• Expozitia poate fi vizitata pana pe 12 august, in intervalul 12:00 – 19:00, in Atelierul de Carte de la Muzeul National al Taranului Roman.
• Lucrarile artistilor vizuali Lucian Muntean si Cristiana Cott Negoescu au fost tiparite pe hartie manuala cu ajutorul imprimantei Epson L850.
 
„Ma fascineaza ferestrele! Peste tot pe unde am calatorit am fost curios sa le privesc. Uneori era interesanta reflexia care se vedea in geamuri. Alteori, din interior, cautam sa descopar peisajul sau, din exterior, o farama de intimitate in penumbra incaperii. Astfel am fotografiat Fereastra din 1997 pana in prezent, acumuland o arhiva vasta cu amintirea acelui loc special care desparte intimitatea de infinit”, spune Lucian Muntean, fotojurnalist si artist vizual. 
 
Lucrarile Cristianei Cott Negoescu aduc in prim-plan fotografia conceptuala, unde culoarea joaca un rol esential. „Cred ca editarea imaginilor se face pana la vopsea, atunci cand totul pare sa danseze printre fibrele hartiei. Absenta conturului duce la emanciparea culorii, imbinandu-se mai bine cu hartia. La prima vedere se vede misterul, iar dupa o analiza mai amanuntita, hartia se arata cu hainele ei fotografice”, spune Cristiana, artist vizual.
 
„Proiectul expozitiei «Back to the Fibers» a presupus crearea unei hartii aparte, special conceputa pentru imprimantele Epson. Tiparirea pe un astfel de suport confera imaginilor un plus de materialitate si le face unice, pastrand, in acelasi timp, un grad mare de fidelitate, specific echipamentelor Epson”, spune Simona Decuseara, Sales & Marketing Manager Epson pentru Romania si Bulgaria. 
 
Pentru printarea celor 27 de lucrari a fost folosit modelul Epson L850 (multifunctional) care poate fi operat independent, fara sa fie conectat la un computer, si care tipareste direct de pe carduri de memorie si camere cu PictBridge.
 
Tehnologia de care dispune ii permite sa printeze pe numeroase tipuri de hartie, chiar si pe cea realizata manual, dupa o tehnica veche de cateva mii de ani. In plus, si noile modele de imprimante Epson cu patru culori pot fi folosite pentru a tipari pe hartie manuala. Acestea sunt livrate cu cerneala suficienta pentru doi ani[2]. Modelele L130 si L220 pot imprima un numar de 6.500 pagini color si 4.000 pagini alb-negru utilizand doar cerneala livrata initial. De asemenea, modelele L310, L365, L455 si L565 includ doua recipiente suplimentare de cerneala neagra, ceea ce le sporeste volumul de imprimare alb-negru la 12.000 pagini.
 
Expozitia marcheaza inceputul colaborarii dintre Epson si Asociatia Ordinul Manufacturierilor pentru sustinerea si dezvoltarea imprimarii inkjet pe medii de imprimare neconventionale, cum este hartia manuala. Proiectul presupune serii de evenimente de arta fotografica, experimente care sa determine tehnicile potrivite de lucru pentru reinventarea acestui fel accesibil de imprimare, dar si intalniri cu specialisti sau pasionati, in Atelierul de Carte.

„In trecutul recent, hartia industriala a ajuns la indemana oricui. Intrarea intr-un consumerism exagerat a determinat, aparent, pierderea sensului originar. In prezent, hartia coexista cu internetul, mestesugul cu ultimele inventii high-tech. Nu in opozitie, ci in relatii complementare. Hartia realizata manual este intr-o continua experimentare si intersectie cu alte materiale. Pe hartia astfel realizata se aseaza iar semnul facut de mana, tiparit sau imprimat”, precizeaza Razvan Supuran, mester hartier. 
 
***
Atelierul de Carte, un proiect al asociatiei Ordinul Manufacturierilor, a fost demarat in anul 2002 de Razvan Supuran pentru revitalizarea si conservarea unui mestesug ce sta la fundamentul culturii universale, pentru promovarea unui tip de cultura originara, pentru o biblioteca publica realizata traditional. In 2004, Atelierul de Carte se muta la Bucuresti si participa la diferite evenimente: expozitii, targurii, licitatii. Razvan experimenteaza tehnici de instalatie si colaj intre hartia manuala si alte tipuri de materiale (lemn, fier, panza etc.) si definitiveaza retete pentru mulaj, turnare si constructie. Din 2008, Atelierul de Carte incepe parteneriatul cu Muzeul National al Taranului Roman. La cursurile de hartie manuala, legatorie si tipar manual, au participat pana acum peste 7000 de oameni.
Despre Muzeul National al Taranului Roman
www.muzeultaranuluiroman.ro 
Muzeul National al Taranului Romanse se inscrie in familia europeana a Muzeelor de Arte si Traditii Populare. Este un Muzeu National, patronat de Ministerul Culturii. Posesorul unor colectii de obiecte deosebit de bogate, adapostit intr-o cladire-monument istoric, in stil neo-romanesc, practica o muzeografie cu totul aparte, care i-a prilejuit in anul 1996 onoarea atribuirii trofeului EMYA - European Museum of the Year Award. Stilul original de expunere se prelungeste si in publicatiile muzeului, in actiunile de tip Muzeul Misionar, Scoala Satului sau in evenimente ca vernisaje, concerte, conferinte.
Epson este lider global in ceea ce priveste inovatiile, dedicandu-se depasirii asteptarilor prin intermediul solutiilor pentru piete diverse, precum cele destinate pentru birouri, utilizarea la domiciliu, comert si industrie. Gama de produse Epson cuprinde de la imprimante cu jet de cerneala, sisteme de imprimare si proiectoare 3LCD pana la roboti industriali, ochelari inteligenti si sisteme de detectie si se bazeaza pe tehnologii originale compacte, economice si de mare precizie. 
Condus de Seiko Epson Corporation din Japonia, Grupul Epson are peste 73.000 de angajati in 94 de companii din intreaga lume si este mandru de contributiile permanente aduse protejarii mediului si comunitatilor in care opereaza.
 
Epson Europe B.V., cu sediul la Amsterdam, este sediul central regional al grupului pentru Europa, Orientul Mijlociu, Rusia si Africa. Avand o forta de munca de 1.700 de angajati, vanzarile Epson Europe in anul financiar 2013 au fost de 1.517 milioane de euro. 
 
 
 
Date de contact
Razvan Supuran // 0728 516 800 // atelieruldecarte@fiiverde.ro