close

Abonează-te la newsletter

Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.




Participanti & Proiecte



Heal the children of Vaslui



| Organizator:
    Fundația World Vision Romania, Biroul Zonal Iași & Vaslui
| Categorie:
    Sanatate
| Problema de fond
    In anul 2014, in urma cercetarii sociologice efectuate de World Vision Romania, in vederea întocmirii Raportului National ”Bunastarea copilului din mediul rural”, a reiesit faptul ca 20 la sută dintre parintii (copii 0 – 5 ani) intervievati nu si-au dus copiii la medicul de familie sau pediatru in ultimele 12 luni. Cauzele tin de lipsa de educatie a acestora cu privire la drepturile copiilor de accesa serviciile medicale și riscurile la care sunt expusi cei mici in lipsa unui diagnostic timpuriu dar si de lipsa posibilitatilor financiare. Pentru zona orasului Negresti, la cauzele de mai sus, se adauga si faptul ca in anul 2011, singurul spital de stat a fost inchis HG nr.345/31 martie 2011, privand astfel populatia de examene medicale de specialitate, cele mai apropiate unitati spitalicesti aflându-se in municipiile Iasi si Vaslui.

| Scopul proiectului
    Principalul obiectiv al Proiectului ”Heal the children” a fost acela de a le oferi copiilor ce provin din familii fara posibilitati financiare din orasul Negresti si satele aferente, posibilitatea de a beneficia de servicii medicale. S-a urmarit identificarea copiilor aflati in situatia de mai sus, conducerea acestora la medicul de familie pentru control medical iar pentru cei cu recomandare spre medicul specialist, s-a urmarit ca acestia sa beneficieze de consult de specialitate si tratament. In acelasi timp, proiectul a urmarit cresterea gradului de educatie si informare a parintilor.

Heal the children of Vaslui Heal the children of Vaslui Heal the children of Vaslui

| Aria geografica
    Orasul Negresti si satele din structura administrativa a orasului: Cazanesti, Cioatele, Glodeni, Parpanita, Poiana si Valea Mare

| Rezumat
    In octombrie 2016, Fundatia World Vision Romania (WVR) , Biroul Zonal Iasi - Vaslui a inceput implementarea proiectului ”Heal the children of Vaslui” in orasul Negresti dar si in cele 6 comunitatile rurale din structura administrativa a orasului, cu o finantare de 150.000 dolari. Proiectul s-a adresat copiilor cu diferite afectiuni din familii fara posibilitati financiare si care in ultimele 12 luni anterioare demararii proiectului nu au beneficiat de nici macar un control medical la medicul de familie sau pediatru. Unicitatea acestui proiect este data de modul in care acesta a fost implementat. Specialistii WVR au identificat 319 copii aflati in situatia de mai sus iar acestia au fost examinati de medicii de familie din oras. În 155 de cazuri, doctorii au descoperit probleme de vedere, ORL, stomatologice, ortopedice, neurologice, dermatologice, cardiologice pentru care au recomandat consultatii de specialitate in spitalele din municipiile Vaslui sau Iasi. Pentru că de cele mai multe ori a fost vorba despre famillii care nu au ieșit niciodată din comunitatea în care locuiesc, coordonatorul proiectului i-a însoțit pe părinți și copiii lor la primele controale medicale individuale arătându-le practic cum trebuie să-și facă o programare sau ce mijloace în comun trebuie să folosească. Costurile de transport si cele ale analizelor medicale au fost suportate din bugetul proiectului precum si o parte din tratament. În cazurile pentru care medicii specialiști au stabilit că este nevoie de tratament de lungă durată și monitorizare periodică a copilului, WVR a organizat sesiuni de informare pentru părinți (136 de parinti) cu privire la ce trebuie să facă pentru a ajunge în continuare cu cei mici la spital. In paralel, WVR a organizat Scoala Parentilor pentru 179 de parinti.

| Date beneficiari
    Beneficiarii directi ai proiectului au fost cei 319 copii din orasul Negresti si satele aferente.

| Date beneficiari
    Beneficiari indirecti au fost 315 parinti din orasul Negresti si satele aferente.

| Activitati
    Un prim pas al proiectului a fost acela de organiza Scoala Parintilor pentru 179 de parinti cu situatii financiare dificile. Astfel, acestia au fost informati cu privire la ce servicii medicale au dreptul potrivit legislației actuale, cum le pot accesa și de asemenea cât de important este să aibă grijă de sănătatea și igiena copiilor lor. Acestia au aflat si la ce controale periodice trebuie să-și ducă copii, care sunt cele mai comune afecțiuni de care aceștia pot suferi, cum să le trateze și să le prevină și cât de importantă este igiena pentru sănătatea celor mici. Cea de-a doua componentă a proiectului a fost aceea de a le asigura copiilor din comunitățile partenere accesul la serviciile medicale. Astfel, 319 copii au fost evaluați de către medicii de familie. În urma controalelor, pentru 155 de copii, cu vârste cuprinse între 0 și 17 ani, doctorii au eliberat bilete de trimitere către specialiști din spitale de stat sau private din municipiul Iași. Pentru ca acești copii să fie evaluați de medici specialiști și implicit să fie corect diagnosticați pentru a primit tratamentul necesar, WVR a folosit conceptul ”Caravana Medicală Inversă” ce a presupus transportul si insotirea celor 155 de copii și a părinților lor la spitale din Iași. In paralel, au fost organizat sesiuni de informare pentru părinți cu privire la ce trebuie să facă pentru a ajunge în continuare cu cei mici la spital, cum trebuie să-și facă o programare sau ce mijloace în comun trebuie să folosească.

| Rezultatele proiectului
    In urma implementarii proiectului, 319 copii au beneficiat de controale medicale la medicul de familie, 155 au fost examinati de medici specialisti din cadrul Spitalului pentru copii ”Sf. Maria” din Iasi si in clinici particulare atat din Iasi cat si din Vaslui. 136 de parinti au participat la sesiuni de informare cu privire la accesarea serviciilor de sanatate si au primit informatii despre cum pot continua tratamentele medicale recomanate pentru copii lor. 179 de parinti au participat la cursurile Scolii Parintilor organizate de WVR.
Prin Proiectul ”Heal the children” pentru cei 155 de copii a fost asigurat:
-Transportul din comunitate pana la spital
-Imbracaminte, kituri de igiena si alimente pe perioada spitalizarii
-Costuri tratament medical (neurologie, cardiologie, dermatologie etc.)
-Costuri ședinte de recuperare ortopedica și carje
-Costuri interventii chirurgicale
-Servicii stomatologice
-Aparate auditive
-Tratament oftalmologic, inclusiv ochelari
-Suport in stabilirea gradului de handicap
Incidenta cea mai mare a fost indentificata în domeniul O.R.L. După consultații de specialitate, 19 copii au fost diagnosticați cu diferite afecțiuni, printre care hipoacuzie. Mai exact, cinci copii și-au pierdut o parte din auz din cauză că de-a lungul timpului au suferit de otită, boală pe care nu au tratat-o corespunzător. Trei dintre ei au avut nevoie de aparat auditiv iar pentru doi a fost nevoie de operație de reconstrucție de timpan. Ajutor au primit si copii cu diabet, fracturi ortopedice netratate, epidermoliza buloasa, sindrom ataxic, malformatii cardiace, etc.


| Bugetul
    630000

| Parteneri
    Directia de Asistenta Sociala Negresti si Centrul de Ingrijire de Zi pentru Copii si Familii aflate in dificultate, Negresti

| Website proiect
    https://worldvision.ro/





Copyright © Gala Societății Civile - 2024
Site dezvoltat de Netvibes