Proiectul Generații - Moștenirea Tăcută, produs și conceput de Asociația Delazero, propune o călătorie cronologică prin amintirile noastre de familie pentru a descoperi povești din trecut ale căror ecouri le resimțim și acum și a avut premiera pe 2 august în București. Ulterior a pornit într-un turneu național ce s-a desfășurat până acum la Giurgiu și la Constanța și va mai avea loc la Babadag, Iași și Pașcani. Reprezentațiile din prima etapă a turneului au fost rezervate integral de către spectatori, care au rămas în număr mare și la sesiunile de Q&A.

Pe lângă spectacolul care spune povestea unei familii surprinsă în momente esențiale ale existenței sale, poveste cu care s-ar putea identifica poate mulți dintre noi, în cadrul proiectului au avut loc și o serie de ateliere de scriere intuitivă și spus povești pentru adolescenți și adulții din viața lor. La ateliere au participat copii și părinți foarte deschiși, receptivi, dornici de a asculta și împărtăși povești din familia lor, despre care au scris într-un mod sensibil și autentic.

„... încă de la vârsta de 4 ani, atunci când este ziua mea de naștere, sau în apropierea acesteia, cele mai dragi persoane mie se întâlnesc într-un loc și se simt bine. Iar când spun asta mă refer la mătuși, unchi, veri, nepoți. Ne strângem toți în jurul unei mese și lăsăm un mare nor invizibil de dragoste, amuzament, voie bună, să ne înconjoare și să ne aducă cât mai aproape unul de celălalt, ca într-o îmbrățișare.”, povestește Camelia, de 15 ani, despre o tradiție de familie de care se simte atașată. ”Părinții lui au devenit prieteni, familiile noastre au început să se reviziteze. Și-a făcut o iubită nouă înainte de examen. L-a luat. Într-o lună se căsătoresc. Cea mai frumoasă amintire cu el a fost atunci când ne-am întâlnit, era împreună cu viitoarea soție și mi-a cerut ”aprobarea”. I-am spus un mare ”da”. Am văzut că este fericit.”, scrie și Alexandra, de 17 ani, despre unul dintre membrii familiei sale.

Atelierele din fiecare oraș au fost urmate de câte o seară de lectură, ”Generații la Povești”, în care au fost împărtășite exercițiile și poveștile din cadrul atelierelor.

Spectacolul și atelierele fac parte din proiectul cultural Generații – Moștenirea tăcută, care propune utilizarea teatrului ca mediu intrinsec de anulare a barierei dintre generații prin valorizarea procesului de împărtășire a poveștilor, cu scopul de a-i apropia pe adolescenți de părinți și de bunici, generând totodată idei, trăiri și principii care să consolideze legătura dintre ei.

În distribuția spectacolului Generații – Moștenirea Tăcută (regia: Corina Andrian, scenariul: Cristina Tudor) sunt actorii: Andrei Atabay, Andrei Cristea, Lia Marin, George Olar, Victoria Radu, Cristina Tudor. Sound design: Adrian Piciorea. Co-producător: Teatrul Apropo. Producție și suport tehnic: Motorul de Producție.

După spectacolele de la București, Giurgiu și Constanța, Generații – Moștenirea Tăcută își continuă turneul național și va avea reprezentații după următorul program:

Babadag: 18 August - Școala Gimnazială Mircea cel Bătrân, ora 20.30;
Iași: 23 și 24 August - Muzeul Național al Literaturii Române Iași, ora 19.30;
Pașcani: 26 August - Colegiul Național Mihail Sadoveanu, ora 20.30.

Mai multe informații despre spectacolul de teatru găsiți în evenimentul de pe Facebook: Generații- Moștenirea Tăcută- spectacol de teatru sau pe site.

Mai multe detalii despre ateliere se găsesc în evenimentul de pe Facebook: Ateliere de scriere intuitivă și Seri de Lectură -Generații la Povești, iar înscrierile se fac la: generatiimostenireatacuta@gmail.com.

Organizatorii se angajează să asigure respectarea normelor de igienă și siguranță în perimetrul desfășurării evenimentelor, punând la dispoziție dezinfectant și măști, și asigurând distanțarea fizică între participanți.

Proiectul este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Parteneri: CMBRAE, Teatrul Apropo, Creart, Grădina cu Filme, Muzeul Național al Țăranului Român, Școala Gimnazială Ferdinand din București, Muzeul Județean Teohari Antonescu din Giurgiu, Colegiul Național Ion Maiorescu din Giurgiu, Centrul Cultural Ion Vinea din Giurgiu, Colegiul Național Mircea cel Bătrân din Constanța, ArtGema Pub, Mondim Pub, Școala Gimnazială Mircea cel Bătrân din Babadag, Centrul Cultural Nicolae Bălășescu Nifon, Muzeul Național al Literaturii Române din Iași, Teatrul din Stejar, Colegiul Național Costache Negruzzi, Colegiul Național Mihail Sadoveanu din Pașcani.

Parteneri media: Radio Guerrilla, Radio România Cultural, Viva FM, Radio Hit, AGERPRES, Zile și Nopți, IQads, Cațavencii, Spotmedia, Ziarul Metropolis, Suplimentul de Cultură, Ziarul de Iași, Liternet, Observator Cultural, PRwave, Bookblog, The Institute, Iqool, 4arte, Fashion Premium Magazine, CTnews, TLnews, Opinia Giurgiuveanului.