigur.


| Public țintă
    Publicul țintă al campaniei a fost compus atât din persoane fizice, cât și companii, având ca scop atragerea unui număr cât mai mare de susținători pentru renovarea celor 3 secții din Maternitatea Polizu. Mesajul a fost adresat unei audiențe largi, de diverse vârste și ocupații, incluzând atât tineri, cât și adulți, cu un interes pentru sănătatea publică și implicarea în cauze sociale. Campania s-a desfășurat la nivel național, având în vedere că beneficiarii direcți sunt pacienții care primesc îngrijire la Maternitatea Polizu, dar care provin din întreaga țară.

| Activitati
    Strategia campaniei a vizat creșterea conștientizării și atragerea de sprijin pentru renovarea Maternității Polizu, utilizând un mix de canale media tradiționale și digitale. Campania a inclus digital, social media, radio, digital OOH și TV.
Campania de strângere de fonduri „Cântec de leagăn pentru Polizu” a fost semnată de The Drop, aducând sub aceeași misiune, într-o piesă-manifesto care îndeamnă la empatie, grijă și multă susținere, 18 dintre cei mai cunoscuți artiști din România (Adi Istrate, Alessandra, Alina Eremia, AMI, Andrei Bănuță, Bianca Dragomir, Dayana, Florian Rus, Holy Molly, Iraida, Liviu Teodorescu, Mira, Nicole Cherry, Olivia Addams, Randi, Roxen, Theo Rose și Yuka; cu Alex Cotoi ca producător) din cadrul Global Records. Fiind apoi susținută și de un TVC emoționant, cu focus pe donații.


| Rezultatele campaniei
    Campania, începută în luna iulie 2024, și-a atins obiectivul principal, acela de a strânge cei 3.000.000 euro. Astfel, cel mai amplu proiect de reabilitare a Maternității Polizu - renovarea și modernizarea Secției de Terapie Intensivă și a Blocului Operator, a Secției OG4 și dotarea cu echipamente performante a secției de Neonatologie - va putea fi finalizat într-un timp record.
În plus, aproape 20 de branduri și companii s-au alăturat inițiativei, contribuind cu donații substanțiale și echipamente esențiale pentru renovarea și modernizarea secțiilor menționate.
Campania a debutat cu spotul TV care a rulat în perioada august – octombrie, pe 24 de posturi cu acoperire națională, urmat de spotul radio care a rulat timp de 1 lună pe cele mai mari stații radio din România. Majoritatea difuzărilor radio & TV au fost gratuite și au reușit să atingă 51% din target.
Mesajele au rulat atât pe digital OOH, în București, cât și în mediul online - YouTube, Google Ads, Yahoo Native Ads, plus zeci de articole și mențiuni de susținere a cauzei generate de preluarea organică a subiectului de către publicații de specialitate și nu numai.
În total, aceste medii au generat peste 1.600.000 de afișări în perioada de push a campaniei si au ajuns la peste 1.000.000 de persoane.
De asemenea, campania a fost promovată organic și în social media atât pe canalele de Instagram și Facebook Salvați Copiii, dar și pe canalele de Instagram ale artiștilor, influencerilor și partenerilor care s-au alăturat proiectului, ajungând la peste 300.000 de persoane
Cauza a fost susținută și de 2.468 donatori individuali, care au donat prin SMS, dar și de grădinițe și școli care au organizat evenimente caritabile.



| Parteneri
    UM Romania, Diud, Loops Production, Blindspot, The Fool, Unda Open Possibilities.




| Despre organizator
    The Drop reprezintă divizia de proiecte speciale din cadrul Global Records – cea mai mare casă independentă de producție muzicală.

| Website proiect
    https://www.salvaticopiii.ro/cantec-pentru-polizu



Copyright © Gala Societății Civile - 2025
Site dezvoltat de Netvibes

-->