Proiectul „Artiști în temnițele comuniste”, produs de PostModernism Museum în 2021, aduce în atenție, sub forma unei platforme online multimedia dedicate, peste 150 de profile de artiști și artiste care au suferit în temnițele comuniste, acompaniate de video documentare, o expoziție online și o campanie culturală online de informare și conștientizare. Istoria artelor din România s-a scris fără considerarea acestor destine artistice.

În spațiul public s-a dezbătut și publicat până acum, în diferite forme publicistice și mediatice, mai ales despre experiențele carcerale ale elitelor politice, religioase și aproape deloc ale celor din zonele artelor vizuale.

Contribuția documentară a proiectului „Artiști în temnițele comuniste”, produs de PostModernism Museum, este necesară pentru o mai bună înțelegere a istoriei culturale recente și este semnificativă pentru o cercetare sistematică a represiunii regimului comunist în zona artistică.

„Experiențele carcerale ale unor biografii artistice individuale nuanțează totodată și termenii opoziție, rezistență prin cultură, disidență, utilizați în zona artistică”, spune Cosmin Nasui, curatorul proiectului.

Prin parteneriatul cu Centrul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), au fost consultate de către cercetătorii proiectului fișele penale ale unor artiști, acestea fiind puse la dispoziția publicului pe platforma www.postmodernism.ro, în scopuri de informare, documentare și cercetare. PostModernism Museum se opune promovării cultului criminalilor de război și al membrilor mișcărilor fasciste.

Proiectul „Artiști în temnițele comuniste” urmărește prezentarea profilelor a peste 150 de artiste și artiști care au suferit, condamnați politic în temnițele comuniste, pentru o punere în context identitar a relațiilor complexe dintre sisteme socio-politice și viața culturală națională (creație și consum) din perioada 1945-1989 în România, prin intermediul unor instrumente de lucru interdisciplinare pe care le folosește PostModernism Museum în proiectele sale de documentare, precum: cercetări în arhive, expoziție online, platformă multimedia, video-documentare, campanie de informare și conștientizare.

„Încă din faza actuală de cercetare, se pot desprinde câteva caracteristici generale ale motivelor de arestare ale artiștilor, printre care: «agitație dușmănoasă», «crime de uneltire împotriva ordinii sociale», «crimă de înaltă trădare», «rebeliune», «a făcut parte din PNL», «a făcut parte din PNȚ», «activitate legionară», «activitate într-o grupare legionară», «șef de cuib și comandant legionar», «trecerea frauduloasă a frontierei», «speculă», «crimă de război», «crime contra umanității», «omisiune de denunț», «răspândire de publicații interzise», «manifestări dușmănoase», «scrisori anonime». Artiștii nu au fost arestați pentru manifestări de natură artistică sau derivate din această activitate profesională”, adaugă Cosmin Nasui.

De-a lungul cercetării, istorici din cadrul proiectului au intrat în contact cu familii de artiști condamnați politic, care au pus la dispoziție materiale documentare, însoțite de multă implicare emoțională. Spre exemplu, un membru al familiei artistului Petru Suciu scrie: „Mă bucur că, într-un context mai larg, viața unui om învins poate căpăta totuși un sens, ca parte a unei istorii care nu trebuie să se mai repete. (...) Senzația că e inutil. Acum pare altfel.”

Numărul de 162 de artiști identificați individual până în prezent reprezintă procentul de aproximativ de 15% din totalul de 600 de artiști: 400 din Capitală și 200 din țară, la data începerii arestărilor. Redăm mai jos primul document de la care am pornit cercetarea ACNSAS, fond Documentar, dosar nr. D 000018 Măsuri represive luate împotriva unor persoane de diferite profesii (scriitori, ziarişti, profesori, artişti): note şi tabele privind arestarea şi condamnarea unor scriitori, ziarişti, profesori, compozitori, pictori, artişti, regizori în perioada 1945-1964. Documente întocmite în 1968: 130 file.

Lista a fost completată ulterior cu fondul penal și cu surse alternative din arhivele private ale artiștilor, dar și de bibliografie memorialistică.

Campania culturală de informare și conștientizare a fost lansată în social media de PostModernism Museum în luna octombrie 2021 și include câteva profile de artiste și artiști în închisori. Câteva dintre acestea se pot regăsi mai jos:

Oliviu Beldeanu a fost iniţiatorul şi conducătorul acţiunii de ocupare a Legaţiei Republicii Populare Române din Berna, între 14 şi 16 februarie 1955. Evenimentul este cunoscut sub numele de „Incidentul de la Berna" sau „Atacul de la Berna". La 15 februarie 1955 Legaţia României de la Berna a fost atacată de 4 emigranţi români (Oliviu Beldeanu, Stan Codrescu, Dumitru Ochiu şi Ioan Chirilă) care cereau eliberarea deţinuţilor politici din România. Arestaţi, cei 4 au fost judecaţi în Elveţia, primind condamnări între 1 an şi 4 ani închisoare.

Considerând că pedepsele date de justiţia elveţiană au fost mult prea mici, autorităţile comuniste de la Bucureşti au pus în practică un plan de răpire a lui Oliviu Beldeanu, liderul grupului. Răpit şi adus în România, Beldeanu a fost condamnat la moarte pentru „înaltă trădare” şi executat la 18 februarie 1960 la Jilava.

Născută în familia Mavrocordat, Olga Elena Sturza era fiica principelui Alexandru Mavrocordat și a Luciei Cantacuzino-Pașcanu. Ea a găzduit 150 de elevi la moșia din Păunești, iar în timpul primului război mondial, în 1917, a înființat Orfelinatul „Principesa Olga M. Sturdza”, în conacul său de la Miroslava - care, în anul 1936, devine Școala Agricolă.

Prințesa Olga Mavrocordat a studiat pictura și sculptura la Berlin, Dresda și Paris, mai întâi ca elevă a sculptorului Debois și apoi ucenică a celebrului Auguste Rodin. În anul în care s-a căsătorit, ea și-a expus sculpturi la Salonul de la Paris. Primul atelier l-a avut la Dieppe, apoi a deschis un atelier la Iași, în Copou, unde lucra cu dalta și ciocanul busturi și statui de marmură.

A fost arestată în anul 1953, împreună cu nora sa, Ileana Manu-Sturdza, sub învinuirea că au vândut lemne de pe fosta lor proprietate. Au fost deținute la penitenciarele Mislea și Jilava, fiind eliberate după 9 luni.

Dumitru Bâșcu a fost fratele după tată al lui George Enescu. A urmat Școala de Belle Arte din Iași între 1920-1924, avându-i ca profesori pe Gheorghe Popovici (pictor) și Jean L. Cosmovici, precum și Școala Națională de Arte Frumoase din București, între 1924–1927, unde i-a avut ca profesori pe George Mirea și Camil Ressu. A debutat la Salonul Oficial de pictură și sculptură în 1927, câștigând premiul Anastase Simu şi apoi în 1929 premiul Aman.

A fost arestat și închis un an de zile, fără proces. După acest eveniment dramatic, Dumitru Bâșcu nu a mai avut nicio expoziție personală, toată viața.

Sever Burada a urmat Școala de Belle-Arte din București, unde i-a avut profesori de pictură pe George Demetrescu Mirea și Jean Al. Steriadi (1915-1919). După absolvire, a participat la concursul pentru bursa Nicolae Grigorescu. S-a clasat primul, fapt ce i-a permis să-și continue studiile, timp de încă cinci ani, la Paris. A expus la Salonul oficial al artiștilor francezi (1922- 1925). La Expoziția Interaliantă expune o lucrare care a fost achiziționată de statul francez (1923). În 1926 s-a înapoiat în țară.

A fost arestat la 26.V.1959 pentru activitate legionară. Prin sentinţa nr.903/1959 a Tribunalului Militar Bucureşti, a fost condamnat la 15 ani muncă silnică. A fost pus în libertate la 29.VII.1964 prin Decretul nr.411/1964.

Cercetarea acestui subiect se va materializa în viitorul apropiat și într-o primă publicație volum, ce va apărea la editura PostModernism Museum, parte din seria editorială „History Dustbin”.

***
Proiectul cultural „Artiști în temnițele comuniste” este finanțat de Ministerul Culturii prin programul ACCES 2021 și are ca parteneri Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), Muzeul Ororilor Comunismului în România (MOCR), Modernism.ro, Revista Memoria.
Cercetarea poate fi consultată online aici: https://www.postmodernism.ro/artisti-in-temnitele-comuniste/