Intre 21 si 22 noiembrie, 15 de angajati ai companiei Raiffeisen Bank au muncit cot la cot cu specialistii Habitat for Humanity Romania pentru a ii indeplini Loredanei cel mai mare vis, acela de a avea o casa decenta in care sa isi creasca cei doi copii, Raisa si Madalin, in varste de unul si patru ani. Desi afara a fost frig si a plouat, angajatii au reusit in cele doua zile sa ridice peretii casei, sa aplice polistiren peste OSB si sa realizeze structura de acoperis.

"De multe ori, pentru a sti care e valoarea unui lucru, e nevoie sa-l faci cu mana ta: sa masori cu ruleta, sa bati un cui, sa ridici un perete in doua zile. 15 de oameni impreuna, dand timpul, atentia si priceperea lor, au ridicat o casa de la temelie pana la structura acoperisului. O casa pentru familia Loredanei din Berca inseamna conditii normale de locuit pentru copiii ei si sanse spre o viata mai buna. Pentru voluntari, lucrul pe santierul din Berca a fost o experienta despre nevoi si ce pot face ei pentru a ajuta comunitatea. In acelasi timp, au fost doua zile in care ne-am cunoscut colegii, am format echipe si am construit impreuna"
, marturiseste Dana Cernat, voluntar Raiffeisen Bank.

“Cel mai frumos sentiment este sa ajuti dezinteresat oameni saraci, dar cu suflet bun care vor avea sansa sa sarbatoreasca Craciunul intr-un loc doar al lor, caruia pot sa-i spuna acasa. Asta s-a intamplat in zilele de vineri si sambata, cand dincolo de frig, de noroi si de lipsa de cunoastere in ale construitului, am reusit sa punem pe picioare casa familiei Loredanei. A fost o experienta minunata pe care as repeta-o oricand”, adauga Liviu Gherghescu, voluntar Raiffeisen Bank.

“Nu am cuvinte sa multumesc. Oamenii care m-au ajutat au un suflet mare si Dumnezeu sa le dea sanatate”, spune Loredana Neagu. 

Casa Loredanei Neagu este realizata pe structura de lemn. Aceasta va avea doua dormitoare, un living, bucatarie si baie si va fi racordata la reteaua de apa si de energie electrica.

Habitat for Humanity Romania a inceput in luna noiembrie constructia casei cu sprijinul Realitatea TV, cu care a derulat o o campanie de strangere de fonduri dar si cu ajutor financiar si in materiale de constructii din partea companiilor Raiffeisen Bank, Tondach, Knauf, Kronospan. Un ajutor important a venit si din partea Primariei comunei Berca, care a oferit terenul pe care este ridicata locuinta.
Habitat for Humanity Romania si-a propus sa finalizeze constructia casei pana de Craciun.

Loredana Neagu isi creste singura cei doi copii, Raisa Gabriela (1 an) si Madalin (4 ani). Tanara face parte dintr-o familie extrem de saraca si numeroasa, 10 adulti si patru copii mici locuiesc intr-o casa darapanata. Construita din chirpici, casa nu a mai fost renovata de 18 ani, iar din cauza acoperisului deteriorat in casa este mereu frig si mucegai. In luna aprilie, Loredana a gasit un portofel pe care l-a returnat politiei locale. In portofel erau in jur de 1.000 de lei si acte, iar Loredana spune ca nu a avut niciodata atatia bani si ca nu s-a gandit nicio clipa sa pastreze portofelul. Cand l-a gasit, Loredana mergea la primaria din sat pentru a cere 10 lei, cu care sa cumpere lapte pentru fetita ei. 

Donatii pentru casa Loredanei se pot face in contul Habitat for Humanity Romania, cod fiscal: 15391896, cod IBAN: RO25 BRDE 050S V150 1751 0500, BRD, Sucursala Oradea (cont pentru donatii in RON / EUR / USD) sau direct pe website-ul www.habitat.ro/loredana. Pentru donatii in materiale de constructie puteti apela numarul de telefon 0731.039.103.

***
Despre Habitat for Humanity Romania
Habitat for Humanity Romania este una dintre cele mai importante organizatii din Romania in domeniul locuirii sociale. Viziunea noastra este o lume in care toti oamenii au posibilitatea sa locuiasca decent. Din 1996 construieste, reabiliteaza, ofera consultanta, suport tehnic si deruleaza programe de eficienta energetica si de preventie si raspuns la dezastre pentru grupuri vulnerabile. 
Prin filialele sale din Beius, Cluj, Radauti, Comanesti, Cumpana si Craiova a ajutat peste 16.000 de persoane sa aiba un loc decent in care sa traiasca, prin constructii de case si reabilitari, si alte 20.000 prin programele de preventie si raspuns la dezastre. La nivel international, Habitat for Humanity a construit si reabilitat peste 800.000 de locuinte pentru 4 milioane de persoane din 80 de tari de pe intreg Globul.
 
Persoana de contact: Loredana Modoran, Coordonator Dezvoltare Resurse si Comunicare Habitat for Humanity Romania, loredana.modoran@habitat.ro, 0722.640.229