Caravana care îi învață pe cei mici despre alimentația sănătoasă ajunge pentru prima dată în Ardeal în această vară, în cadrul programului Akademia Kinderland, desfășurat de Kaufland România și Asociația pentru Responsabilitate Socială PLAN B pentru al treilea an la rând. 
 
Prima oprire a școlii pe roți care învață copiii cum să se hrănească sănătos are loc la Cluj-Napoca, la Cluj Arena, în zona tribunei a 2-a, unde va poposi timp de 10 zile, începând cu 6 iulie.

Accesul este gratuit și se face în intervalul orar 16:00 – 20:00, în grupuri de maximum 5 persoane, în baza programărilor prealabile la numărul 0775.205.078 - și cu respectarea tuturor rigorilor de protecție obligatorii în această perioadă. 
 
La activitățile Akademiei Kinderland pot participa copii cu vârsta cuprinsă între 5 și 14 ani, cu obligativitatea purtării măștii de protecție. La fața locului, organizatorii au luat toate măsurile de siguranță pentru respectarea distanțării sociale, cu circuit separat de intrare/ieșire, termoscanare, dezinfectant, mănuși și măști de protecție. 
 
Școala-muzeu în aer liber: educație interactivă pentru nutriție corectă 
Butaforii, fructe și legume sub formă de exponate gigant, stații de explorat, jocuri pe tabletă, informații și curiozități despre toate categoriile de alimente – toate acestea vor fi disponibile la caravană, unde cei mici vor învăța prin metode nonformale și interactive despre alimentația corectă. 
 
Copiii vor fi îndrumați de personal prin stațiile decorate atractiv, unde vor afla cum arată farfuria ideală, cum funcționează corpul uman în raport cu mâncarea, cum se combină corect alimentele, ce înseamnă gustare sănătoasă și cum să evite risipa alimentară - toate explicate pe înțelesul copiilor. 

Specialiștii atrag atenția asupra importanței nutriției corecte încă de la vârste mici
Programul derulat de Kaufland și Asociația Plan B sprijină părinții în eforturile de a-i ajuta pe cei mici să deprindă obiceiuri sănătoase, cu impact pe termen lung în starea de sănătate și dezvoltarea armonioasă. 
 
Potrivit specialiștilor (1), una dintre consecințele izolării sociale din timpul pandemiei a fost creșterea obezității infantile, în contextul în care copiii nu au mai avut activitate fizică și a existat tentația de a consuma mai des hrană nesănătoasă, precum fast-food, dulciuri, sucuri etc.  
 
Cel mai recent studiu european (2) cu privire la obezitatea infantilă arată că în România, 7% dintre copii nu iau niciodată micul dejun, iar unul din 4 copii de 8 ani are probleme de greutate şi unul din 10 suferă de obezitate. 
 
Nevoia de a deprinde comportamente alimentare sănătoase include pe lângă nutriție corectă și evitarea risipei alimentare. Același studiu arată că în România, risipa alimentară se ridică la 6.000 de tone pe zi, iar 49% din aceasta se produce în gospodării.  

CALENDARUL ȘCOLII MOBILE AKADEMIA KINDERLAND
• Cluj-Napoca: 6 – 15 iulie
• Oradea: 17 – 26 iulie
• Sibiu: 28 iulie – 6 august
• Alba-Iulia: 7 – 16 august
• Brașov: 18 – 27 august
 
***
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 de magazine în 8 țări, 132.000 de angajați și o rețea de 130 de magazine în România. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Crezul companiei constă în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia, de aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. 
 
Kaufland angajează persoane cu dizabilități la nivel național. Cei interesați pot aplica online, pe cariere.kaufland.ro - unde este disponibilă lista posturilor vacante, prin e-mail la cariere@kaufland.ro sau la numărul de telefon 021.9132.

_____________________________________________________________________________________________
(1) Effects of COVID‐19 Lockdown on Lifestyle Behaviors in Children with Obesity Living in Verona, Italy: A Longitudinal Study, 30 aprilie 2020, disponibil aici https://onlinelibrary.wiley.com/doi/abs/10.1002/oby.22861 
(2) Studiu COSI, Raport National Romania, 2017, INSP, disponibil aici http://insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-content/uploads/2018/06/RAPORT-NATIONAL-COSI-2017.pdf