close

Abonează-te la newsletter

Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.




Participanti & Proiecte



remesh, dedicat persoanelor vulnerabile si mediului



| Organizator:
    Ateliere Fara Frontiere
| Categorie:
    Programe
| Problema de fond
    remesh, a fost infiintat pentru a crea noi oportunitati de angajare a persoanelor vulnerabile si a diversifica pregatirea acestora pentru identificarea unui loc de munca.
Conform INS in randul populatiei inactive există 238 mii persoane, disponibile sa inceapa lucrul dar care au un nivel de pregatire foarte scazut si care nu cauta activ de munca. Pentru acestia serviciile sociale pasive (indemnizatii, ajutoare, etc) nu sunt suficiente si este nevoie de un serviciu integrat de activare prin munca. AFF este una din putinele organizatii care ofera acest tip de serviciu. In privinta alegerii domeniului de activitate, nu exista o solutie de reciclare pentru deseurile de materiale publicitare outdoor. Activitatile sunt simple si potrivite modului de invatare a beneficiarilor.


| Scopul proiectului
    Dezvoltare atelierului remesh a insemnat 1) cresterea economica respectiv a volumului de vanzarilor cu 25% prin cresterea si diversificarea portofoliului de clienti cu 50%, imbunatatirea strategiei de marketing si stabilizarea gamei de produse (maxim 20 de produse si reguli clare pentru produse cu design la cerere) si 2) cresterea numarului de beneficiari intrati in programul de insertie prin imbunatatirea relationarii cu institutiile si ONGurile care ne refereau beneficiarii prin intalniri periodice, discutii lunare cu fiecare partener si extinderea numarului acestora.

remesh, dedicat persoanelor vulnerabile si mediului remesh, dedicat persoanelor vulnerabile si mediului remesh, dedicat persoanelor vulnerabile si mediului

| Aria geografica
    Bucuresti, Judetul Ilfov

| Rezumat
    remesh a aparut ca o initiativa a asociatiei AFF de a crea noi oportunitati de angajare pentru persoanele aflate in dificultate, prin deschiderea unei noi ramuri de activitate in cadrul asociatiei. Produsele remesh spun povestea unor oameni care provin din medii extrem de vulnerabile si care, intr-un atelier de insertie socio-profesionala, reusesc sa recicleze tone de materiale publicitare si sa le transforme intr-o gama de produse unice, utile și etice. Persoanele vulnerabile se confrunta cu un cumul de probleme: lipsa educatiei, situatie sociala dificila si, uneori, sanatate precara. Serviciul de acompaniere consta in angajarea cu contract de munca in atelier si un program socio-profesional de maxim 2 ani care consta in 3 etape: adaptare, stabilizare, profesionalizare, finalizat cu identificarea unui loc de munca stabil. Finantarea este integral din fonduri private si din vanzari precum cele ale produselor remesh pentru ca in Romania acest serviciu nu este recunoscut in cadrul politicilor publice, in comparatie cu statele din UE. In ultimii 3 ani de activitate, ne-am propus trecerea la etapa de dezvoltarea a unuia din cele 3 ateliere AFF, atelierul remesh prin cresterea numarului de beneficiari si a activitatii sale economice. Cu cat realizam mai multe produse cu atat veniturile cresc si simultan reutilizam mai multe deseuri publicitare care in acest fel nu mai ajung în depozite de deșeuri municipale, reciclarea fiind dificila din cauza compozitiei materialelor. Rezultatul a fost o crestere importanta a tuturor indicatorilor pentru anul 2019, cresterea numarului de beneficiari cu 25% si cu 75% a veniturilor prin realizarea a unui total de 22425 produse prin care am deviat de la depozitare aproximativ 11 tone deșeu material publicitar.

| Date beneficiari
    In cei 3 ani in atelierul remesh au fost angajati 16 persoane vulnerabile, 80% femei, cu varsta cuprinsa intre 19 si 50 de ani, majoritatea cu copii in intretinere, nivelul de pregatire relativ scazut (majoritatea cu nivel de gimnaziu nefinalizat), victime ale violentei domestice, trafic de persoane, adictii droguri sau alcool, tineri din insititutii, persoane private de libertate.

| Date beneficiari
    Beneficiarii indirecti au fost cele peste 70 de companii si cei 22425 consumatori la care au ajuns produsele remesh realizate in cei 3 ani.

| Activitati
    Principalele activitati au fost: functionarea serviciului de acompaniere si cresterea economica a atelierului. Pentru serviciul de acompaniere, in vederea cresterii numarului de beneficiari am demarat un program de dialog sustinut cu partenerii sociali, institutii si organizatii sociale care identifica persoanele vulnerabile in teren prin anchete sociale si pe care ii refera catre AFF. Numarul partenerilor a crescut in timp, in prezent lucram cu 30 de organizatii. Consilierii de insertie fac o selectie a beneficiarilor pe baza potentialului de munca si a motivatiei de a muncii. Beneficiarii sunt inclusi in serviciul de acompaniere care consta in angajarea cu contract de munca in atelier si un program socio-profesional de maxim 2 ani care consta in 3 etape: adaptare, stabilizare, profesionalizare. La finalul etapelor are loc o evaluare a evolutiei beneficiarului. Evaluarea este realizata de consilierul de insertie si seful atelierului. In etapa de profesionalizare, consilierul si beneficiarul lucreaza la pregatirea pentru iesirea din program si identificarea locului de munca. Dupa angajarea beneficiarului, consilierul monitorizeaza situatia beneficiarului pentru inca 3 luni. Pentru dezvoltarea economica a fost realizata o analiza SWOT a activitatii a atelierului, ne-am axat pe potentialul de clienti din randul companiilor care au declarat principiile dezvoltarii durabile, ne-am imbunatatit mesajele prin evidentierea valorilor sociale si de mediu ale brandului remesh.

| Rezultatele proiectului
    SOCIAL: Numarul de beneficiari angajati in atelierul remesh a crescut de la 8 persoane in 2017 la 10 in 2019 si numarul total al persoanelor angajate a fost in aceasta perioada a fost de 16 persoane, rata de succes fiind de aproximativ 50%. Cei care au reusit sa finalizeze cu succes programul de acompaniere s-au angajat in industria textila, HORECA, comert. Ne dorim sa crestem aceste cifre, insa trebuie avute in vedere costurile asociate ratei de reusita - salariile si taxele aferente, o masa calda, costuri transport, la care se adauga acompanierea socio-profesionala – sunt ridicate si fondurile sunt in totalitate private.
ECONOMIC: Cresterea economica remesh in privinta vanzarilor a fost de 75% la finalul anului 2019 fata de anul 2017. In plus, prin angajarea persoanelor vulnerabile in cadrul atelierului, acestea platesc bugetului Romaniei contributii sociale, transformandu-se din beneficiari pasivi in cetateni platitori de taxe. In medie, pentru fiecare produs remesh vandut de asociație, 5 lei ajung la bugetul de stat.
DE MEDIU: Prin folosirea bannerelor si mesh-urilor publicitare ajunse la final de campanie ca materii prime in realizarea sacoselor si accesoriilor remesh, am reusit sa evitam transformarea acestor deseuri in poluanti care contribuie la degradarea mediului. Cele 22425 de produse remesh realizate si vandute au insemnat aproximativ 11 tone deșeu material publicitar deviat de la depozitare prin reutilizare.


| Bugetul
    713880

| Parteneri
    25 de partenerii sociali pentru referirea beneficiarilor: directiile de asistenta sociala din Bucuresti si din judetul Ilfov, Agentia Nationala Antidrog, Admnistratia Nationala a Penitenciarelor, servciul de probatiune din Bucuresti si din judetul Ilfov, Asociatia Casa Ioana, Samusocial, Motivation, Concordia, Asociatia Semn de viata, Asociatia Solwodi, Fundatia Chance For Life, Fundatia FARA „Centrul de tranzit pentru tineri SF.Francisc”, Asociatia ProAct Suport, etc

| Website proiect
    www.remesh.ro





Copyright © Gala Societății Civile - 2024
Site dezvoltat de Netvibes