Asociația Mai Bine alături de alte optsprezece organizații din UE, Camerun, Columbia, Ecuador și insulele Windward s-au alăturat campaniei Make Fruit Fair! În cursul zilelor de joi și vineri de săptămâna trecută a fost invitat la București, activistul de origine ecuadoriană Jorge Acosta Orellana. În cadrul unei acțiuni publice și a unei dezbateri la Seneca Anticafe acesta a prezentat condițiile de trai și de muncă de pe plantațiile de banane și a dezbate opțiunile de a consuma produse certificate „comerț echitabil”.
 
Dezbaterea „Fructe dulci, realități amare. Drepturile muncitorilor și lanțurile de aprovizionare echitabile a fost moderată de Bogdan Gioară, președintele Asociației REPER21, iar evenimentul a fost realizat în parteneriat cu Agenția Creionetica, ART Fusion, FOND - Federatia ONG pentru Dezvoltare și Institutul de Economie Socială.
 
Invitați la dezbatere au fost:
• Juan Acosta Orellana, activist pentru drepturile muncitorilor din America Latină
• Viorica Boboc, consilier al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale
• Raul Pop, secretar de stat al Ministerului, Apelor și Pădurilor
• Ana-Maria Pălăduș, vicepreședintă REPER21
• Anca Gheorghică, președintă Asociația Mai Bine
 
Ce anume cere activistul Jorge Acosta Orellana?
Jorge Acosta este fost pilot de avioane folosite pentru a pulveriza pesticide pe planatațiile bananiere, iar ulterior co-fondator ASTAC - Asociación Sindical de Trabajadores Bananeros, Agrícolas y Campesinos, o uniune sindicală a muncitorilor și fermierilor ecuadorieni din sectorul bananier. 
 
Am aflat că bananele sunt cele mai vândute fructe din lume, fiind cultivate în peste 150 de țări. Ecuadorul este principalul exportator, fiind produse cca 6 milioane de cutii de banane pe săptămână. 
 
Jorge denunță condițiile extrem de dificile în care lucrează și trăiesc muncitorii de pe culturile de banane și face apel la distribuitorii și consumatorii din Europa pentru a genera o schimbare, mai precis:
• Asigurarea unui preț corect pentru producătorii de banane din America Latină, care să permită dezvoltarea fermierilor pe termen lung
• Condiții de muncă optime și asigurare medicală pentru muncitorii de pe culturile de banane 
• Salariile juste pentru orele de muncă prestate și asigurarea unui venit stabil, care să ofere oamenilor condiții de trai decente
• Acces egal pentru femei în ce privește angajarea și pregătirea profesională
• Respectarea drepturilor omului, incluzând drepturile de muncă, cum ar fi libertatea de a face parte dintr-un sindicat independent
• Reducerea lanțului de distribuție
• Respectarea mediului prin reducerea uzului de toxine agrochimice
• Sprijinirea politicilor care încurajează producția echitabilă și durabilă de fructe
• Solidaritatea consumatorilor față de aceste probleme prin acceptarea unui cost puțin mai ridicat al bananelor certificate „faitrade”, însă cu un „cost social și de mediu” redus. 
 
Care a fost scopul acțiunii din fața Teatrului Național București?
Asociația Mai Bine împreună cu prietenii de la asociația ART Fusion au reprodus realitățile amare din spatele fructelor exotice pe care le consumăm cu ajutorul unei acțiuni publice realizate joia trecută, în fața Teatrului Național București. 
 
În România, Jorge a dorit să prezinte o parte a dificultăților pe care un fermier le înfruntă și să stârnească un sentiment de solidaritate față de aceștia. Printr-o serie de fotografii, activiștii au pus în scenă modul în care sunt tratați muncitorii de pe plantații. 
 
Fructele pe care noi le consumăm sunt stropite cu pesticide puternice, care pot produce boli incurabile, în timp ce muncitorii se află pe teren. Acest aspect reprezintă doar un punct nevralgic al încălcării de drepturi practicat în întreg sistemul de producție bananier. Neincluderea muncitorilor în sistemul național de sănătate, presiunile și amenințările fizice pe care le suportă sindicaliștii, discriminarea și hărțuirea sexuală față de femeile muncitoare, plata unor salarii derizorii și fără compensații pentru orele muncite suplimentar ar fi alte astfel de puncte. 
 
Toate aceste nereguli ar putea fi eliminate prin transformarea practicilor „free trade” în unele „fairtrade” schimbare la care Asociația Mai Bine aderă cu toată convingerea pentru a contribui la crearea unei lumi mai bune prin impactul pe care fiecare individ îl poate avea la nivel local prin susținerea comerțului echitabil. 

Care este filosofia comerțului echitabil?
Despre „fairtrade” se discută din 1988, când a apărut prima etichetă a comerțului echitabil, Max Havelaar, iar în prezent sunt aproximativ 5 milioane de fermieri certificați în această schemă.
 
Organizația Internațională pentru Certificarea Fairtrade FLO cu sediul în Germania a apărut în 1997, iar după la 5 ani lansează eticheta Fairtrade al cărui scop este să echilibreze diferențele dintre Nord și Sud. Principalele obiective sunt asigurarea unei remunerații juste producătorilor din lumea a treia, crearea unor condiții de muncă sigure și bine remunerate pentru muncitori, reducerea lanțului de distribuitori și creșterea standardelor de mediu ale produselor exportate.
 
Astăzi, certificarea Fairtrade acoperă o gamă destul de variată de produse precum: cafea, ceai, cacao, fructe exotice, zahar, alune, bumbac, quinoa.
 
În România, certificarea „fairtrade” este puțin cunoscută și fenomenul poate fi de înteles, după cum explică dna Viorica Boboc – consilier al Ministerului Agriculturii și prin „interesul scăzut al românilor față de calitatea produselor în general, fiind plasați pe ultimul loc alături de Bulgaria în Eurobarometru”.
 
Mai multe detalii pe: www.maibine.org. 
Partenerii media: Radio RFI, Radio Seven, StiriONG, CSRmedia, Critic Atac, Scena9, NonGuvernamental, Romania Pozitiva, Societal, Prof21, Deco si Eco, Gratuitor, Green-Report, Gala Societatii Civile, Invisible Nature și Observatorul Gastronomic.
 
Activitatea face parte din proiectul Make Fruit Fair!, care reprezintă un consorțiu global format din 19 parteneri din UE, Camerun, Columbia, Ecuador și insulele Windward, coordonat de Oxfam Germania. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană.