„Politicile desenate pentru integrarea persoanelor de etnie roma pe piata fortei de munca nu sunt adaptate realitatii. Este nevoie de un efort de intelegere si adaptare a acestora la realitatile locale si nationale. De asemenea, se simte acut nevoia de schimbare in sistemul educational astfel incât acesta sa raspunda nevoilor si cerintelor elevilor. Elevii se plictisesc la scoala, sistemul de educatie nu este adaptat cerintelor, mai ales atunci când vine vorba de comunitatea roma”, a declarat Nicoleta Bitu.   

Reprezentanta Romano ButiQ a afirmat totodata ca situatia in care se afla romii acum se datoreaza si liderilor acestora, care au dat dovada de lipsa de maturitate in abordarea problemelor cu care se confrunta minoritatea. 

In fata a aproximativ 500 de invitati, Nicoleta Bitu a mentionat infiintarea de catre asociatia Romano ButiQ a primului Muzeu al Culturii Romilor la nivel national, precum si actiunile de integrare a acestei minoritati la nivel local prin revalorizarea si revitalizarea mestesugurilor traditionale. 

„Avem exemple pozitive in colaborarea cu autoritatile locale prin prisma proiectului cooperativelor Romano ButiQ”, a declarat Nicoleta Bitu. Cu o experienta de 23 de ani in activism, Nicoleta Bitu a fost invitata la summit in calitate de ambasadoare a romilor si a subliniat nevoia de a include pe agenda publica si aspecte ce tin de drepturile femeilor si ale copiilor, de cele mai multe ori ignorate.   

Evenimentul de la Bruxelles s-a desfasurat in contextul in care la nivel european urmeaza sa fie formata o comisie având ca obiectiv continuarea strategiei europene de incluziune a romilor, prin identificarea unor solutii locale.

Printre participantii la eveniment s-au numarat presedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, vicepresedintele Viviane Reding, comisarii europeni László Andor,  Androulla Vassiliou si Tonio Borg, presedintele României Traian Basescu, iar din sfera neguvernamentala au luat cuvântul George Soros, presedintele Open Society Foundations si Zoni Weisz, supravietuitor al holocaustului romilor. Prin dezbateri in grupuri de lucru, evenimentul s-a concentrat asupra identificarii unor raspunsuri la trei provocari privind imbunatatirea integrarii romilor la nivel local: politici favorabile incluziunii tuturor romilor, facilitarea directionarii finantarilor europene catre nivelul local si regional pentru a sustine integrarea romilor si transformarea in realitate locala a integrarii romilor in tarile implicate in procesul de aderare. 

Asociatia Romano ButiQ este recunoscuta la nivel international dupa ce anul trecut, reteaua de cooperative Romano ButiQ a fost desemnata de Comisia Europeana drept una dintre cele mai bune 10 idei de inovare sociala. Proiectul Romano ButiQ a construit timp de trei ani o retea de 30 de cooperative cu 500 de mestesugari romi membri cooperatori care lucreaza atât produse traditionale, cât si un portofoliu de produse moderne create impreuna cu designeri si studenti ai Universitatii de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu”, Facultatea de Arhitectura de Interior, obiecte ce pot fi achizitionate online pe www.mbq.ro.
 
Despre Asociatia Romano ButiQ si Muzeul Culturii Romilor:
Asociatia Romano ButiQ  s-a infiintat din nevoia de a prezenta intr-un mod realist si necosmetizat comunitatea roma si de a crea spatiul in care oamenii sa descopere experimental valoarea pe care membrii acestei comunitati o aduc in societate, dincolo de stereotipul negativ sau de paradigma de victima.

Muzeul Culturii Romilor este o institutie in constructie ce isi propune sa fie un ansamblu dinamic de idei si povesti ilustrate prin obiecte, instalatii si oameni, capabil sa genereze o reala dezbatere pentru toate nivelurile de publicuri. Muzeul Culturii Romilor este o initiativa privata, sustinuta de Asociatia Romano ButiQ in parteneriat cu o serie de institutii publice si private, precum Agentia Nationala pentru Romi, Agentia Impreuna, Primaria Sectorului 6, Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative (SNSPA) si altii.

Detalii suplimentare:
Andreea Patru, Responsabil Relatii publice si comunicare
andreea@romanobutiq.ro
0727318729