După șase ani de drumeții muzicale prin Moldova și peste 150 de locații, care au adus muzică pentru circa 14.000 de oameni, echipa Moldovan National Orchestra lansează expediția muzicală „La La Play” și peste Prut.

Moldovan National Youth Orchestra, alături de Kaufland România și Moldova, dă start noii ediții „La La Play” – „Dunărea”. Orizonturile geografice ale expediției se lărgesc, iar misiunea rămâne neschimbată – aceea de a aduce muzica de calitate în spații neconvenționale, către oamenii din mediul rural și urban.

În România, proiectul se va desfășura de-a lungul Dunării, fiind incluse în turneu județele din sudul și sud-estul țării.

„Venim cu forțe noi în 2023 și suntem nerăbdători să descoperim noi regiuni, posibilități și audiențe. Vom explora cinci județe, șase orașe și circa 30 de locații turistice unde preconizăm să întâlnim 5000 de spectatori. Expediția va culmina în Delta Dunării, unde vom cunoaște satele și natura faimoaselor locuri istorice”, menționează Andriano Marian, Fondator și Coordonator Moldovan National Youth Orchestra.

Expediția își propune să susțină tinerii talentați, cultura și să valorifice spațiile mai puțin cunoscute din țară. În același timp, proiectul aduce în vizor importanța protejării mediului, turismul verde și reducerea consumului de plastic. 

După multe experiențe frumoase dobândite  în Republica Moldova, trecem granițele  și aducem muzica de calitate în locuri excepționale din România. În  această  primă ediție, vom atrage atenția asupra zonelor de-a lungul Dunării, admirăm frumusețea locurilor, dar ne și amintim de  cât de mare este responsabilitatea noastră față de natură”, a subliniat AnnaKatharina Scheidereiter, CSR Manager, Kaufland România și Republica Moldova

Cum va arăta ediția „Dunărea” a expediției muzicale „La La Play”

Echipa expediției va fi formată din 6 tineri muzicieni - Ionuț Ciocanu (vioară), Petrică Bivol (vioară), Dmitrii Iurcik (violoncel), Grigore Topor (acordeon/pian), Stas Goncear (voce/cajon), Călin Ganea (voce/chitară). Toate concertele vor fi live, în aer liber, în spații neconvenționale, iar repertoriul va fi unul de tip fusion. 

 

Agenda expediției:

11 iunie - Galați - Fântâna „Fata pe Valuri”, 20.00

12 iunie - Alexandria - Parc Pădurea Vedea, 20.00

13 iunie - Turnu Măgurele - Cinematograful Flacăra, 11.00

13 iunie - Slobozia - Piața Revoluției, 18.00

14 iunie - Brăila - Scena de pe Faleza Dunării, 20.00

15 iunie - Tulcea - Scena din Piața Mircea cel Bătrân (Piața Civică) - 20.00

16 iunie - Drumeții muzicale în Delta Dunării 

Partenerul general al expediției este Kaufland România.

 

Expediția muzicală „La La Play” s-a înființat în 2017, cu suportul Kaufland Moldova. Pe parcursul a șase ani expediția:

  • a susținut peste 180 de recitale și concerte în Republica Moldova;
  • a adus muzică la peste 14.000 de oameni din comunități rurale și grupuri social vulnerabile;
  • a abordat peste 30 de subiecte de interes social, de la diversitatea etnică până la aviație;
  • a desfășurat concerte pe apă, în tren, în aer, în crame subterane;
  • a adus muzica în peste 40 de locații turistice din Moldova;
  • a fost o platformă de promovare pentru circa 40 de tineri muzicieni.

 

***

 

Despre Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.500 de magazine în 8 țări, 148.000 de angajați și o rețea de 168 de magazine în România. În 2023, Kaufland România a primit pentru a cincea oară certificarea Best Buy Award, care atestă că este lanțul de magazine cu cel mai bun raport calitate – preț de pe piața locală. Kaufland deține și distincția Customers’ Friend pentru compania cu cele mai bune servicii pentru clienți, acordată de Institutul internațional ICERTIAS, în urma unei analize de piață. Obiectivul nostru este să aplicăm cele mai inovatoare tehnologii în domeniul retail, astfel încât clienții să se bucure de produse proaspete, la cel mai bun raport calitate-preț, prin promovarea sustenabilității și a produselor locale. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.kaufland.ro.

 

Pentru mai multe informații, vă rugăm contactați: presa@kaufland.ro