Joi, 07 aprilie, a avut loc cea de-a doua editie a Zilei portilor deschise „Pasi catre o noua viata“ organizata de Scoala de Meserii CONCORDIA din Ploiesti cu scopul de a arata prietenilor si colaboratorilor Organizatiei Umanitare CONCORDIA reusitele tinerilor de peste an. In cadrul acestei zile, invitatii au avut ocazia sa viziteze Scoala de Meserii si sa participe la diverse activitati interactive alaturi de elevi, pregatite la atelierele noastre. Oaspetii au invatat cum sa prepare aperitive, deserturi sau cocktail-luri, cum sa orneze turta dulce, au degustat painea pregatita la Brutaria CONCORDIA si au explorat principiile pedagogice aplicate in scoala.
 
Au fost alaturi de noi in aceasta zi deosebita Domnul Benedikt Saupe, adjunct sef de misiune la Ambasada Austriei in Romania, reprezentanti ai Directiilor Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului din Prahova, Buzau, Dambovita, Ialomita si Vaslui, reprezentanti ai Ministerului Educatiei si ai Colegiului Economic „Virgil Madgearu“ si reprezentanti ai companiilor reprezentative in spatiul economic romanesc: Radisson Blu Hotel, Billa/REWE Group, Restaurantul „La Placinte“, Catering H12 si Magazinul Social „Somaro“. 
 
Scoala de Meserii CONCORDIA ofera atat tinerilor din organizatie, precum si celor din comunitate, posibilitatea de a invata una dintre meseriile de brutar/patiser/cofetar, bucatar, ospatar, tamplar si horticultor/lucrator in cultura plantelor. La terminarea acestor cursuri, absolventii primesc o diploma recunoscuta de catre CNA (Consiliul National de Formare Profesionala a Adultilor), ANC (Autoritatea Nationala a Calificarilor) si in Uniunea Europeana. In septembrie 2010, proiectul a fost demarat cu 72 de locuri in ateliere de formare profesionala dotate la standarde europene. Pana in prezent 148 de elevi au absolvit unul dintre cursurile noastre.

***
Despre CONCORDIA
Organizatia Umanitara CONCORDIA este o organizatie independenta, neguvernamentala si non-profit, activa la nivel international, care are ca misiune sustinerea si (re)integrarea sociala, familiala, scolara si profesionala a copiilor, tinerilor si familiilor aflate in dificultate, spre o viata independenta si autonoma. Timp de 25 de ani CONCORDIA a ajutat in Romania peste 4.500 de copii si tineri, si ocroteste anual peste 500 de copii si tineri in casele si locuintele sale din Bucuresti, Ploiesti si Aricestii Rahtivani, Judetul Prahova.
concordia.org.ro