Comunitatea ONedu România, organizația elevilor ce militează pentru digitalizarea educației, solicită Ministerului Educației și Cercetării dezvoltarea unei platforme de management educațional în mediul online, în colaborare cu organizațiile non-profit. Considerăm că unitățile de învățământ ar trebui să beneficieze de acces gratuit la educația digitală, nu doar pe timp de pandemie.
 
Aceste vremuri grele ne arată minusurile dintr-un sistem educațional digital, mai bine spus cât de puțin se regăsește acesta în sistemul de învățământ actual, de aceea considerăm că o a doua prioritate în construirea unui învățământ susținut de soluții digitale este dezvoltarea unei platforme la nivel național, de care să beneficieze toate școlile și liceele, implicați fiind toți actorii educaționali, cadrele didactice, personal nedidactic, părinți și elevi.
 
Din punct de vedere legislativ lipsa unei platforme de management educațional în mediul online contravine  aliniatului a), articolul 7 din Drepturile elevilor (cap. II) din Statutul Elevului, unicul document normativ care reglementează distinct drepturile și obligațiile elevilor, aprobat în temeiul prevederilor Legii Educaţiei Naţionale, nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 44/2016 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.
 
a) accesul gratuit la educație în sistemul de învățământ de stat. Elevii au dreptul garantat la un învățământ echitabil în ceea ce privește înscrierea/admiterea, parcurgerea și finalizarea studiilor, în funcție de parcursul școlar pentru care au optat corespunzător intereselor, pregătirii și competențelor lor;
 
„Consider că, în calitate de organizație care luptă pentru digitalizarea educației, a trebuit să inițiem o petiție, care să dovedească dorința elevilor sau a profesorilor de a se implementa cerința noastră și trebuie să ne utilizăm de toate mijloacele pentru a ajunge la beneficiari. Noi suntem dispuși să sprijinim dezvoltarea acestei platforme de management educațional, astfel încât elevii să beneficieze de cele mai moderne instrumente de aprofundare a materiei și gestionare a situației școlare.” menționează Cosmin Andrei, președintele Comunității ONedu România.