La nivel național, Noaptea Albă a Galeriilor/ NAG se va desfășura în acest weekend, 15-17 octombrie, în 10 orașe din țară: Arad, Câmpulung Muscel, Cluj-Napoca, Craiova, Deva, Mediaș, Timișoara, Târgu Mureș, Reșița și Sibiu. Pe fondul creșterii ratei de infectare COVID-19 în orașul București, evenimentul Noaptea Albă a Galeriilor/ NAG nu va mai avea loc în format offline în capitală și este reprogramat în format online pentru data de 13 noiembrie.

„Anul trecut am reușit să organizăm o ediție NAG offline în plină pandemie, asigurând în mod responsabil grija față de participanți și public și am sperat că și în acest an ne vom putea bucura împreună de această ediție aniversară descoperind harta magică a galeriilor, spațiilor alternative și a studiourilor de artist. Nu a fost o decizie ușoară să anulăm evenimentul de la București, orașul unde acum cincisprezece ani, într-o noapte de mai, am petrecut prima noapte albă dedicată culturii contemporane, dar rămânem alături de comunitatea artiștilor și vom pregăti o ediție online în 13 noiembrie care va rămâne consemnată în arhiva platformei noapteagaleriilor.ro.

Vă mulțumesc încă o dată tuturor pentru încredere și susținerea acordată, Noaptea Albă a Galeriilor sper că va rămâne un eveniment independent care tratează în mod egal comunitatea artiștilor dincolo de interesele himerelor pieței de artă sau trendurile momentului.” - Suzana Dan, fondatoare a Asociației Ephemair, inițiatoare Noaptea Albă a Galeriilor

Intervalul orar al evenimentului din orașele menționate va fi adaptat în fiecare oraș în parte în funcție de prevederile oficiale existente la nivel local.

Programul NAG Național și mai multe informații despre locațiile participante pot fi accesate pe www.noapteagaleriilor.ro sau pe pagina evenimentului de Facebook aici.

PROIECT SPECIAL NAG #15

Ediția aniversară NAG#15 celebrează 51 de ani de activitate ai grupului de artă experimentală kinema ikon din Arad cu proiectul special NAG#15 - expoziția kimæra, o metainstalație interactivă colectivă a artiștilor gH, Bogdanator, Alex Halka și reVoltaire, care va avea loc între 15.10 și 01.11.2021 la Muzeul de Artă Arad, în cadrul MAFA8 - Media Art Festival Arad, și între 26.11 și 23.01.2022 la Rezidența BRD Scena9 din București. Expoziția de la Arad prezintă cele 4 elemente ale instalației kimæra, inserate în spațiul din cadrul MAFA8. Utilizând materiale, mijloace de realizare și medii diferite, cei 4 artiști au creat moduli autonomi ca formă și conținut, aceștia vor fi interconectați în forma kimærei odată cu relocarea în spațiul Rezidenței BRD Scena9.

Vernisajul expoziției va avea loc la Muzeul de Artă Arad în cadrul Nopții Albe a Galeriilor #15 și MAFA8, vineri, 15 octombrie, de la ora 19:00 și va fi itinerată la București în spațiul Rezidența BRD Scena9 la sfârșitul lunii noiembrie începând cu 26 noiembrie.

„kimæra este o metainstalație interactivă care combină old media cu internetul lucrurilor, cu realitatea augmentată, cu printul 3D, cu sunetul generat de inteligența artificială, cu levitația unui automaton îmblănit învăluit în miros de zahăr ars. kimæra sau cum arată haosul privit de la o distanță confortabilă.” - Călin Man (reVoltaire), unul dintre cei patru artiști care au realizat instalația kimaera.

kinema ikon este cel mai vechi grup activ de artă experimentală din România. Fondat în 1970 ca atelier multimedia la Școala de Artă din Arad, este găzduit în prezent de Complexul Muzeal din Arad. Cei peste cincizeci de ani de existență sunt rezultatul unui echilibru optim între proiectele participative, colaborative sau de grup și lucrările individuale. Ceva între satisfacția creației colective și satisfacția egoismului auctorial. Prin urmare, marca stilistică a kinema ikon apare din abordarea interdisciplinară a unui anumit mediu (film, video, hipermedia) cu instrumentele specifice diferitelor domenii în care sunt activi membrii săi (artiști, scriitori, arhitecți, fotografi, muzicieni, programatori).
Proiectul special NAG#15: kimæra este produs de kinema ikon împreună cu Asociația Ephemair și este cofinanțat de Fundația9.

***
Noaptea Albă a Galeriilor este un eveniment inițiat din 2007 la București de către Asociația Ephemair și din 2016 în parteneriat cu organizații locale în alte orașe din România.

Noaptea Albă a Galeriilor/ NAG București este un proiect cofinanțat de Primăria Capitalei prin ARCUB în cadrul Programului București – Oraş deschis 2021. Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Primăriei Municipiului București sau ARCUB. Pentru informații detaliate despre programul de finanțare ARCUB, puteți accesa www.arcub.ro.