• Evenimentul are loc în perioada 19-21 august, la Cîrțișoara, județul Sibiu.
• Vineri, 19 august, programul atelierelor începe la ora 15.00 și se termină la 19.00. Sâmbătă și duminică vor fi deschise de la ora 12.00 la 19.00.
• Concertele vor avea loc pe 2 scene și încep la ora 19:00 vineri și sâmbătă, iar duminică va fi CUCA All Day & All Night Party
 
A doua ediție a evenimentului independent bienal CUCA, organizat de Fundația DALA, începe vineri, 19 august 2016. Acesta se va desfășura pe perioada a trei zile în localitatea Cîrțișoara, din județul Sibiu și va găzdui muzicieni, ateliere performative și artiști rezidenți.
 
”În 2016, CUCA propune publicului un happening 3D la umbra Transfăgărășanului,  construit din muzici, ateliere și artiști în rezidență. Printre numele pe care publicul le poate accesa se numără Negură Bunget, Balkan Taksim, Karpov Not Kasparov, Sâmbăta Sonoră, Sgomot, Ia cu stele, Joystick Club, Lea Raszovsky, Adrian Preda, Casandra Vidrighin. Dar și alții, la fel de apetisanți.", a declarat Ovidiu Daneș, organizator al evenimentului care urmează a se desfășura weekend-ul acesta la Cîrțișoara.
 
Programul evenimentului 
I. Concerte
Vineri, 19 august 2016
Scena M
Kepler Not Kopernikus
Balkan Taksim
Primul concert începe la ora 21.30
 
Scena m
Somnoroase Păsărele
Sillyconductor
Primul concert începe la ora 19.00.
 
Sâmbătă, 20 august 2016
Scena M
Karpov Not Kasparov
BICIKL
Negură Bunget
Primul concert începe la ora 21.00.
 
Scena m
Scoro
Droict Vs Autsaider
Anadolchioi
Primul performance începe la ora 19.00.
 
Duminică, 21 august 2016
CUCA All Day & All Night Party

II. Ateliere performative
 
În cadrul CUCA 2016 vor avea loc ateliere performative în cadrul cărora participanții vor putea interacționa cu medii tradiționale și contemporane de producție.
• Caligrafie – Synopsis. Participanții vor avea ocazia să se întâlnească cu scrierea care a stat la baza renașterii italiene.
• Astronomie - Ia cu stele. O plimbare printre stele pentru cei pasionați de astronomie.
• Poveștile cobzei - Sașa-Liviu Stoianovici. Pe lângă întâlnirile în care participanții vor asculta înregistrări vechi și noi cu muzică tradițională interpretată la cobză, aceștia îl vor cunoaște pe rapsodul Neculai Florea, din județul Iași, unul dintre puținii interpreți tradiționali la cobză.
• Filțuială Mastăr Blastăr - Soap Art Kollectiv. Un atelier care utilizează materiale cât mai naturale pentru fericirea ochiului și a sufletului, sănătatea trupului și a minții.
• Field recording - Sâmbăta Sonoră. Atelierul se concentrează asupra capacităţii termenului de peisaj sonor de a „pune în scenă” tematici ce ţin de domeniul patrimoniului cultural imaterial, natură, societate şi creaţie.
• Audio playground – Sgomot. Un loc de joacă sonor și spațiu al explorărilor de sunete electronice, în care copiii sunt încurajați să descopere în cel mai zgomotos mod cu putință tot felul de instrumente și device-uri electronice.
• Bandă desenată - Kape Illustration. Activitatea ilustratorilor constă în colecții de afișe pentru diverse evenimente culturale, diferite categorii de ilustrații, design de copertă de album muzical și vinil, câteva benzi desenate scurte, o bandă desenată – Păsări aprinse, și un roman grafic în curs de realizare – Suferar.
• Serigrafie - Atelierul de serigrafie de pe lângă Librăria Jumătatea Plină. Atelierul își propune să reinițializeze anastatic contactul cu fiul comunei, Badea Cârțan.
 
III. Artiști în rezidență
Artiștii în rezidență care vor performa la CUCA sunt: Adrian Preda, Alexandru Petre, Lea Razovzsky, Roberta Curcă, Casandra Vidrighin.
 
Prețul unui abonament care include și loc de campare pentru cort este de 90 de lei. Abonamentele pot fi achiziționate de pe Eventbook.ro.
 
De asemenea, pot fi achiziționate și bilete individuale, pe zile:
Vineri, 19 august – 40 lei
Sâmbătă, 20 august – 40 lei
Duminică, 21 august – 20 lei
 
Proiect cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național și comunicat de Zaga Brand.
 
Parteneri: Administrația Fondului Cultural Național, CNM Astra Sibiu, Consiliul Județean Sibiu, Școala Populară de Arte și Meserii ”Ilie Micu” Sibiu
Parteneri media: Radio România Actualități, Radio România Cultural, București FM, Agerpres, Decât o Revistă, Zile și Nopți, Zeppelin, Igloo, Observator Cultural, Mixtopia, Veioza Arte, Designist, Sub 25, Metropotam, Modernism, Sapte Seri, iConcert, Feeder, Kooperativa 2.0, IqAds.

***
Despre Fundația DALA și Centrul Cultural Cârțișoara
Fundația DALA este o organizație activă în sectorul ONG, care promovează prin proiecte culturale și angajare socială dezvoltarea locală/regională sustenabilă. Reorganizată în 2006, Fundația DALA a derulat sau are în derulare proiecte educaționale în domeniile arhitecturii, patrimoniului, dezvoltării comunitare, voluntariatului, artelor vizuale, în parteneriate cu instituții sau ONG-uri din țară sau străinătate.

Centrul Cultural Cârțișoara este un proiect interdisciplinar, localizat în comuna Cârțișoara, județul Sibiu, inițiat de către Fundația DALA în 2010, al cărui obiectiv principal este transferul de cunoștințe și bune practici între profesioniști care activează în domeniile arhitecturii, peisagisticii, restaurării, antropologiei și tineri studenți și/sau masteranzi ai universităților și facultăților de profil din țară și din străinătate.