Profi Rom Food S.R.L donează 25.000 lei Fondului de Solidaritate constituit de comunitatea Fă Bine! pentru susținerea cu alimente a persoanelor cu dizabilități, boli rare, sindrom Down, autism.
 
Lipsa terapiilor, generate de restricțiile impuse în această perioadă, contribuie la deteriorarea stării lor de sănatate, și așa precară. Fiind în general familii monoparentale, aparținătorilor acestor persoane le este foarte dificil, mai ales în aceste zile, să poată procura cele necesare hranei. Acestor beneficiari li se adaugă persoane aflate într-o stare de sărăcie severă.
 
”PROFI este nu numai lanțul de magazine cu cea mai mare răspândire geografică, ci se comportă și ca un vecin responsabil, atent la nevoile celor din jur, care-și asumă constant un rol social. Înțelegem că binele unei comunități este alcătuit din binele fiecărui membru al ei, că dincolo de proiectele mari, trebuie să ne implicăm cu aceeași dăruire în a sprijini fapte aparent mici, dar care în realitate înseamnă foarte mult. Doar împreună putem avea un mâine mai bun!”, PROFI
 

“În România există peste 700.000 de persoane înregistrate cu handicap grav și accentuat. Aceste persoane sunt afectate în aceste zile de lipsa terapiilor, iar ei și aparținătorii lor au nevoie de susținerea noastră pentru a depăși cu cât mai puține efecte negative această perioadă. Lor li se adaugă cei aflați în sărăcie severă, cărora statul le-a pierdut de mult numărul. Mulțumim, Profi Rom Food, pentru încredere, implicare și spijin!”
, afirmă Maria Duduman, fondatoarea platformei ”Fă Bine!”.

Fondul de Solidaritate este o inițiativă a platformei ”Fă Bine!” și este constituit pentru acoperirea unor nevoi precum achiziția de medicamente, dezvoltarea de către ONG-uri de programe de telemedicină și de susținere a beneficiarilor la distanță, consiliere psihologică, procurarea de alimente, produse de igienă și sanitare, sau alte cheltuieli care ajută organizațiile să supraviețuiască acestei perioade și care sunt esențiale pentru beneficiarii lor, pentru ca aceștia să poată să continuie să-și efectueze terapiile și după încheierea restricțiilor generate de virusul COVID-19. 
 
O lume mai bună înseamnă mai multe fapte bune, iar acestea încep cu fiecare dintre noi! Să o construim împreună!