Ajungem MARI lansează un apel către companii: direcționarea a 20% din impozitul pe profit poate schimba viețile copiilor vulnerabili
În sistemul de protecție din România, copiii își pierd copilăria: lipsește iubirea, lipsește sprijinul, lipsește siguranța. Lipsesc persoanele care să le fie alături și care să îi îndrume, care să le ghideze pașii în drumul spre viitor.
Ajungem MARI, cel mai mare program socio-educațional pentru copiii instituționalizați din România, cu o experiență de mai mult de 11 ani, vine să tragă un semnal de alarmă: vulnerabilitatea copiilor din sistemul de protecție se amplifică fără investiții durabile în dezvoltarea lor. Implicarea companiilor este absolut esențială pentru a oferi suportul interdisciplinar de care acești copii au nevoie.
„Copiii din sistemul de protecție au nevoie de ajutorul nostru să învețe să trăiască, să se dezvolte, să crească. Fără terapie, fără sprijin emoțional, fără activități care să-i ajute să se descopere și să-și construiască încrederea rămân captivi în traume și în neputință. În fiecare copil există un potențial imens, dar pentru a ieși la lumină este nevoie de resurse, de oameni și de investiție constantă. Implicarea companiilor poate face diferența dintre o viață blocată și una cu un viitor real”, spune Iarina Taban, fondatoarea Ajungem MARI.
Costurile reale de care depind șansele unui copil
Nevoile copiilor din sistemul de protecție sunt mult mai mari decât ale copiilor care cresc în sânul familiei. Au nevoie de ajutor specializat să poată lăsa în urmă abuzurile fizice, emoționale și sexuale prin care au trecut. Au nevoie de sprijin suplimentar pentru a recupera lipsurile educaționale provocate de neglijența severă de care au avut parte în familiile de origine. Au nevoie de ajutor să descopere mecanisme sănătoase pentru a face față durerii și fricii copleșitoare pe care o simt. Au nevoie de oameni cu o pregătire adecvată care să îi înțeleagă, să îi accepte și să le arate că merită afecțiune și suport.
Sistemul de protecție socială este copleșit de toate aceste nevoi. De cele mai multe ori le îndeplinește nevoile materiale, dar nu le poate acoperi tot timpul și nevoile emoționale, sociale, psihice și educaționale. Iar acest lucru duce la o adâncire a traumei și a diferențelor dintre ei și ceilalți: „de ce eu sunt diferit de ceilalți?”
Ajungem MARI își propune să reducă acest decalaj printr-un model de intervenție inter-disciplinar ideal, care ar presupune un cost anual de mai mult de 30.000 lei pentru un singur copil, dacă acesta ar beneficia de toate serviciile oferite de organizație și anume ședințe de psihoterapie (9.600 lei), bursă de sprijin pentru nevoi sociale (6.400 lei), ieșiri educaționale (4.800 lei), cursuri de calificare (4.000 lei), tabără de viață independentă (2.400 lei), curs vocațional (2.000 lei) și consiliere vocațională (1.500 lei).
În practică, fiecare copil primește sprijinul de care are cea mai mare nevoie în momentul respectiv, în limita resurselor existente (exemplu: ședințe de psihoterapie, consiliere vocațională ori meditații pentru examenele finale). Tocmai de aceea implicarea companiilor este esențială, asociația poate extinde accesul copiilor la pachetul complet de servicii.
Copiii vulnerabili au nevoie de activități care să-i ajute să se descopere pe sine
Sprijinul emoțional, social, financiar și educațional pe care un copil îl primește într-o familie este înlocuit pentru copiii din sistemul de protecție socială de intervenția ONG-urilor și a comunității. Pentru a putea continua să ajute cei peste 3500 de copii pe care îi susține, Ajungem MARI face un apel către companiile din România să se implice activ în viața acestor copii, în dezvoltarea lor emoțională, educațională, psihologică și socială.
„Fără sprijin real, traumele copiilor din sistemul de protecție se transformă, la maturitate, în excluziune socială și costuri majore pentru societate. Intervenția timpurie nu este doar necesară, ci esențială”, spune Bogdan Nedelescu, psiholog în cadrul Ajungem MARI.
În 2025, datorită sprijinului oferit de companii, donatori și voluntari, Ajungem MARI a reușit să susțină 3.500 de copii și tineri instituționalizați din București și 27 de județe. Dintre aceștia, 164 de copii au participat la ședințe de terapie și logopedie, 294 de copii la cursuri vocaționale, 31 de tineri la cursuri de calificare, 58 de tineri la consiliere vocațională, 550 de tineri, la ateliere și vizite de orientare, 111 copii au făcut la meditații pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat. Ajungem MARI a organizat 1.148 de ieșiri, tabere și excursii, 30 de vizite de orientare profesională, 42 de traininguri pentru voluntari și 30 de evenimente caritabile.
Anul acesta, 2.000 de voluntarii au vizitat copiii săptămânal, i-au însoțit, i-au ascultat și i-au ghidat, oferind exact acea continuitate emoțională de care au nevoie.
„Când am cunoscut primul voluntar, nu ştiam nici să scriu, nici să citesc. Şi am întrebat-o, la un moment dat, pe doamna respectivă de ce îşi pierde timpul cu mine, când ar putea sta cu cineva mai inteligent. Şi mi-a spus aşa: „Cel mai greu lucru, atunci când eşti sus, nu este să te ridici mai sus, ci să cobori.” Pentru mine asta înseamnă empatie – să ajungi să străluceşti foarte mult, iar strălucirea asta să o foloseşti pentru a lumina întunericul altora”, povestește Răzvan, un tânăr care a ieșit din sistemul de protecție.
Companii pasionate de fapte bune, colacul de salvare al copiilor vulnerabili
Pentru ca aceste programe să continue, implicarea companiilor este esențială. Direcționarea a 20% din impozitul pe profit către Ajungem MARI nu reprezintă un cost suplimentar pentru firme, ci o modalitate legală, directă și eficientă de a investi într-un viitor în care fiecare copil are o șansă reală. Fondurile astfel direcționate susțin terapia copiilor, pregătirea voluntarilor, activitățile educaționale, taberele de viață independentă, cursurile necesare formării și integrarea tinerilor care se pregătesc să părăsească sistemul de protecție.
În ultimii ani, procentul veniturilor Ajungem MARI provenite din acest mecanism a variat semnificativ, de la 54% în 2021, 55% în 2022, 50% în 2023 și doar 36% în 2024. Scăderea contribuțiilor în 2024 a afectat direct numărul copiilor care au primit sprijin.
Ajungem MARI continuă să tragă un semnal de alarmă: implicarea companiilor nu este doar un act de solidaritate, ci o investiție cu impact direct, măsurabil și durabil în viitorul copiilor vulnerabili.
Cum vă puteți implica
Dacă doriți să sprijiniți Ajungem MARI, puteți accesa contractul de sponsorizare aici. Contractul trebuie completat cu datele companiei și trimis la adresa sponsorizari@ajungemmari.ro. Pentru mai multe detalii referitoare la proiectele asociației, calculul sumelor și contractul de sponsorizare, poți contacta Ajungem MARI la sponsorizari@ajungemmari.ro sau la tel. 0721.996.608.
***
Despre Ajungem MARI
Ajungem MARI este cel mai mare program național care susţine pe termen lung copiii și tinerii instituționalizați şi din medii defavorizate să devină adulți responsabili, independenți și fericiți. Peste 3.500 de copii sunt sprijiniți anual educațional, social și emoțional de o echipă de 1.300 de voluntari, în București și 27 de județe din țară: Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Constanța, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Galați, Hunedoara, Gorj, Iași, Ilfov, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vrancea. Mai multe informații despre organizație și proiectele desfășurate puteți citi aici: www.ajungemmari.ro.
