OMV Petrom lansează o nouă ediție a programului de învățământ profesional “Școala Petroliștilor”. Este prima serie a acestui program care se desfășoară în sistem dual, prin înființarea a trei clase cu specializarea Operator sonde în trei licee partenere: Liceul Tehnologic “Astra Pitești”, Colegiul Tehnic “Grigore Cobălcescu” Moinești și Liceul Tehnologic “Voievodul Mircea” Târgoviște. Astfel, elevii care își doresc să se specializeze în acest domeniu se pot înscrie până la data de 3 iulie pentru unul dintre cele 84 de locuri disponibile.
 
Christina Verchere, CEO OMV Petrom: “În OMV Petrom, credem cu tărie în rolul fundamental pe care îl are educația în viețile noastre și în dezvoltarea societății și, de aceea, educația este unul dintre pilonii pe care ne-am construit implicarea socială. În ultimii cinci ani, ne-am îndreptat atenția spre dezvoltarea învățământului profesional şi am investit peste 3,5 milioane euro în acest scop în România. Anul acesta lansăm cea de-a treia ediție a programului Școala Petroliștilor și îi invit pe tinerii atrași de domeniul energiei să aplice. Este o responsabilitate și totodată o bucurie să ducem mai departe această meserie cu tradiție.”
 
Școala Petroliștilor în sistem dual se adresează elevilor care vor absolvi sau care au absolvit deja clasa a VIII-a și care nu au împlinit vârsta de 26 ani până la data de 1 septembrie 2020.
 
Odată admiși în program, viitorii petroliști vor beneficia de pregătire profesională în domeniul de operator sonde, suporturi de curs actualizate cu cele mai noi tehnologii și stagii de practică în cadrul companiei OMV Petrom. În plus, OMV Petrom va dota laboratoarele celor trei licee, astfel încât elevii să aibă acces la o bază de educație modernă și aplicată.
 
Pe parcursul pregătirii lor, elevii vor beneficia de o bursă în valoare de 200 de lei acordată de statul român și de o bursă suplimentară acordată de OMV Petrom, de până la 700 de lei pe lună, în funcție de performanța școlară. La finalizarea celor trei ani de învățământ profesional, elevii vor dobândi o calificare profesională recunoscută la nivel european și vor avea oportunități de angajare în cadrul companiei OMV Petrom.
 
Până în prezent, Școala Petroliștilor a pregătit două generații de meseriași calificați pentru operator sondă și operator la extracția, transportul, tratarea și distribuția gazelor și a susținut renovarea sălilor de curs din liceele partenere, precum și dotarea laboratoarelor cu tehnologii și echipamente moderne. De asemenea, împreună cu Ministerul Educației și Cercetării Științifice, OMV Petrom a dezvoltat o programă școlară actualizată, care vine în sprijinul profesorilor și elevilor.
 
În prezent, 65 de absolvenți ai programului Școala Petroliștilor sunt angajați ai OMV Petrom. 

Mai multe detalii l Calendarul înscrierilor în învățământul profesional

***
Despre OMV Petrom
OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de 55,4 milioane bep în 2019. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și țările învecinate prin intermediul a 800 benzinării, la sfârșitul lunii martie 2020, sub două branduri, OMV și Petrom.
 
OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deține 51,011% din acțiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, deține 20,639% din acțiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deține 9,998%, iar 18,352% se tranzacționează liber la Bursa de Valori București și la Bursa de Valori Londra.
 
OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu contribuții de 30,4 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite și dividende plătite în perioada 2005 – 2019.
 
Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilității corporatiste. În perioada 2007-2019, compania a alocat aproximativ 66 milioane euro pentru dezvoltarea comunităților din România, concentrându-se pe protecția mediului, educație, sănătate şi dezvoltare locală.