In perioada martie - august 2013, Asociatia Romano ButiQ, in parteneriat cu Centrul de Resurse pentru Participare Publica – CeRe, au organizat concursul national Si pe noi nu ne intrebati?, dedicat elevilor din clasele V – XII pentru a incuraja exprimarea opiniei despre diferentele dintre oameni si cum sunt ele respectate in scoală si in comunitate.
 
Proiectul a strans in jurul sau aproape 10.000 de persoane care au votat echipele inscrise, 58 de echipe finaliste din toata tara, 200 de elevi, peste 60 de scoli si cadre didactice, dar si inspectorate scolare si alte entitati implicate in promovarea educatiei formale si non-formale.

Acesta urmareste ca ideile elevilor sa devina o resursa atat pentru proiectele derulate de institutii ale statului cat si pentru proiecte ale societatii civile. In acest context, consultarea elevilor, precum si stimularea exercitiului civic in randul acestora inca din etapele incipiente de formare reprezinta primul pas spre asumarea rolului de cetateni activi, implicati in procesele decizionale cu privire la viitorul lor.
 

“Credem in generatia tanara si in forta acesteia de a schimba lucrurile in mai bine. In aceeasi masura, am constientizat faptul ca suntem inca tributari unor obiceiuri care ne indeamna la obedienta chiar si atunci cand drepturile ne sunt incalcate sau ignorate.  Cei 20 de elevi premiati, dar si cei care nu au urcat ieri pe scena, dar care au participat la concurs sunt constienti ca viitorul le apartine si ca sta in puterea lor sa-si croiasca drumul pe traiectoria desenata de ei si nu impusa de altii si sa ia atitudine atunci cand drepturile lor sunt incalcate. Noi doar le-am creat un prim context in care sa faca repetitii pentru recitalul ce urmeaza sa-l sustina pe o scena mai mare si mult mai importanta, scena vietii”. a declarat Andreea Patru, coordonatoarea proiectului „Si pe noi nu ne intrebati?”.

“Prin acest proiect ne-am dorit sa cream un prilej de dezbatere pe tema tineretului si sa facilitam dialogul intre decidenti si tineri. Suntem impresionati de implicarea in numar mare a elevilor si a profesorilor deopotriva, dar si de calitatea proiectelor inscrise”, a declarat  Ciprian Necula, membrul fondator Romano ButiQ.

Primele trei echipe castigatoare sunt: 
Echipa 15 - State Maria – Madalina, Costache Ioana Bianca, Costache Georgiana Larisa, Negrilescu Andreea, Coanda Adelina Iozefin 
Idee:  "Singurul univers al inocentei este copilaria si fiecare dintre noi are dreptul la ea."

Suntem constienti de faptul ca daca nu facem nimic, discriminarea nu o sa dispara niciodata.  In primul rand, ar trebui sa le dam persoanelor supuse discriminarii posibilitatea sa-si exprime propriile ganduri si sentimente, astfel incat vocea lor va fi auzita. 

Echipa 47 - Luca Antonia, Hulpoi Amelia
Idee: “ACTA, NON VERBA!” 

Daramarea barierelor culturale dintre copiii de etnie roma si copiii majoritari, prin activitati teoretice care au rolul de a face cunoscute traditiile si obiceiurile etniei rome si prin activitati practice-schimburi de experienta, activitati extrascolare impreuna cu copii de etnie roma.

Echipa 8 - Kovari Andrei, Rus Anca Ioana
Idee: “Unitate in diversitate”

Echipa vorbeste despre discriminare si ca diversitatea este benefica. Separarea si marginalizarea, alegerile pe criterii etnice sau religioase trebuie sa fie inlaturate, facand astfel loc unitatii in diversitate.

Unul dintre cele mai emotionante momente ale conferintei a fost acela in care pe scena a urcat  Levintchi Victorita, o tanara cu cerinte educative speciale (CES), care a vorbit despre proiectul echipei sale: dreptul la educatie pentru copiii cu dizabilitati. “Dreptul la educatie e un drept fundamental al omului, de aceea acest drept trebuie respectat. Chiar daca acesti copii sunt cu dizabilitati, ei au aceleasi drepturi ca si cei fara dizabilitati. Chiar daca scolarizarea lor ar constitui un efort financiar mai ridicat, statul este dator sa faca acest efort pentru ca mult enuntatul principiu ‘sanse egale pentru toti’ sa nu fie doar o vorba goala.”, a spus Victorita.

La eveniment au participat elevi, profesori, decidenti, actori importanti din societatea civila si reprezentanti ai publicului larg, iar scopul  acestuia a fost de a promova rezultatele implicarii elevilor in cadrul proiectului si de a stimula elevii sa participe activ in procesul decizional si in viata comunitatii din care fac parte. 

„In Romania deciziile se iau fara implicarea celor afectati direct. Se discuta despre sistemul de invatamant, despre curricule, despre calitatea actului educational, iar pe elevi nu-i intreaba nimeni. „Si pe noi nu ne intrebati?” este un exercitiu care vrea sa arate elevilor ca trebuie sa-si spuna opinia, chiar si neintrebati, iar factorilor de decizie ca tinerii au opinii valoroase si ca trebuie sa le faca loc la masa deciziilor.” Oana Preda, CeRe.  

In urma acestui eveniment CeRe va redacta o Carta Alba care va cuprinde revendicarile tinerilor si care va fi inmanata autoritatilor si organizatiilor non-guvernamentale care activeaza in domeniul educatiei si al tineretului pentru a obtine schimbari, proiecte care sa raspunda nevoilor generatiei tinere si o mai buna colaborare intre: decidenti, implementatori de proiecte si elevi.
 
Proiectul “Si pe noi nu ne intrebati?” este implementat de Asociatia Romano ButiQ si CeRe, cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civica,  program finantat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank si administrat de Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile. Proiectul este sustinut de Ministerul Educatiei Nationale si Scoala de Valori. 
 
 
Echipe castigatoare concurs “Si pe noi nu ne intrebati?”
 
Echipa 15 
Membrii: State Maria – Madalina, Costache Ioana Bianca, Costache Georgiana Larisa, Negrilescu Andreea, Coanda Adelina Iozefin 
Idee:  “Singurul univers al inocentei este copilaria si fiecare dintre noi avem dreptul la ea.” 
Suntem constienti de faptul ca daca nu facem nimic, discriminarea nu o sa dispara niciodata.  In primul rand, ar trebui sa le dam persoanelor supuse discriminarii posibilitatea sa-si exprime propriile ganduri si sentimente, astfel incat vocea lor va fi auzita. 
 
Echipa 47 
Membrii: Luca Antonia, a VI-a A, Hulpoi Amelia, a VI-a A
Coordonator: Iftime Cristina
Idee: “ACTA, NON VERBA!” 
Daramarea barierelor culturale dintre copiii de etnie roma si copiii majoritari, prin activitati teoretice care au rolul de a face cunoscute traditiile si obiceiurile etniei rome si prin activitati practice-schimburi de experienta, activitati extrascolare impreuna cu copii de etnie roma.
 
Echipa 8 
Membrii: Kovari Andrei, Rus Anca Ioana
Coordonator: Emese Cimpean
Idee: “Unitate in diversitate”
Echipa vorbeste despre discriminare si sustine ca diversitatea este benefica. Separarea si marginalizarea, alegerea pe criterii etnice sau religioase a partenerilor de joaca trebuie sa fie inlaturata, facand astfel loc unitatii in diversitate.
 
Echipa 1 
Membrii: Levinschi Victorita, Plesca Ana Maria, Tudosa Brindusa, Chelariu Elena, Doda Petronela, Daria Sabina, Musteata Petronela, Lisneanu Diana, Branzac Marta, Ancuta Raluca, Ivanov Elena, Sinoschi Claudiu, Ciubotaru Ovidiu, Dubit Claudiu, Agavriloae Alexandru, Balan Nicu Ady, Ciurcea Renata, Gavriliuc Florin, Lulciuc Eliza, Luchian Costel.
Coordonator- Alina Raileanu
Idee: “Dreptul la educatie e un drept fundamental al omului, de aceea acest drept trebuie respectat.”
Asociatia IHTIS propune ca pentru cei 1621 de copii cu dezabilitati din judetul Botosani sa aiba acces la scolarizare la domiciliu prin angajarea unor profesori voluntari care sunt dispusi sa se implice in educarea acestor copii fara a ii priva de dreptul lor la educatie.

Echipa 54 
Membrii: Aiacoboaie Stefana, Florea Simina, Mincu Ioana, Mocanu Camelia
Coordonator: Popa Diana
Idee: “O padure este cu atat mai frumoasa cu cat este mai bogata in specii.” 
Integrarea si depistarea persoanelor cerinte educative speciale (CES) in sistemul educational romanesc prin organizarea unor seminarii care au rolul de a-i intelege si de a-i ajuta in mod eficient astfel incat sa se depaseasca barierele create de preconceptii.
 
Echipa 41 
Membrii: Grigoras Mirela Andreea, Teodorof Laura Ioana 
Idee: “Educarea populatiei trebuie inceputa din scoala” 
Membrii echipei au gandit un proiect care are trei directii majore: elevi, parinti, profesori. Pentru fiecare categorie se vor organiza activitati specifice astfel incat elevii cu nevoi speciale din zona sa aiba sansa de a fi integrati in totalitate in societate in care traiesc, fara a simti discriminarea celor din jur.
 
Echipa 57 
Membrii echipei: Radoi Alina, Bote Maria, Pham Linh
Coordonator: Marin Roxana
Idee: ”Diversitatea este prezenta in lumea contemporana, insa nu si acceptata.” 
Respectul reciproc trebuie sa fie baza unei societati in care se doreste schimbarea. Membrii echipei considera ca pentru a ajunge la acel ideal de “toti pentru unul, unul pentru toti”, trebuie sa incepem cu propria persoana ca apoi sa se produca schimbarea la nivelul  societatii. 
 
Echipa 58 
Membrii: Apalaghiei LAvinia, Baciu Laura, Babusanu Alexandra, Borcila Melania, Buteanu Alexandra, Caprita Roxana, Cimpoesu Daiana, Cimpoesu Delia, Danciu Anca, Hugianu Madalina, Jitaru Cosmin, Lungu Alina, Lungu Bogdan, Lungu Madalina, Marin Madalina, Nechifor Adina, Popovici Codruta, Ureche Alexandra, Virlan Ana, Creanga Alina, Larion Laura, Sendrea Madalina
Coordonator: Zaloaga Ana-Maria
Idee: “Traim intr-o lume diversa, intr-un mozaic de culori.”
Prin educatie sau prin mijloace educative alternative, discriminarea pe criterii etnice ar putea fi inlaturata. Toti merita sa aiba o viata frumoasa, lipsita de griji si fara asocieri pe baze etnice.

Echipa 42 
Membrii: Rezmuves Denisa-Daniela, Bagacean Angelica-Patricia, Tanase Diana Cristina, Horvath Robert- Benjamin,Herteg Carol-Fernando
Coordonator: Padurean Tiberiu
Idee: “Diferiti dar egali.”
Prin materialul video prezentat, elevii incearca sa arate faptul ca discriminarea pe criterii etnice este lasata la intrarea in scoala si ca prejudecatile dispar intre elevii acestei scoli, datorita activitatilor comune si a profesorilor care promoveaza ideea de unitate. 
 
Echipa 38 
Membrii: Lup Alexandru, Cimpean Paula
Coordonator: Rus Adriana
Idee: “Incurajarea si sustinerea elevilor adepti ai cultelor minoritare si nu numai.” 
Elevii care vor fi educati vor fi la randul lor parinti si isi vor educa copiii in acest mod si in timp problema va fi diminuata sau chiar rezolvata. Trebuie dat doar un “start” pentru o astfel de rezolvare si problema va disparea treptat din societate. Noi propunem in mod eficient ca acest start sa se dea in scoli.

Echipa 2 
Membrii: Radovici Mihai Christopher Marian (clasa a IX-a B); Tacu Alexandra Madalina (clasa a IX-a B); Toma Ionut (clasa a IX-a B); Anghelescu Oana Maria (clasa a VIII-a B); Dogaru Andrei (clasa a VII-a C) – elevi la Liceul cu Program Sportiv „Petrache Triscu“
Coordonator: Stancu Cornelia si Dica Alina
Idee: „Per aspera ad astra (Pe cai grele catre stele)”
Membrii echipei isi cer drepturile de elevi care invata intr-un liceu cu profil sportiv si propun imbunatatirea conditiilor de acum, pentru a-si desfasura activitatea intr-un mediu propice. 


***
Pentru detalii suplimentare va rugam contactati: 
Andreea Patru, Manager de proiect; e-mail: andreea@romanobutiq.ro, telefon: 0727 318 729
 
Despre Romano ButiQ:
Asociatia ,,Romano ButiQ” a fost infiintata la data de 18 aprilie 2011 cu scopul promovarii nondiscriminarii prin desfasurarea unor activitati culturale si educative. Asociatia s-a infiintat din nevoia de a prezenta realist comunitatea roma si de a crea spatiul in care oamenii sa descopere experimental valoarea pe care membrii acestei comunitati o aduc in societate, dincolo de stereotipul negativ sau de paradigma de victima.
 
Despre CeRe:
CeRe actioneaza pentru ca deciziile publice sa raspunda nevoilor si dorintelor actorilor sociali. In viziunea noastra, organizatiile neguvernamentale, cetatenii si institutiile publice isi asuma responsabilitatea participarii publice si isi exercita drepturile asociate acesteia. Consideram ca participarea publica este un principiu esential al bunei guvernari.

Parteneri:
Scoala de Valori, FormREF, @ctorEd, SuntParinte.ro, AmDoar18Ani.ro, YouthBank, Romania Pozitiva, StiriONG.ro, Addox.ro, Viroti.