V-o mai amintiți pe Gabriela, eleva din Șuletea (Vaslui), care i-a scris primarului că ar vrea să urmeze cursurile online și îl ruga să o împrumute ca să își cumpere o tabletă pentru școala online? Dar pe Vasile, băiatul din Cătun (Buzău) care a reușit să obțină tablete pentru toți copiii din sat, după ce și-a învins emoțiile în fața reporterului Digi24 și a camerei de filmat, declarând că vrea să învețe, dar nu are nici tabletă, nici telefon? Poveștile celor doi copii au fost sursa de inspirație a programului Digi#EDU. Școala Viitorului. Prin acest program, Grupul Digi va oferi peste 1.000 de tablete și abonamente de date mobile unor copii din medii defavorizate, asigurându-le, astfel, condițiile pentru a participa, în viitorul an școlar, la cursurile la distanță, în contextul prelungirii pandemiei COVID-19

• Dispozitivele vor ajunge în luna iulie la elevi din 17 județe ale țării, respectiv Alba, Arad, Bistrița-Năsăud, Brașov, Brăila, Buzău, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Mureș, Prahova, Sălaj, Sibiu, Timiș, Tulcea și Vrancea.
 
• Donația face parte din campania #amgrijă prin care Grupul Digi și-a propus să acorde sprijin comunităților unde compania are o prezență relevantă ca furnizor de servicii convergente de comunicații electronice sau ca angajator.

Peste 1.000 de tablete Lenovo 10" cu acces la servicii de date mobile vor ajunge pe parcursul lunii iulie la elevii din medii defavorizate, care, în perioada pandemiei COVID-19, nu au putut participa la cursurile online, deoarece nu aveau echipamentele necesare pentru continuarea activității de învățare. Donația Grupului Digi urmărește să crească gradul de digitalizare a tinerei generații de la sat și să reducă abandonul școlar în mediul rural, încurajând familiile defavorizate să acorde copiilor o șansă la educație, prin intermediul tehnologiei. 
 
Programul de responsabilitate socială Digi#EDU. Școala Viitorului se derulează în parteneriat cu școlile și primăriile din comunitățile rurale care au facilitat identificarea beneficiarilor. Criteriile de selecție a acestora au fost: gradul de vulnerabilitate al familiilor, rezultatele elevilor la învățătură și nivelul de participare la cursurile online, în perioada martie – iunie 2020, importanța serviciilor de comunicații electronice în viața comunităților rurale.
 
Într-o primă etapă, respectiv în prima jumătate a lunii iulie, peste 300 de tablete sunt livrate către școlile din 50 de localități din Alba, Arad, Bistrița-Năsăud, Brașov, Brăila, Buzău, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Mureș, Prahova, Sălaj, Sibiu, Timiș, Tulcea și Vrancea. Pe parcursul lunii vor ajunge la beneficiari și celelalte peste 700 de tablete. Elevii vor avea timp de 12 luni acces gratuit la pachetul de date mobile DigiActiv (50 GB, 12,6 RON + TVA/lună). 
 
#amgrijă de educație
Digitalizarea educației în mediul rural este una dintre direcțiile strategice de responsabilitate socială corporativă  ale Grupului Digi. Prin programele “Digi#Edu. Școala Viitorului” și #DigiActiv, compania sprijină accesul la tehnologie digitală și educație la distanță pentru sute de elevi din comunități vulnerabile. În cadrul acestor eforturi, compania a contribuit la dotarea laboratoarelor de informatică ale școlilor din comunitățile Parpanița și Cioatele (Vaslui) și Cleanov (Dolj), în ultimul an, în parteneriat cu World Vision Romania și a oferit acces gratuit la internet pentru prima școală smart din mediul rural, la Ciugud (Alba).

În perioada pandemiei COVID-19, aproape 70 de elevi care trăiesc în sate izolate sau în comunități dezavantajate – Șuletea (Vaslui) și Cătun (Buzău) - au primit donații constând în telefoane Digi, pachete de date mobile pentru 6 luni și tablete pentru a putea participa, alături de colegi, la “școala online”. Cele două donații au fost realizate împreună cu Digi24, televiziunea care a prezentat cazurile celor doi copii provenind din aceste comunități, Gabriela și Vasile, pentru care școala online a fost aproape imposibilă, timp de trei luni, deoarece familiile nu le puteau asigura dispozitivele și conexiunea necesare pentru continuarea cursurilor. 

De asemenea, tot în scopul sprijinirii familiilor care fac față cu dificultate provocărilor aduse de pandemia de COVID-19, Digi România pune la dispoziția organizației Salvați Copiii România o linie gratuită de consiliere, Family Tel, lansată în luna aprilie 2020. O echipă de psihologi ai organizației acordă consiliere psihologică părinților și bunicilor, pentru a gestiona mai bine starea emoțională a copiilor. 

***
Despre Grupul Digi | RCS & RDS 
Digi | RCS & RDS este filiala din România a Digi Communications NV, operator european de top în domeniul comunicațiilor electronice, cu operațiuni pe patru piețe – România, Ungaria, Spania și Italia. Pe parcursul celor aproape 27 de ani de existență, Digi a investit continuu în cele mai revoluționare tehnologii, ajungând să dețină, în prezent, o rețea de fibră optică extinsă care deservește milioane de clienți.  Digi a adus pe piață servicii de comunicații electronice convergente la cele mai competitive prețuri. În timp, acest avantaj competitiv s-a transformat într-un beneficiu pentru milioane de clienți care au dobândit un acces mai rapid și mai avantajos la servicii de calitate superioară, atât în domeniul comunicațiilor fixe, cât și al celor mobile. În România, Digi | RCS&RDS este cel mai mare angajator din domeniul antreprenorial local, cu aproximativ 13.000 angajați.
 
Grupul Digi pune la dispoziția abonaților săi și o ofertă complexă de conținuturi trans-media, prin intermediul diviziei media care cuprinde: televiziunile Digi 24, Digi Sport 1, 2, 3, 4, Digi4K, Film Now (pay-TV), Digi World, Digi Animal World, Digi Life, UTV, Music Channel și Hit Music Channel, radiourile Digi FM, Pro FM, Dance FM, Chill FM și serviciul de content Digi Online.