CONECTIV” este un program de cercetare și experimentare artistică ce vizează susținerea, dezvoltarea și promovarea performance art-ului în România, susținerea artiștilor tineri și promovarea schimbului de practici performative între artiști din țară și străinătate.

 

Asociația Frilensăr a dat startul programului cultural CONECTIV - Spații exploratorii performative”, un program multianual de cercetare și experimentare artistică în artele performative între o serie de artiști din țară și străinătate.

 

Conectiv” propune crearea unui context de cercetare și profesionalizare prin schimbul de tehnici și experiențe performative între membrii Frilensăr și alte entități teatrale din medii diverse. Programul reușește să atingă ramurile principale ale pieței culturale românești: teatrul de stat, mediul universitar, adolescenți viitori artiști și spațiul teatral independent.

 

Frilensăr a împlinit de curând 10 ani. Sunt 10 ani de când am început să lucrăm pe cont propriu, cu mințile și resursele noastre. Fără un spațiu propriu, fără un buget stabil, fără să avem predictibilitate. Cam ca majoritatea artiștilor din mediul independent din România. Am ales calea asta pentru că așa ni s-a părut că e cel mai sincer, iar sinceritatea în scenă și în lucru a devenit poate singura metodă pe care ne-am păstrat-o până acum. Însă am crescut și ne dorim să tragem o linie, să înțelegem ce înseamnă această sinceritate, cum poate fi ea privită tehnic și artistic, ce anume ne face pe noi să fim <<noi>>. Ne propunem să învățăm. Despre noi, despre contextul în care funcționăm. Să intrăm în contact cu metode testate de alte grupuri, să dăm mai departe ce ni se pare valoros, să ridicăm punți de dialog.” a declarat Daniel Chirilă, fondatorul Frilensăr.

 

Structurat în mai multe etape pe o perioadă de doi ani, programul a debutat cu cercetarea metodologiei de lucru a colectivului Frilensăr din ultimii 10 ani de muncă artistică, urmând ca revizitarea și recontextualizarea metodelor de lucru să fie transformate într-un performance durațional de 24 de ore, ce va fi prezentat în Iași și București. Însă, până atunci membrii Frilensăr vor face parte dintr-o serie de ateliere de tehnici performative contemporane susținute de artiști internaționali, precum regizorul Wojtek Ziemilski (Polonia), dramaturga și regizoarea Nicoleta Esinencu (Republica Moldova) și grupul de artiști „She She Pop” (Germania).

 

Fiecare metodă de lucru dobândită în cadrul atelierelor va fi diseminată de către artiștii Frilensăr către trei grupe de practicieni ai artelor performative din România: adolescenții Centrului educațional de arte performative CEVA, studenții Facultății de Teatru Iași și trupa Teatrului Municipal Bacovia. Schimbul de practici se va concretiza într-un performance care înglobează experiența acumulată și marchează finalul programului.

 

Primul atelier susținut de regizorul Wojtek Ziemilski (Polonia) are loc în perioada 10-20 iulie, în București, în spațiile celor de la unteatru.

 

Pentru publicul larg, „Conectiv” conduce la familiarizarea cu forme contemporane de arte performative, forme mult mai apropiate discursiv de realitățile imediate. În plus, dincolo de spațiul cultural bucureștean care are acces constant la astfel de inițiative artistice, este vitală promovarea culturii contemporane și în zone cu acces limitat.

 

Conectiv” este un program cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN). Programul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

 

Organizator: Asociația Frilensăr

Co-finanțator: Administrația Fondului Cultural Național

Parteneri: Facultatea de Teatru Iași, Teatrul Municipal Bacovia și Centrul educațional de arte performative CEVA.

Parteneri media: Radio România Cultural, Liternet, Dissolved Magazine, Scena 9 și Ziar Târgu Neamț.

 

 

Despre Frilensăr

Asociația Frilensăr.ro reprezintă grupul de artiști Frilensăr, activând în sectorul independent de peste 10 ani. Frilensăr susține și promovează cultura prin elaborarea de produse artistice în spațiul cultural independent, bazate pe cercetare culturală și socială, pedagogie artistică și inovarea mijloacelor performative, sprijinind astfel atât tinerii creatori prin asigurarea unui mediu destinat performanței, cât și categoriile sociale defavorizate din punct de vedere cultural.

De-a lungul timpului, artiștii Frilensăr s-au orientat către trei direcții de acțiune: producție teatrală contemporană, educație prin cultură pentru adolescenți și promovarea culturii contemporane în zone cu acces limitat. În ultimii 5 ani au dezvoltat în zona artelor performative peste 10 proiecte culturale cu ajutorul AFCN:

Green-Frilensăr pe contour, After Hop, C.E.V.A - comunitate, educație, viitor, artă, CONSUM EXCESIV, ceva Educație, ceva Rezidențe, Viitorul continuu, Drama pentru toți, Dramathic Theory Online, RURAL, Portret colectiv efemer, INTRO etc.