În luna iulie, 20 de liceeni iau parte la proiectul Zentiva Express, un program de învățare complex, cu obiective din zona de dezvoltare personală și profesională, dedicat adolescenților din liceele și grupurile școlare tehnice din București. Prin ateliere de educație non-formală și un program de practică în fabrica de medicamente Zentiva, liceenii vor primi îndrumarea necesară și spațiul în care să-și însușească abilitățile necesare pentru o carieră de succes. La finalul programului, o parte dintre tineri vor primi burse de studiu și oferte de angajare din partea Zentiva, o companie Sanofi. În cele 4 ediţii anterioare, 40 dintre participanţi au beneficiat de burse din partea Zentiva, iar 41 au devenit angajaţi ai companiei.
 
Pe 10 mai, Școala de Valori și Zentiva, o companie Sanofi, au pornit în căutare de tineri dornici să se autodepășească. 15 licee au deschis porțile acestei inițiative și și-au încurajat adolescenții să facă primii pași în direcția construirii unei cariere care să se potrivească profilului lor. Dintre cei 120 de aplicanți care și-au arătat interesul faţă de proiect, Zentiva Express va selecta 20 de elevi de clasele a XI-a și a XII-a din liceele și grupurile școlare cu profil tehnic din București.
 
Săptămâna 11-15 iulie, denumită și Școala de Vară Zentiva, e formată din ateliere de educație non-formală care motivează participanții la autocunoaștere și învățare prin joacă. Îndrumați de traineri din Școala de Valori, aceștia vor ieși din zona de confort și vor învăța să-și construiască un traseu de învățare personalizat, pliat pe nevoile și interesele lor de dezvoltare. Activitățile se bazează pe fundamentarea următoarelor abilități: descoperirea valorilor personale, înţelegerea conceptului de gândire sistemică, luare de decizii, planificare, colaborare, reacții în situații limită, inteligență proprie, pasiuni și perspective de viitor.
 
De la Silvia Bogdan, Head of Corporate Engagement Școala de Valori, aflăm că Zentiva Express este un proiect cu tradiție de 5 ani, care își onorează promisiunile.
 
"Proiectul Zentiva Express este un proiect de tradiție, având deja 5 ani de când formează tineri responsabili, care pot schimba societatea de mâine. Atelierele de educație non-formală sunt completate de programul de practică în compania Zentiva. Astfel, adolescenții au parte de un proces de autocunoaștere și dezvoltare a abilităților profesionale care îi aduce mai aproape de un stil de viață capabil să le susțină visurile cele mai îndrăznețe. Participanții ce ne calcă pragul își descoperă și consolidează valorile, își șlefuiesc caracterul și învață să facă alegeri conștiente și asumate pentru propriul viitor.”
 
În perioada 18-22 iulie, o parte dintre participanți vor afla ce se întâmplă în spatele ușilor uneia dintre cele mai importante companii farmaceutice, prin practică în departamentele companiei Zentiva. Participanţii vor învăța ce înseamnă producţia de medicamente şi, în acelaşi timp, vor căpăta mai multă încredere în ei, vor învăța ce înseamnă importanţa unui loc de muncă, responsabilitatea lucrului bine făcut şi munca în echipă.
 
Maria Badea, HR Business Partner Zentiva, ne vorbește despre scopul acestui proiect:
 
“Zentiva Express este deja o tradiție pentru noi. Ne dorim să găsim tineri dornici să descopere ce înseamnă să lucrezi într-o fabrică producătoare de medicamente, care sunt satisfacțiile, dar și provocările. 

Pentru noi, Zentiva Express este ocazia perfectă să cunoaștem cea mai tânără generație care face primii pași pe piața muncii. Prin ateliere interactive și prin practică, sperăm să contribuim activ la dezvoltarea tinerilor.” 
 
Cei mai activi dintre participanți vor primi diplome și scrisori de recomandare care să ateste implicarea lor în proiect, iar ca recunoaștere a abilităților dobândite și a motivației de a se dezvolta, unii dintre elevi vor beneficia de bursă de studiu pe durata anului școlar 2016-2017, oferită de Zentiva, și vor fi angajați după terminarea liceului in cadrul companiei.
 
Pentru mai multe detalii, vizitați pagina proiectului: www.scoaladevalori.ro/proiecte/zentiva-express/.
 
***
Şcoala de Valori
este o organizaţie non-guvernamentală modernă ce are ca viziune dezvoltarea unei societăţi bazate pe valori prin educaţie inovativă. Punem sub semnul întrebării graniţele educaţiei tradiţionale şi creăm oportunitatea persoanelor de a accesa informaţii de valoare, experienţe de formare a caracterului, de a interacţiona cu modele pozitive şi de a avea expunere internaţională, cu scopul de a creşte responsabilitatea personală şi controlul fiecăruia asupra alegerilor personale.

Zentiva este o companie Sanofi începând cu luna martie 2009. Portofoliul de produse al companiei acoperă o gamă largă de arii terapeutice, însă se concentrează asupra bolilor cardiovasculare, afecţiunilor inflamatorii, durerii, infecţiilor şi bolilor sistemului nervos central, precum şi asupra bolilor gastrointestinale şi urologice.

Sanofi este una dintre companiile lider în domeniul sănătății la nivel mondial, care descoperă, dezvoltă și distribuie soluții terapeutice centrate pe nevoile pacienților. Sanofi este organizată în 5 divizii globale de business: diabet și cardiovascular, medicamente generale și piețe emergente, Sanofi Genzyme, Sanofi Pasteur și Merial. Sanofi este cotată la bursele de valori din Paris (EURONEXT: SAN) şi New York (NYSE: SNY).