Comuna Gruiu, din judetul Ilfov, se afla la 40 de km de centrul Bucurestiului. Aici, 25 de femei fara loc de munca au absolvit de curand un curs care le va schimba viata in bine: lucrator in domeniul conservelor din fructe si legume. Desi retetele lor traditionale sunt deja apreciate de familii si de apropiati, cu ajutorul acestui curs, femeile din Gruiu au facut primul pas spre dezvoltarea unei afaceri in domeniul culinar: participarea la targul Anotimpuri la borcan.
 
Dulceata de ardei, zacusca de peste, gogonelele cu alune, gemul de patlagele verzi cu nuca sau zacusca de ghebe sunt doar cateva dintre deliciile pe care gospodinele le vor expune luni, 27 octombrie, incepand cu ora 13:00, la primul targ Anotimpuri la borcan, din comuna Gruiu, in incinta Caminului cultural „Stefan Iordache” (sos. Gruiu-Snagov, nr. 150, sat Gruiu, com. Gruiu, jud. Ilfov). Vizitatorii vor putea degusta si comanda produsele care ii vor incanta. 

Proiectul „Anotimpuri la borcan” - Bucuresti Ilfov a facut posibila participarea primelor 25 de doamne si domnisoare la cursurile gratuite de acreditare in productia de conserve din fructe si legume si le va ajuta sa obtina un venit din aceasta activitate. Cursurile ofera atat notiuni legate de procesul de productie cat si informatii despre normele de siguranta necesare pentru consumul public. Mai mult, in comunitatile din care provin cele mai multe femei interesate sa devina antreprenoare, vor fi dotate si avizate bucatarii comunitare care sa le stea la dispozitie pentru a prepara conservele in medii sigure pentru ele si pentru consumatori. 
 
Orice doamna sau domnisoara se poate inscrie in proiect daca are domiciliul in mediul rural din regiunea Bucuresti – Ilfov, a absolvit minimum opt clase si nu are un loc de munca in prezent. Cursurile au o durata de 360 de ore, sunt gratuite, iar diplomele obtinute sunt recunoscute de Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice si de catre Ministerul Educatiei Nationale.

Persoane de contact pentru inscrierea in proiect: Gina Ilie (T: 0727/ 385 070) si Nicoleta Steriopulo (T: 0732/ 714 841). 
 
Targul Anotimpuri la borcan din 27 octombrie, are loc cu sprijinul Primariei comunei Gruiu si este un eveniment cu intrare libera.
 
Obiectivul principal al proiectului „Anotimpuri la borcan” Bucuresti Ilfov, demarat de Asociatia React, este atat promovarea femeii din mediul rural ca persoana activa in campul muncii cat si dezvoltarea durabila a comunitatilor rurale. Astfel, un total de 392 de persoane de sex feminin vor fi formate profesional si sustinute in gasirea unui loc de munca ori in initierea unei afaceri.
 
Numele oficial la proiectului Anotimpuri la borcan este „Ocupare si antreprenoriat rural in regiunea Bucuresti- Ilfov” - un proiect cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 -2013, Investeste in oameni! 
 
***
Despre Asociatia React: Asociatia React este o organizatie neguvernamentala, creata in 2006 pentru a veni in sprijinul actorilor societatii civile prin proiecte ample, durabile, cu impact in comunitatile vizate. Organizatia activeaza in trei domenii: sanatate publica, educatie si integrare sociala, are 5 sucursale in care lucreaza mai mult de 30 de angajati si peste 200 de voluntari. Pana in prezent, Asociatia React a obtinut 13 premii de excelenta - nationale si internationale si a contribuit la salvarea a mai mult de 200.000 de vieti omenesti. www.asociatiareact.ro
Pentru informatii suplimentare, sunteti rugati sa o contactati pe Cristian Ticu, expert comunicare in cadrul Asociatiei React, telefon 0733503446, e-mail cristian.ticu@asociatiareact.ro.