Creat pentru a promova implicarea organizatiilor care au predat catre asociatie cele mai multe Deseuri de Echipamente Electrice si Electronice (DEEE-uri), Top-ul Give IT are ca scop final reducerea deseurilor si reutilizarea lor inainte de reciclare si eliminare. Majoritatea echipamentelor IT reconditionate de Ateliere Fara Frontiere  sunt donate scolilor si asociatiilor din comunitati dezavantajate. Nu in ultimul rand, aceste echipamente creeaza locuri de munca in atelierul de insertie pentru persoane defavorizate.

Organizatiile castigatoare au fost premiate cu trofee creative deosebite din componente electronice reciclate in semn de recunoastere pentru sprijinirea pe care au oferit-o acestei initiative.

La categoria Mari Companii, BRD Groupe Société Générale s-a aflat pe primul loc cu 9,5 tone de DEEE-uri predate in 2014, urmata de Auchan Romania cu 8,8 tone si ING Bank Romania cu 8,6 tone.

La categoria „IMM-uri si ONG-uri”, Teledirect a condus clasamentul cu 1,5 tone urmata fiind de Fun Labs si Paralela 45.
In total in 2014, Ateliere Fara Frontiere a colectat, testat, reutilizat sau reciclat aproape 100 tone de DEEE-uri.

Gasiti clasamentul final pe www.atelierefarafrontiere.ro/give-it-2014
 
Daca ati ratat ocazia de a intra in top anul acesta, va puteti alatura organizatiilor responsabile anul viitor cand „Top-ul Give IT 2015” va fi relansat cu mai multe premii si surprize.


***
Ateliere Fara Frontiere este o asociatie romana creata in 2008, intreprindere sociala avand ca scop insertia sociala si profesionala a persoanelor aflate in mare dificultate. Cele 3 misiuni ale asociatiei sunt: lupta impotriva excluziunii, protejarea mediului si solidaritate prin proiecte de educatie si de dezvoltare locala. Din 2009 Ateliere Fara Frontiere a donat mai mult de 6.500 de calculatoare catre peste 1.000 de structuri Non Profit din Romania. Am angajat 130 de persoane maginalizate sau excluse in atelierul de insertie. 40 dintre ele s-au integrat pe piata conventionala a muncii.
 
ECOTIC este o organizatie colectiva nonprofit care gestioneaza deseurile de echipamente electrice si electronice (DEEE) in numele a peste 400 de producatori si importatori afiliati. ECOTIC asigura si supervizeaza intregul proces de preluare, transport, dezmembrare si reciclare astfel incat, la final, DEEE sa nu mai reprezinte un pericol. Peste 51.000 tone DEEE au fost gestionate in sistemul ECOTIC, in cei 8 ani de activitate. Consultanta prompta si specializata oferita producatorilor de echipamente electrice, baterii si acumulatori este un element definitoriu al ECOTIC. Mai multe detalii gasiti pe www.ecotic.ro, pe pagina de Facebook dedicata Organizatiei ECOTIC, precum si pe pagina LinkedIn a Organizatiei ECOTIC.

Agora Group este un trust de presa specializat in tehnologia informatiei, comunicatii si afaceri. Agora Group este prezent in piata publicatiilor de IT&C din 1992, publicand de-a lungul timpului reviste ca PC REPORT, Open – Tehnologia Informatiei, Byte Romania, Net Report, Gazeta de informatica, PC Magazine Romania, eWeek Romania, Channel Partner Romania, suplimentul Zoom, anuarul SinteTIC, IT Trends si Digital Trends.
In prezent, Agora Group detine in portofoliu revistele: IT Trends, Digital Trends, evenimentele: Conferintele Regionale Agora, Conferintele de Tehnologie Agora, Conferintele de Solutii Agora, conferintele eHealth, eduVision, Programatica, Agile Tour, roadshow-ul „Digital Agenda for Romania” si portalul online cu serviciul de stiri AgoraNews.

CSR Media este o platforma in continua dezvoltare ce are ca scop informarea si promovarea valorilor civice si a actiunilor de Responsabilitate Sociala Corporativa (CSR) la nivelul publicului larg. Proiectul s-a nascut din necesitatea unui spatiu jurnalistic profesionist dedicat actiunilor de Responsabilitate Sociala a Companiilor din Romania si nu numai. Punctele forte ale retelei sunt cele doua site-uri de stiri despre actiuni de CSR, respectiv site-ul in limba romana CSRmedia.ro si editia europeana, in limba engleza, CSRmedia.eu.