Daca din ce in ce mai multi oameni ajung sa fie interesati de aceste procese, rezultatele lor in spatiul oraselor noastre ar fi mai bune! Daca cei care initiaza, cei care elaboreaza, cei care avizeaza, cei care aproba, cei care implementeaza un plan de urbanism devin eroi principali intr-o poveste, atunci poate ca isi vor dori sa fie eroi pozitivi. 
 
Spus altfel, acest concurs isi propunere incurajarea unei prezente mai consistente in presa din Romania a unor teme legate de planificare si proiectare urbana.Daca s-ar scrie mai mult despre asta, ar creste si gradul de interes si calitate a dezbaterilor publice legate de procesele de planificare si proiectare urbana, adica de negocierile dintre actorii urbani privind viitorul orasului. 
Procesele de planificare si proiectare urbana sunt procese de interes general pentru ca, prin planificare si proiectare urbana, se fixeaza directii de actiune publica si privata (investitii din fonduri publice si private), reguli de construire, moduri de utilizare a spatiului.

 
CINE POATE PARTICIPA
Competitia este deschisa. Se pot inscrie jurnalisti si profesionisti in planificare urbana, dar si amatori interesati de domeniul dezvoltarii urbane. Se vor inscrie autorii articolelor, nu publicatiile!
 
CE ARTICOLE SE POT INSCRIE
Se pot inscrie in concurs 2 tipuri de articole:
- articole publicate in perioada 20 aprilie 2015 - 20 aprilie 2016, din presa scrisa sau din mediul online;
- articole nepublicate;
 
Materialele trebuie sa fie scrise in limba romana (nu sunt eligibile traducerile/adaptarile din alte limbi ale altor articole).   
Pentru categoria de articole nepublicate, autorii trebuie sa se limiteze la un numar de 10.000 de semne cu spatii incluse. 
Participantii isi asuma raspunderea privind datele furnizate in articole, in concordanta cu codurile deontologice de jurnalism.
Pentru a inscrie un articol in acest concurs, participantii trebuie sa aiba acordul tuturor partilor implicate, inclusiv a publicatiei unde acesta a aparut initial (acestia isi asuma responsabilitatea pentru obtinerea acestor acorduri)
 
DETALII DESPRE INSCRIERE
Participantii isi pot  inscrie articolele in concurs pe adresa teodora.calin@institute.ro in perioada 29 martie – 20 aprilie, prin completarea si trimiterea pe mail a formularului ce poate fi descarcat de aici
Fiecare participant poate inscrie oricate materiale vrea pentru fiecare din cele doua sectiuni ale concursului.
Articolele nu mai pot fi modificate in niciun fel dupa inscrierea lor in concurs.
Organizatorii pot decide eliminarea unui participant din concurs, daca formularulnu contine informatii complete.
 
CRITERII DE JURIZARE
Relevanta temei 
Materialul propus trebuie sa duca la o intelegere mai buna a planificarii si proiectarii urbane. Se va evalua gradul de interes pe care il poate avea pentru categoriile de public descrise in tema de concurs. 
Calitatea documentarii si a analizei 
Se va evalua complexitatea  cercetarii,  calitatea si relevanta surselor folosite, precum si calitatea argumentatiei.
Originalitatea si creativitatea  
Se va tine cont de constructia narativa, creativitatea scriituri si de modul in care povestea sau datele prezentate sunt puse in evidenta si comunicate.
 
JURIUL
Juriul  este format din specialisti in jurnalism, urbanism si dezvoltare urbana si sociala vor evalua proiectele in functie de criteriile concursului, acordand o nota generala de la 1 la 10 pentru fiecare articol in parte. 
Juriul va nota separat articolele din cele doua categorii: articole publicate si articole nepublicate si va desemna castigatorii pe fiecare categorie.
Juriul va putea acorda si mentiuni speciale, daca va considera necesar. 
Juriul poate decide si neacordarea unuia sau mai multor premii, daca nu considera ca articolele indeplinesc criteriile concursului (in acest scop, se va stabili intern alaturi de organizatori un prag minim de notare peste care vor fi acordate premii).
 
Juriul este format din:
Irina Florea- Editor The Institute
Vera Marin- Arhitect urbanist, presedinte al Asociatiei pentru Tranzitie Urbana
Mircea Toma-  Psiholog, jurnalist, activist pentru drepturile omului - ActiveWatch
Teodor Frolu- Arhitect, antreprenor, coinitiator – Rowmania
Anca Ginavar – arhitect cu specializare in urbanism 
 
Juriul poate decide eliminarea unui articol din concurs, daca nu considera ca este eligibil din punct de vedere al temei abordate sau daca se constata incalcari ale codului deontologic (plagiat / citarea eronata a surselor s.a.m.d.).

Membrii juriului nu vor nota acele lucrari care i-ar putea pune in conflict de interese, daca exista un motiv personal sau profesional care afecteaza obiectivitatea in evaluarea unui articol sau a unui autor participant (colaborari directe cu unul dintre autori, subiectul abordat, publicatia in care a aparut un anume articol etc.)

Decizia juriului nu poate fi contestata.
 
PREMII
Va fi desemnat cate un castigator pentru fiecare categorie:
- articole publicate
- articole nepublicate

Premiul I de la fiecare categorie castiga un premiu in valoare de 300 de euro.
Primele 3 locuri de la categoria de  articole nepublicate vor fi publicate pe site-ul www.institute.ro (pana la data de 30 august 2016). 
 
***
Concursul de articole URBOTECA face parte din proiectul PIPE LINE – Promovarea unor instrumente de participare prin E-Media, finantat prin programul Fondul ONG, EEA Grants, gestionat de FDSC.