Participanti & Proiecte
Sanatate in Vecinatate
|
Organizator: Asociatia Medcorp |
|
Sectiune: |
Asociația Medcorp a creat acest program pornind de la ideea că sănătatea este esențială pentru dezvoltarea comunităților sustenabile. Accesul la servicii medicale care permit depistarea timpurie a bolilor, diagnosticarea corecta și inițierea unui tratament adecvat nu este doar un drept fundamental, ci și un factor care influențează major calitatea vieții și dezvoltarea societății în ansamblu.
Lansat în 2022 cu sprijinul OMV Petrom, programul „Sănătate în Vecinătate” sprijină comunități cu acces limitat la servicii medicale. Demarat în Prahova ca proiect-pilot, a fost extins în 2023 în 7 județe (Dâmbovița, Dolj, Gorj, Olt, Bacău, Galați, Constanța).
Până la finalul anului 2023, peste 1.700 de persoane au beneficiat de servicii medicale, însă realitatea din teren arăta o nevoie mult mai mare, subliniind importanța extinderii programului.
| Scopul proiectului
- Furnizarea de servicii medicale gratuite pentru cel puțin 5.000 de beneficiari (incluzând analize de laborator, consultații de medicină internă, investigații paraclinice și consulturi de specialitate).
- Interpretarea detaliată a rezultatelor, diagnosticarea corectă și elaborarea unor planuri de acțiune sau tratament adecvate.
- Realizarea de screening-uri specializate (ecografii și consultații dermatologice) pentru detectarea timpurie a bolilor.
- Monitorizare pe termen lung printr-un serviciu de call center, oferind suport continuu și urmărirea evoluției pacienților.



| Acoperire
42 de localități din 12 județe (Argeș, Bacău, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Galați, Ialomița, Olt, Prahova și Vâlcea)
| Rezumat
România înregistrează cea mai ridicată rată a mortalității evitabile și a deceselor cauzate de afecțiunile tratabile din Uniunea Europeana (conform raportului State of Health in the EU Romania, Profilul de țară din 2023). Accesul echitabil la sănătate reprezintă o prioritate esențială în cadrul Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) prin Obiectivul 3 – Asigurarea unei vieți sănătoase și promovarea bunăstării pentru toți, la toate vârstele.
Pentru al 3-lea an consecutiv, OMV Petrom a susținut implementarea programului „Sănătate în vecinătate”, derulat de Asociația Medcorp. Prin intermediul acestuia, am oferit acces la servicii medicale gratuite (analize de laborator, controale de medicină internă, cardiologie, oftalmologie, dermatologie, examinare ecografică) locuitorilor din mediul rural, monitorizare pe termen lung prin serviciul de call center și am promovat un stil de viață sănătos. Pentru cazurile grave, Asociația facilitează accesul în clinici și spitale pentru investigații amănunțite și intervenții
În 2024, OMV Petrom a alocat programului ~8 milioane de RON pentru ca serviciile medicale să fie disponibile pentru ~5,400 de beneficiari direcți. Pe parcursul a 49 de evenimente medicale (de tip cabinete mobile), locuitorii din 12 județe au avut acces la un set complex de analize de laborator, interpretarea rezultatelor, examen clinic general, consult cardiologie, consult de medicină interna, consult oftalmologic, screening de diabet zaharat, boli tiroidiene, patologia sânului și recoltarea de analize pentru a identificat infecțiile cu H. Pylori.
Pentru a permite diagnosticarea precoce a afecțiunilor cu incidență crescută în cadrul populației, am lansat și un program de screening axat pe ecografii abdominale, tiroidiene și sân și consulturi de dermatologie.
| Date beneficiari direcţi
2022-2023| ~1,700 persoane incluse în grupe de risc și care se încadrează pentru screening pe multiple specializări medicale, cu accent pe factorii de risc pentru bolile cardiovasculare, oncologice și metabolice (vârstnici, beneficiari de ajutor social, localnici fără asigurare medicală, pacienți care au recomandare de investigații de la medicul de familie, localnici cu acces limitat la servicii medicale).
2024| ~5,400 de beneficiari (28% bărbați, 72% femei, cu vârste sub 30 de ani – 10%, 30-40 de ani – 11%, 40-50 de ani – 19%, 50-60 de ani – 23%, peste 60 de ani – 37%).
| Activitati
Programul a fost structurat pentru a răspunde eficient nevoilor comunităților printr-o abordare integrată, combinând servicii medicale directe, nagivare, prevenție și educație pentru sănătate.
- Acces extins la servicii medicale – Organizarea de campanii mobile pentru a reduce barierele geografice și economice
- Prevenție și screening activ – Recoltarea de analize medicale, teste de screening, consultații și evaluări preventive pentru identificarea precoce a afecțiunilor și inițierea tratamentului la timp.
- Servicii adaptate nevoilor specifice – Intervenții personalizate pentru grupuri vulnerabile, precum vârstnicii și pacienții cu boli cronice
- Componentă educațională – Campanii de informare privind prevenția prin distribuirea de materiale informative, contribuind astfel la creșterea gradului de conștientizare și adoptarea unui stil de viață sănătos.
- Flexibilitate și adaptare – Monitorizarea constantă a nevoilor comunităților pentru ajustarea rapidă a intervențiilor și resurselor oferite.
- Redirecționare către unități medicale specializate – Identificarea pacienților care necesită investigații suplimentare și facilitarea accesului acestora la spitale și clinici pentru diagnostic, tratament sau intervenții complexe.
Metodologia programului s-a bazat pe o abordare practică, mobilizând echipe medicale multidisciplinare și unități mobile pentru a ajunge direct la beneficiari, asigurând astfel acces rapid la servicii esențiale, prevenție și sprijin medical personalizat.
| Rezultatele proiectului
2022-2023:
15 comunități în 8 jud.: PH, DB, DJ, GJ, OT, BC, GL și CT.
~ 1.700 de beneficiari de pachete complete de analize și consulturi medicale de specialitate; >10.500 de investigații paraclinice și consulturi de specialitate.
>900.000 € (estimare bazată pe analiza a 3 clinici private din România) reprezintă contravaloarea serviciilor medicale dacă ar fi ales o clinică privată.
2024:
• 49 de evenimente medicale în 74 de zile on site
• 7 luni de implementare (martie-septembrie 2024)
• 42 de localități din 12 jud.: (AG, BZ, BC, CT, DB, DJ, GJ, GL, IL, OT, PH, VL)
• 5,400 de beneficiari (creștere semnificativă vs 2023)
• 375 € reprezintă costul minim al pachetului de servicii medicale/ per beneficiar
• 8,359 analize de laborator (probe recoltate)
• 20,654 investigații paraclinice și consulturi de specialitate
• 7,947 diagnostice, ceea ce înseamnă că persoanele au intrat într-un plan de tratament personalizat
Membrii familiilor persoanelor examinate au fost informați cu privire la importanța prevenției și a tratamentului timpuriu, ceea ce a dus la o creștere a nivelului de conștientizare. În același timp, personalul medical local a avut o mai bună înțelegere a nevoilor de sănătate ale comunității.
| Parteneri
Asociatia Medcorp, OMV Petrom
| Despre organizator
Asociația Medcorp, înființată în 2021, sprijină dezvoltarea durabilă a sistemului de sănătate.
- Intervenim acolo unde este nevoie – Organizăm evenimente și maratoane de sănătate, proiecte educative și studii care identifică priorități și soluții viabile.
- Acțiuni adaptate, impact real – Dezvoltăm campanii personalizate, adaptate comunităților și grupurilor-țintă, gestionând implementarea acestora pentru impact sustenabil.
| Website proiect
www.medcorp.ro este site-ul asociației, nu a existat un site dedicat