Glasurile copiilor refugiați ucraineni pline de emoție au adus pe 18 decembrie 2023, Vestea Nașterii Domnului în București, într-un concert special de colinde organizat de Asociația Ecumenică a Bisericilor din România (AIDRom).  Intitulat, „Crăciun cu pace, speranță și unitate”, evenimentul a marcat prima celebrare comună a Sfintei Sărbători de Crăciun de către români și ucraineni la aceeași dată.


Această inițiativă simbolizează unitatea și sprijinul reciproc în fața provocărilor și, în același timp, celebrează diversitatea culturală. Găzduit prin bunăvoința echipei Grand Hotel Phoenicia din București, spectacolul a fost bun prilej de integrare interculturală, care a adus aproape copii, părinți și bunici refugiați din Ucraina pentru a intra împreună în atmosfera sărbătorilor de iarnă. Cele 5 săptămâni de muncă asiduă ale echipei AIDRom pentru pregătirea evenimentului, precum și susținerea generoasă venită de la sponsori precum Grand Hotel Phoenicia, ICAP CRIF, Compania de Eveniment Gașca Zurli, Olympus, Good Mill România și Asociația Copii în Dificultate au făcut posibilă bucuria adusă celor 50 de copii refugiați din Ucraina”, a declarat Elena Timofticiuc, Secretar Executiv AIDRom.
 

La eveniment au participat copii refugiați ucraineni, însoțiți de părinți, angajați și voluntari AIDRom, reprezentanți ai partenerilor, precum și  Excelența Sa, Ambasadorul Ucrainei la București, domnul Ihor Prokopchuk, care a mulțumim AIDRom pentru ajutorul susținut pentru copiii și familiile de ucraineni nevoiți să fugă din calea războiului. „Cei care au fugit din calea urgiei războiului au găsit aici noi prieteni și inimi calde, care i-au primit cu drag. În această nouă realitate în care ne aflăm, am pus noi borne de cooperare și prietenie între țările noastre și între oameni. Sperăm ca, cât de curând, să fim victorioși, iar cetățenii Ucrainei, familii și copii să se poată întoarce la cei dragi. Până atunci, vom avea însă nevoie în continuare de susținere și asistență de la prietenii noștri, de la asociați precum AIDRom. Sărbători fericite, pline de speranță!”, a adăugat domnul Ambasador.
 

„Crăciun cu pace, speranță și unitate”, a adus pe scenă corul format de AIDRom din 50 de copii din Ucraina, cu vârste între 3 și 17 ani, care au vestit Nașterea Domnului, cântând colinde de Crăciun, ucrainene și românești, dar și refugiați ucraineni care au încântat invitații cu o piesă de teatru cu tematică de Crăciun și un mini-concert de orgă.


Crăciun cu pace, speranță și unitate” nu este doar numele evenimentului ci și dorința pe care o împărtășim cu toții în spiritul Evangheliei: „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuți Lui” (Luca 2:14). Sfințenia colindelor și puritatea copiilor ne-a făcut pe toți cei prezenți la evenimentul de azi să fim mai aproape de vestea bună a Nașterii Domnului, declară Preotul Gabriel Cazacu, coordonatorul Departamentului pentru Relații Intercreștine și Interreligioase, AIDRom.

 

După concert, cei 50 de copii s-au bucurat de momente magice oferite de Mascotele Zurli și au primit cadouri de la Moș Crăciun.

 

Cu ajutorul donatorilor precum ACT Alliance, Brot für die Welt, Kirchen Helfen Kirchen, UNHCR, a partenerilor și a autorităților care au susținut pe parcursul anului demersurile AIDRom, a fost oferit sprijin pentru persoane vulnerabile, refugiați și solicitanți de azil. AIDRom a fost printre primele organizații care a acordat asistență refugiaților ucraineni, încă de la începutul conflictului, asistând peste 45.000 de refugiați ucraineni. Printre acțiunile întreprinse pentru sprijinirea acestora se numără oferirea de pachete cu alimente, produse de igienă și articole pentru copii, asigurarea de consiliere socială și juridică, de asistență medicală și oferirea de tichete pentru achiziția de medicamente, precum și identificarea de locuri de muncă și înmatricularea copiilor în școli și grădinițe din România.

 

***

 

Despre AIDRom

AIDRom (Asociația Ecumenică a Bisericilor din România) și-a început activitatea în 1991 ca un demers comun al Bisericilor prezente în țară: Biserica Ortodoxă Română, Biserica Reformată și Biserica Luterană, în cooperare cu Unitatea IV (Împărtășire și Slujire) a Consiliul Mondial al Bisericilor. În 1993 a dobândit statut juridic, iar în 1994 s-au alăturat alți doi membri: Biserica Presbiteriană Sinodală Evanghelică Luterană și Biserica Ortodoxă Armeană. AIDRom s-a dezvoltat constant și, în scurt timp, a devenit o platformă națională de dialog ecumenic și de colaborare a Bisericilor din România. Totodată, a continuat să funcționeze ca agenție de dezvoltare, procesând proiecte care vizează îmbunătățirea atât a sistemelor educaționale formale, cât și a celor informale, a situației social-economice și moral-spirituale din țară, precum și a protecției mediului.

AIDRom promovează incluziunea persoanelor marginalizate, contribuie la reintegrarea socială a persoanelor cu risc ridicat, asigură egalitatea de șanse și luptă împotriva traficului de persoane și a discriminării. Oferă asistență refugiaților și migranților care doresc să se integreze în România și are un răspuns de urgență în caz de dezastre. Prin acțiunile sale, AIDRom întărește cooperarea ecumenică și interetnică pentru pace și stabilitate pentru a atenua segregarea în comunitățile multietnice și pentru a asigura respectarea drepturilor omului. Centrele Multifuncționale de Consiliere a persoanelor în situație de risc, precum și centrele de Cazare, dezvoltate de AIDRom în București, Iași și Timișoara, au ca scop consilierea și asistența persoanelor aflate în dificultate, a refugiaților și a migranților.

Puteți afla mai multe despre activitatea asociației AIDRom accesând site-ul: http://www.aidrom.ro/.