Policolor, producătorul român de lacuri și vopsele cu peste 50 de ani de experiență pe piața națională, a derulat 12 proiecte de susținere a comunităților urbane și rurale  în cadrul campaniei de responsabilitate socială ”Culorile României” ediția 2016 și a sponsorizat alte 30 de acțiuni speciale, cele mai multe fiind din domeniul educației și cel urbanistic. Valoarea totală a materialelor și finanțărilor de care au beneficiat anul trecut organizațiile neguvernamentale și comunitățile  – inclusiv premiile oferite în cadrul concursurilor naționale de creație – depășește 125.000 de euro iar cantitatea de materiale oferite a depășit 50 de tone.  În total, 917 voluntari, ambasadori ai campaniei și angajați ai Policolor s-au implicat direct în campania de responsabilitate socială a companiei, iar un milion de oameni au beneficiat de obiectivele reamenajate.
 
Policolor s-a angajat să susțină activ comunitățile urbane și rurale din țară prin campania ”Culorile României”. Suntem mândri că s-au mobilizat atât de mulți oameni alături de noi și că  împreună facem continuu proiecte frumoase prin care reînviem arta urbană, culoarea și autenticul. În 2016, am alocat inițial 12 tone de materiale, dar au venit spre noi atâtea inițiative bune, încât la final de an cantitatea de vopsea, lac, tencuială, grund direcționată spre campania ”Culorile României” a fost de peste 25 de tone, la care se adaugă alte 25 de tone donate pentru alte proiecte speciale. Implicarea activă a oamenilor din comunitățile susținute, alături de angajați ai Policolor, a fost impresionantă. Acest lucru ne onorează și dorim să le mulțumim. În 2017 ne vom îndrepta atenția mai mult spre zona urbană, ce are atâta nevoie de culoare”, a declarat Marius Văcăroiu, CEO Policolor.  
 
Anul trecut proiectul ”Culorile României” a ajuns în comunele Mînzălești, jud. Buzău (4,8 tone de lacuri și vopsele donate), Corbi, jud. Argeș (6,5 tone materiale donate), și Luncavița (3,2 tone materiale donate). În Mînzălești au fost renovate zece școli și grădinițe, biblioteca comunală, Muzeul Timpul Omului, sediul primăriei și centrul de informare Meledic, iar în Corbi mai multe  școli, un muzeu și un cămin cultural. Locuitorii din Luncavița și Rachelu ale căror gospodării mai păstrează specificul local tradițional, pescarii și apicultorii au primit vopsea lavabilă, lacuri, tencuială și emailuri  pe care le-au folosit la recondiționarea caselor, bărcilor și stupinelor. Proiectul s-a adresat unui grup țintă de oameni cu resurse financiare scăzute, care practică activități tradiționale specifice locului.  
 
„Campania”Culorile României” derulată de Policolor a însemnat foarte mult pentru colectivitatea noastră, pentru că a rezolvat o parte importantă din nevoile locuitorilor, a contribuit la continuarea ocupațiilor tradiționale și la dezvoltarea atracțiilor turistice ale zonei”, spune Ilie Ștefan, primarul din Luncăvița.  
 
Tot anul trecut, campania de CSR a Policolor a ajuns și în orașe, la Râmnicu Sărat și la Constanța, în muzee de interes național (Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti”, Muzeul de Etnografie Tulcea), precum și pe o locomotivă pictată pentru CFR Călători – ”Pasărea Măiastră”.  
 
O acțiune maraton s-a petrecut vara trecută în Râmnicul Sărat, când 400 de voluntari din oraș au participat simultan la operațiunea record prin care s-a dat startul lucrărilor de amenajare efectuate la mai multe obiective de interes public din municipiu: Parcul Municipal, Stadion, Liceul Economic, Colegiul Național „Alexandru Vlahută“, Școala nr.1, Școala „Vasile Cristoforeanu“, Cercul Militar etc . În total au fost folosite 4 tone de lacuri, baițuri și vopsele donate de Policolor, în cadrul programului „Culorile României“. 
 
„Ne bucurăm că Râmnicu Sărat a fost ales pentru acest amplu program de înfrumusețare urbană, și sunt extrem de mândru că atât de mulți tineri au înțeles ce înseamnă să iubești comunitatea din care faci parte. Le mulțumesc încă o dată tuturor celor care au participat la acțiune, dar mai ales celor care au făcut posibilă prezența noastră în această poveste frumoasă care se numește ”Culorile României”, a declarat primarul din Râmnicu Sărat, Sorin Cîrjan. 
 
Pe lista sponsorizărilor făcute în 2016 se află și o serie întreagă de proiecte pentru tineret sau instituții de educație, dintre care amintim: Asociația MEDS – Meeting Design Students, Electric Castle, ArtSafari, Centrul Cultural ARTSOCIETY, Muzeul Național de Artă Contemporană sau Universitatea de Arhitectură București, cantitatea materialelor oferite depășind 25 de tone.   
Policolor ”Culorile României” va continua și în 2017.