Participanti & Proiecte
Rudă pentru o zi
|
Organizator: Asociatia Create.Act.Enjoy |
|
Categorie: Proiecte și campanii de Voluntariat |
Asociația Create.Act.Enjoy realizează activități de terapie prin artă în spitale, de peste 9 ani. Colaborarea constantă dintre membrii echipei și cadrele medicale a avut drept rezultat identificarea unei noi nevoi în spitalele din România, bazată pe faptul că mulți dintre pacienți sunt internați pe perioade lungi de timp, departe de casă, de membrii familiei sau alte persoane apropiate, neavând vizitatori. Din această nevoie, aceea de companie umană, de receptori activi, dispuși la a oferi timp și afecțiune celor mai puțin norocoși, apare activitatea „Rudă pentru o zi”. La toate acestea s-a adăugat, în anul 2020, pandemia, care a îngreunat procesul de vizite sau chiar a generat imposibilitatea de a primi vizitatori pentru toți pacienții, care simțeau nevoia firească de fi ascultați și de a comunica.
| Scopul proiectului
Știm că suntem ființe sociale și avem nevoie unii de ceilalți. Pentru că ne caracterizează solidaritatea și empatia, scopul principal al activității a fost acela de a reduce sentimentul de solitudine în rândul pacienților de toate vârstele, aflați departe de cei dragi, internați cu diferite afecțiuni. Cele peste 270 de vizite fizice și peste 60 de convorbiri telefonice au venit în sprijinul tratamentului administrat, prin completarea actului medical cu altfel de metode, menite să îmbunătățească starea psihică și emoțională a pacienților.



| Aria geografica
Râmnicu Vâlcea, Alba Iulia, Cluj-Napoca
| Rezumat
A fi internat înseamnă, de cele mai multe ori, singurătate și neputință, dorința de a socializa și de a fi ascultat activ, cu empatie. Proiectul „Rudă pentru o zi” a fost creat tocmai pentru a răspunde acestor nevoi, la propriu: prin vizite dedicate, realizate de oameni simpli, care înțeleg cât de mult contează să ai pe cineva alături în momente apăsătoare. În anii 2019-2020, Asociația Create.Act.Enjoy a recrutat și pregătit peste 100 de voluntari care s-au implicat direct în activități de reducere a gradului de solitudine pentru pacienți de toate vârstele, de la cei mai mici - copii din secțiile de pediatrie, la cei vârstnici.
Anul 2019 a însemnat trei orașe în care activitatea a fost implementată cu succes: Cluj-Napoca, Alba Iulia și Râmnicu Vâlcea. Voluntarii au dăruit pacienților internați pe perioade lungi de timp, fără vizitatori, pachete-cadou cu fructe, alimente, jucării pentru cei mici sau reviste almanah pentru cei adulți. Gestul, privit ca un act de apropiere între 2 interlocutori, a devenit catalizator pentru discuții libere, pe diverse tematici, între pacienți și voluntari.
2020 a reprezentat o provocare, însă dorința de a fi aproape de cei mai puțin norocoși a fost mai mare. Am adaptat activitatea „Rudă pentru o zi”, transformând vizitele în discuții telefonice și scrisori, realizate de voluntari pregătiți în prealabil, de data aceasta însă provenind din toată țara. Am reușit astfel nu numai să ajungem la oameni doritori să se implice din alte județe, dar mai ales la acei pacienți aflați în imposibilitatea de a primi vizite: pacienții izolați, bolnavi de COVID-19.
„Rudă pentru o zi” rămâne una dintre activitățile de suflet din proiectul de terapie prin artă în spitale, ajuns deja la a IX-a ediție.
| Date beneficiari direcţi
Pacienți din mai multe spitale din România (333), voluntari din mai multe județe din România (103)
| Activitati
„Rudă pentru o zi” a început prin analizarea informațiilor privind internările curente din spitalele în care urma ca activitatea să aibă loc. Apelul la voluntariat a fost public, atât în 2019, cât și în 2020, astfel încât să fie vizibil tuturor celor interesați, indiferent de etnie, cetăţenie, gen sau alegeri religioase.
Voluntarii s-au înscris pe bază de scrisoare de motivație în 2019, în timp ce în 2020 fiecare a completat un formular online. Ulterior, fiecare voluntar a susținut un interviu, în prezența echipei de proiect. În funcție de răspunsuri și de disponibilitatea timpului liber, peste 100 de voluntari au fost selectați și distribuiți pe activități. În ambii ani, doritorii au avut parte de un training specific, fizic, respectiv online, despre animarea artei conversației și despre interacțiunea cu pacienții.
Implementarea propriu-zisă a însemnat, în 2019, 273 vizite, convorbiri și pachete dăruite pacienților singuri, de toate vârstele, iar în 2020 convorbiri telefonice cu peste 60 de pacienți internați. De asemenea, voluntarii au scris scrisori destinate pacienților, care au fost duse de echipă în spitale, cu scopul de a transmite gânduri bune celor aflați în dificultate.
Activitatea de evaluare a proiectului a cuprins dezvoltarea unor instrumente de culegere a datelor, centralizarea și prelucrarea acestora și elaborarea rapoartelor finale.
| Rezultatele proiectului
333 de zâmbete sincere, 333 de conversații pline de speranță, 333 de „mulțumesc” - așa s-au cuantificat cele 333 de interacțiuni dintre pacienți și voluntari, fie ele vizite fizice, acompaniate de pachete-cadou, convorbiri telefonice sau scrisori trimise din suflet. Toate acestea au însemnat o creștere a nivelului de încredere și solidaritate între generații, între oameni diferiți, cu vârste și pasiuni care mai de care, dar care au culminat prin discuții felurite: s-au împărtășit rețete, tips&tricks pentru croșetat, povești de viață și sfaturi reciproce. Tododată, alături de training-urile dedicate voluntarilor, activitățile au condus la dezvoltarea abilităților de comunicare și relaționare pentru voluntari și la ameliorarea gradului de solitudine la pacienți.
| Bugetul
20000
| Parteneri
Spitalul Clinic Județean Râmnicu Vâlcea, Spitalul Clinic Județean Alba Iulia, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca, Spitalul Județean de Urgență Cluj-Napoca (Medicală I), Spitalul Clinic de Recuperare Cluj- Napoca, Spitalul Militar de Urgenta „Dr. Constantin Papilian” Cluj- Napoca, Institutul Regional de Gastroenterologie si Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor” Cluj-Napoca, Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Cluj-Napoca, Spitalul Municipal de Urgență Cluj-Napoca, Centrul Cultural Clujean, Facultatea de Stiinte Politice, Administrative si ale Comunicarii, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Cărturești, Asociația Cărțile pe Față, Asociația Fapte, Teatrul National Cluj-Napoca, Asociația CEVA, Asociația Cluster, TVR Cluj, EBS Radio, SC Loghin Advertising SRLD, THE WOMAN, SC Comitnet SRL, Zile și Nopți, Buletin de Mănăștur, Cluju.ro, Cluj.com, Fain.Live, ClujLife.com, Clujuldebuzunar.ro, IlikeCluj.ro, Monitorul de Cluj
| Website proiect
https://createactenjoy.com/terapie-prin-arta/