Cea de-a patra ediție RAD Art Fair s-a încheiat după patru zile intense desfășurate la CARO București. Platforma a adus împreună galerii, artiști, curatori și iubitori de artă într-un format care continuă să se extindă dincolo de o simplă structură expozițională. Ediția din 2026 marchează un pas vizibil înainte în evoluția RAD, confirmând direcția sa drept platformă culturală complexă, construită în jurul contextului, al dialogului și accesului, și deschisă tot mai mult către un public divers, dar și către scena internațională.

Anul acesta, RAD Art Fair a adus împreună 31 de galerii din România și din țări precum Ungaria, China / Marea Britanie, Austria, Moldova și Germania, construind un dialog tot mai vizibil între scena locală și cea internațională: 25 de galerii cu experiență cuprinsă între 5 și 22 ani, alături de 6 spații artistice emergente și inițiative independente, au contribuit la diversitatea care definește RAD. Cu fiecare ediție, noi inițiative artistice sunt incluse în program, ceea ce conturează o scenă în continuă creștere și transformare.

“Încă o ediție RAD, încă un pas înainte. De acesta dată e de remarcat arhitectura coerentă și mai bine pusă în operă, prezentari / standuri mai focusate / adaptate relatiei cu colectionarii, însă fără a face rabat de la calitate și un program de evenimente publice / colaterale efervescent, capabil sa acomodeze toate direcțiile. In total un eveniment vibrant.

O observație: În anii 2000 discuțiile de pe platformele nettime.ro și începem au setat implicit și o etică de a fi a scenei locale, mi-ar plăcea ca valorile sedimentate atunci sa fie mai repede asimilate și de piata de arta emergentă, precum e RAD.”  - Mihai Pop, Plan B (Berlin)

Vânzările ediției din 2026 se ridică la peste 900.000 de euro, marcând o creștere de aproximativ 10% față de anul precedent și confirmând interesul tot mai solid pentru arta contemporană pe scena locală. Într-un context global marcat de incertitudini economice și prudență în investiții, această evoluție subliniază reziliența și dinamica pozitivă a pieței românești de artă, precum și atenția crescândă a colecționarilor internaționali față de ceea ce se întâmplă la București. Creșterea reflectă atât consolidarea unei baze de colecționari locali, inclusiv prin apariția unor noi voci care intră activ în piață, cât și prezența tot mai vizibilă a colecționarilor și fundațiilor internaționale, atrași de identitatea RAD și de programul său extins, public și VIP. Tranzacțiile au acoperit un spectru larg, indicând o piață care se maturizează organic: de la achiziții consistente, de zeci de mii de euro, pentru lucrări istorice și artiști deja validați, până la interesul pentru practici emergente, cu puncte de intrare accesibile, uneori sub 1.000 de euro.

“Pentru noi, ca galerie nouă, RAD a fost extrem de benefic. Ne-ar fi luat ani să aducem colecționari, consilieri, curatori și presa să ne treacă pragul, însă la RAD am avut parte de toate acestea în doar 4 zile. Având în vedere costurile astronomice ale târgurilor în prezent, participarea la RAD a meritat pe deplin pentru expunerea pe piața regională.” - Ștefania Lazăr, S.L.S.R.L. (galerie înființată în 2025)

RAD Sculpture Park, unul dintre punctele centrale ale proiectului încă de la prima ediție, a fost deschis publicului începând cu 16 aprilie și va rămâne accesibil până pe 15 mai, în grădinile CARO de pe malul lacului Tei. Intitulată CO_LAC și curatoriată de Alex Radu și Anne Marie Lolea, ediția din acest an reunește peste 60 de artiști și mai mult de 100 de lucrări, într-un cadru în care arta, natura și arhitectura coexistă și se influențează reciproc. Expoziția propune o reflecție asupra ideii de „co —colaborare, coabitare și conexiune—invitând publicul la o relație directă și neintermediată cu lucrările. Designul expozițional este semnat de Justin Baroncea, împreună cu Maria Ghement și Alexandra Müller.

În paralel, RAD Design 2026, curatoriat de Muromuro Studio (Ioana Chifu și Onar Stănescu), a explorat tema Radical Domesticity, reunind 14 artiști și designeri contemporani din România, dar și internaționali (Belgia, Franta, Ungaria, Olanda, UK si Germania) precum Jean-Baptiste Durand, Andrei Arion, Lucian Bran, Brut Collective, Arthur Vandergucht sau Bogdan Ciocodeică, într-o investigație asupra modului în care spațiul domestic este reconfigurat în context contemporan. Proiectul a abordat locuirea ca sistem deschis, influențat de transformări sociale și economice, analizând rolul arhitecturii, obiectelor și practicilor cotidiene în definirea vieții de zi cu zi.

Programul discursiv a fost susținut de RAD Curatorial Summit, al cărui open call a atras 101 aplicații din 41 de țări, dintre care 14 curatori au fost selectați. În total, 34 de curatori, alături de invitați precum Paul O’Neill, Job Piston și Raphael Chikukwa, au participat la un program de 5 zile în București, incluzând vizite în galerii, muzee și ateliere de artiști, precum și o serie de conferințe publice dedicate modelelor instituționale, sustenabilității și rețelelor profesionale.

“Atmosfera generală a fost foarte plăcută și deschisă. Totul a părut mai puțin orientat spre tranzacții și mai relaxat, ceea ce a făcut ușoară conectarea atât cu colegi locali, cât și internaționali. Pe parcursul săptămânii, am avut ocazia să cunosc mai bine scena de artă din România, ceea ce a fost unul dintre cele mai interesante aspecte. Există un puternic sentiment de comunitate și am reușit să leg relații noi și chiar prietenii cu mulți galeristi. RAD a oferit o perspectivă valoroasă asupra unei regiuni poate mai puțin vizibile la nivel internațional, dar care are clar un ecosistem dinamic și bine conturat. Discuțiile au continuat dincolo de standuri, ceea ce a făcut întreaga experiență mai vie și mai captivantă.” - Sammi Liu, Tabula Rasa Gallery (galerie cu spații în Beijing și Londra)

RAD Pavilion, realizat de AÉ02 Studio (Anda Zota și Elena Viziteu), a funcționat ca un nucleu viu dedicat performance-ului, întâlnirilor și programelor publice, contribuind la consolidarea unei comunități în jurul târgului. Printre intervențiile prezentate s-au numărat “Escapism”, performance creat de Cuibul Artiștilor, “Concursus” creat de Alex Mirutziu și “The Choreography of Water”, instalație performativă creată de Simona Deaconescu, Ioana Vreme Moser, Simina Oprescu, care au contribuit la dimensiunea performativă și participativă a programului, extinzând experiența dincolo de formatul expozițional.

Programul RAD Talks a fost anul acesta unul dintre spațiile cele mai vii ale ediției, unde conversațiile au curs natural, între practică, context și experiență directă. De la discuția despre cum se construiesc scenele locale într-un context global, realizată în parteneriat cu BMW și aducând la aceeași masă pe Thomas Girst, Ovidiu Șandor, Anca Poterașu și Catinca Tabacaru, până la intervenția lui Simon Njami, una dintre cele mai influente voci curatoriale internaționale, programul a adus împreună perspective diferite, dar complementare. Lansarea celei de-a doua ediții a Deloitte Art Market Report, realizată împreună cu Deloitte și Artmark, a adus în discuție realitățile concrete ale pieței de artă din România. Acesta poate fi descărcat și studiat de pe website-ul radartfair.com și deloitte.com. Alte conversații au avut ca temă rolul orașelor în construirea culturii, noile forme de storytelling sau mecanismele din spatele art advising-ului. Alături de aceștia, au contribuit la program Alexandru Chira, Liviu Jicman, Suzana Vasilescu, Dorian Electra, Günseli Yalcinkaya, Aaron Moulton, Avi Cicirean, Matthew Stephenson, Mia Legenstein, Andrei Jecza, Decebal Scriba, Ioana Alexandru, Daniela Pălimariu, Raluca Voinea, Alina Șerban și Noemi Meilman, conturând un program care a alternat între insight profesional, reflecție critică și schimb de idei.

RAD Kids a adus o dimensiune ludică și accesibilă ediției, creând un spațiu dedicat celor mai tineri vizitatori și oferindu-le o primă întâlnire cu arta contemporană într-un mod deschis și prietenos printr-o serie de ateliere creative.

În parteneriat cu BMW, ediția din acest an a inclus expunerea BMW Calder Art Car, prezentată pentru prima dată în Europa de Est, un moment important în contextul RAD Art Fair 2026. Realizată în 1975 de Alexander Calder, una dintre figurile esențiale ale artei moderne, lucrarea marchează începutul celebrei serii BMW Art Car și reprezintă o intersecție iconică între artă, design și inovație. Prezența acestei piese la București aduce în proximitatea publicului local un reper major al istoriei artei contemporane și poziționează RAD într-un circuit internațional al evenimentelor care facilitează accesul direct la lucrări și momente definitorii pentru cultura vizuală globală.

Componenta editorială a fost reprezentată de RAD Publications, coordonat de P+4 Publications, reunind inițiative independente din România și din regiune și extinzând zona de reflecție și documentare a evenimentului.

RAD Art Fair 2026 a extins experiența și în oraș, printr-un program colateral care a inclus vernisaje, tururi ghidate și un circuit de vizitare a galeriilor din București, creând multiple puncte de întâlnire între artiști, galerii și public și consolidând rolul RAD ca moment de conectare la nivelul orașului.

Ediția din acest an a marcat și introducerea The Gold Standard Prize, oferit de Mexim, prin care o lucrare de artă este achiziționată în aur. Alături de acesta, au fost acordate premiile deja consacrate: Premiul Hotel Caro, ajuns la a doua ediție, oferit lui Dimitrie Luca Gora & Orhan pentru lucrarea Cold Archive, prezentată de Galeria /SAC , Premiul RUS Collection, aflat la a treia ediție, oferit lui Andrei Tudoran pentru seria Viva La Vida (Frida Kahlo), de la Galeria Sandwich, și Premiul MARe, oferit lui Ciprian Mureșan pentru seria Untitled, Galeria Plan B. Premiul Be RAD, Premiul Banca Transilvania și premiul The Gold Standard Prize urmează să fie anunțate, continuând angajamentul RAD și al partenerilor de susținere a scenei artistice locale.

Ediția din 2026 a fost realizată cu sprijinul numeroșilor parteneri instituționali și privați care contribuie constant la dezvoltarea platformei RAD, confirmând rolul colaborării în construirea unui ecosistem artistic sustenabil.

“Pentru echipa 1M² Gallery, participarea la un eveniment precum RAD a fost o oportunitate reală de învățare și schimb de experiență, un context valoros în care ne-am putut conecta cu scena artistică, ne-am rafinat practicile și am explorat direcții mai sustenabile pentru un artist-run space. Experiența ne-a ajutat să ne conectăm cu artiști, curatori, invitați și toți cei care fac parte din comunitatea RAD. A fost o ocazie valoroasă de schimb și de experiențe împărtășite, pentru care ne simțim cu adevărat recunoscători.” - Ioana Marinescu, 1M² Gallery

Romanian Art Dealers (RAD) este coordonat de co-directoarele artistice Catinca Tabacaru și Daniela Pălimariu. RAD Art Fair a fost inițiat și organizat încă de la prima ediție de unele dintre mai relevante galerii de artă contemporană din țară și reprezintă o nouă generație de profesioniști dedicați promovării scenei naționale pe harta globală. Co-fondatorii RAD sunt Robert Băjenaru, Matei Câlția, Andrei Jecza, Alexandru Niculescu, Daniela Pălimariu, Mihai Pop, Alex Radu, Andreea Stănculeanu, Catinca Tabacaru și Suzana Vasilescu.

 

Evenimentul este realizat cu sprijinul partenerilor care contribuie constant la dezvoltarea platformei RAD: Banca Transilvania - Presenting Partner din 2024, CARO - Founding Partner din 2023, Institutul Cultural Român, EUNIC, Institutul Francez, British Council, Forumul Cultural Austriac, Institutul Italian de Cultură, Institutul Goethe, Ambasada Marii Britanii, Muromuro Studio, Grotto, Cicirean Collection, MARe, Muzeul Național de Artă al României, Artwill, Iacob Foundation, Eva Foundation, Geanina and Tudor Grecu Collection, Rus Collection, Storia, Point, Deloitte, Bog’Art, Spring Farma, BMW, Goldeen Cargo, Borsec, Conceptual Lab, Black Cab, BoConcept, Samsung, Policolor, Heineken, Boiler Coffee, Liliac, Muso, Mellow Drinks, Pop Cola, Sirop, Tupanini, La Hamace. Parteneri RAD House: BAR TON, Mara Mura, Mira, Noua, Pot Stories, Aparterre. Partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Internațional, The PR Station, ELLE, RFI, The Woman, Radio Guerrilla, Scena9, Revista Arta, ArTeVezi, Igloo, Zile și Nopți, Curatorial, Revista Atelierul, YAP Studio.

 

Galeriile RAD 2026:

1M2, 418 Gallery, Atelier 35, Biju, Einspach & Czapolai, ETAJ artist-run space, G15 Design, GAEP, GLORIÆ, H’art, Himera, Ivan, Jecza, Laborna, Lutnița, NON Art Space, Pharmakon, Gregor Podnar, Anca Poterașu, Galeria Posibilă, Plan B, Relicvar, S.L.S.R.L., Sabot, /SAC, Sandwich, Sector 1, SOLO, Suprainfinit, Catinca Tabacaru, Tabula Rasa