Aceasta campanie isi propune sa combata absenteismul la vot din ultimii ani. Campania „Cine voteaza conteaza!” este o initiativa a Fundatiei C.A.E.S.A.R. de mobilizare civica, intr-un moment important pentru democratia romaneasca: alegerile prezidentiale. Rolul tinerilor in dezvoltarea Romaniei nu poate fi contestat. Inevitabil, aceasta responsabilitate le va reveni, mai devreme sau mai tarziu. Participarea la vot este dreptul si responsabilitatea fiecarui cetatean, oriunde s-ar afla si este, totodata, principalul mecanism al constructiei unei democratii veritabile. 
 
Mesajele campaniei C.A.E.S.A.R., venite din toate colturile lumii, subliniaza responsabilitatea pe care o are fiecare cetatean al Romaniei de a se implica activ in constructia unui viitor mai bun pentru Romania: CINE VOTEAZA CONTEAZA! Clip-urile inregistrate pana in prezent sunt disponibile pe http://www.fundatiacaesar.ro/cine-voteaza-conteaza/. La realizarea acestora au contribuit atat membri C.A.E.S.A.R., cat si studenti si absolventi romani din tari precum Belgia, Canada, China, Franta, Germania, Marea Britanie, Spania, Suedia si Statele Unite. Printre universitatile la care acestia au studiat se numara: Universitatile Columbia si George Washington, Stanford, Harvard Kennedy School, Harvard Business School din Statele Unite, Jawaharlal Nehru University in New Delhi si University of North-Carolina at Chapel Hill, London School of Economics and Political Science din Marea Britanie, Universitatea Friedrich-Schiller din Germania, York University, Academia de Film din Beijing, Oxford University. 
 
Initiativei i s-a alaturat si Don Lothrop, un investitor american si sustinator al dezvoltarii societatii civile din Romania: „Stiti ce se intampla cand alegeti sa nu faceti nimic si stati acasa in loc sa mergeti la vot? Resursele Romaniei, cele care ar trebui sa ajunga la profesori, doctori si la pensiile parintilor vostri sunt furate si ajung drept in buzunarele politicienilor.”
 
Sebastian Burduja, membru fondator al C.A.E.S.A.R. si absolvent al universitatilor Stanford, Harvard Kennedy School si Harvard Business School adauga: „Schimbarea profunda depinde de fiecare dintre noi si porneste de la o idee simpla: Romania are nevoie de cetateni activi si responsabili, dornici sa se implice in constructia unui viitor mai bun. Un vot exprimat, indiferent pentru cine, inseamna mai presus de orice trei cuvinte esentiale: NOUA NE PASA”. 
 
„Indiferent de rezultatele din 2 si 16 noiembrie, lupta pentru prosperitate, libertate si dreptate trebuie purtata de catre fiecare dintre noi, in fiecare zi. Aceasta este si promisiunea noastra ca C.A.E.S.A.R. va continua astfel de demersuri civice pentru dezvoltarea economica si consolidarea democratica a Romaniei”, a afirmat Dan Nechita, membru fondator al C.A.E.S.A.R. si absolvent al universitatilor Columbia si George Washington.
 
Fundatia C.A.E.S.A.R. doreste sa le multumeasca pe aceasta cale tuturor celor care au contribuit pana in prezent la realizarea acestei campanii: Adina Vintan, Alexandra Sasu, Alexandru Lazar, Alexandru Urdas, Andreea Ionescu, Clara Volintiru, Dan Nechita, Dragos Talvescu, Ema Stoian, Florentina Dumitru, Georgiana Bratu, Manuela Mot, Marcel Ionescu-Heroiu, Maria Duse, Mihai Copaceanu, Nicoleta Prostean, Sebastian Burduja, Sergiu Stroia, Tudor Oprea. 
 
Fundatia C.A.E.S.A.R. (Centrul pentru Acces la Expertiza Studentilor si Absolventilor din Romania) a organizat pana in prezent o serie de Colocvii C.A.E.S.A.R. pe teme de importanta strategica pentru Romania: integrarea europeana a Republicii Moldova, mediu, turism, securitate cibernetica si IT, antreprenoriat cultural. Mai multe detalii despre evenimentele marca C.A.E.S.A.R. sunt disponibile pe http://www.fundatiacaesar.ro/activitate/evenimente/.
 
 
###
Centrul pentru Acces la Expertiza Studentilor si Absolventilor Romani (C.A.E.S.A.R.) este un laborator de idei ce reuneste specialisti romani din tara si din strainatate, cu pregatire academica la nivel inalt si rezultate remarcabile in domeniul lor de activitate. Scopul C.A.E.S.A.R. este sa coaguleze comunitatea expertilor romani intr-un proiect comun si de lunga durata, care vizeaza dezvoltarea sustenabila a Romaniei. C.A.E.S.A.R. este un cadru de afirmare pentru tinerii cercetatori, un spatiu de recunoastere pentru specialistii romani din tara si de peste hotare, si o platforma de cunoastere in domeniile prioritare pentru viitorul Romaniei.

 
CONTACT
Sebastian BURDUJA
sebastian.burduja@fundatiacaesar.ro 
+40 726 339 256
Dan NECHITA
dan.nechita@fundatiacaesar.ro 
+1 703 859 0874