Cu sprijinul Grupului CEZ în România, biblioteca Şcolii Gimnaziale „Victor Popescu” Valea cu Apă, Fărcăşeşti, județul Gorj beneficiază de noi echipamente și materiale pentru activitățile de învățare:
 echipamente electronice: laptopuri, videoproiector, laminator și un xerox pentru ca elevii din ciclurile primar și gimnazial să poată accesa materialele educaționale;
 cărţi de ficțiune și alte volume atractive pentru generațiile actuale.

Biblioteca școlară – un spațiu de învățare complet echipat
Proiectul Generatorii de bine este derulat anual în cadrul companiei cu ajutorul angajaților care înscriu și propun proiecte cu o misiune comună: implicarea în comunitate prin îmbunătățirea calității vieții unor grupuri vulnerabile.

„Gânduri pe hârtie, gânduri în eter” reprezintă proiectul propus de o angajată din cadrul serviciului Call Center, ca un răspuns la nevoile educaționale identificate în comunitate. În parteneriat cu Şcoala Gimnazială „Victor Popescu” Valea cu Apă, Fărcăşeşti, inițiativa a inclus achiziția a 8 laptop-uri, 1 videoproiector, 1 laminator, 1 xerox și aproximativ 300 de cărți pentru revitalizarea bibliotecii școlare.

„Sunt mândru de fiecare dată când voluntarii companiei aleg să se implice în inițiative generatoare de #bine în comunitățile din care provin. Proiectul dedicat Școlii Gimnaziale „Victor Popescu” se adaugă celorlalte 7 pe care le-am implementat anul acesta în comunitatea noastra, în valoare totală de 40 000 euro. Am identificat o nevoie reală și am acționat pentru a oferi șanse egale la educație, lucru pe care îl vom continua și în viitor. ”, a fost mesajul transmis de Ondrej Safar - Country Manager CEZ România.
 

„Am reușit să achiziționăm 8 laptop-uri, un videoproiector, un laminator, un xerox și aproximativ 300 de cărti pentru biblioteca școlii. Deși pentru o școală dintr-un orășel oarecare e un lucru normal, pentru o școală din mediul rural este o reușită extraordinară. Copiii au fost foarte entuziasmați și au participat alături de cadrele didactice la aranjarea sălii cu noile materiale.
Sunt extrem de recunoscătoare companiei CEZ România și angajaților de acolo pentru că au adus lumina nu doar în casele noastre, ci și în inima copiilor”, a transmis Mădălina Bălu - profesor de limba și literatura română la Școala Gimnazială „Victor Popescu”.

Grupul CEZ în România continuă să demonstreze că #energiavinedelaoameni și rămâne un partener de încredere pentru dezvoltarea tinerilor din generația viitorului.

***
Despre Generatorii de Bine
Proiectul intern „Generatorii de Bine” încurajează angajații Grupului CEZ în România să propună și să se implice în proiecte de responsabilitate socială, în beneficiul comunităților locale din aria de activitate a Grupului (județele Argeș, Constanța, Caraș-Severin, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Teleorman și Vâlcea).