Mining Watch Romania a sesizat  pe 15 octombrie a.c. cele doua institutii cu privire la demararea lucrarilor de organizare de santier in cariera Coranda in lipsa autorizatiei de construire necesare. Sesizarea a avut la baza raspunsul  Primariei comunei Certeju de Sus potrivit caruia institutia nu a emis nicio autorizatie de construire pentru lucrarile respective.
 
Ulterior, primarul PNL Petru Cimpian a revenit asupra declaratiilor , precizand ca Deva Gold detine toate actele necesare si invita presa  sa le consulte la sediul Primariei. Membri ai presei si ai retelei Mining Watch Romania au dat curs invitatiei si s-au prezentat pe 27 octombrie in Certeju de Sus pentru a studia documentatia si a obtine o copie a acesteia. Cu aceasta ocazie, primarul Petru Cimpian a refuzat  sa permita studirea autorizatiei si documentatiei specifice, desi Legea 544/2001 clasifica informatia ca fiind de interes public.
 
O data cu sesizarea celor doua institutii mentionate mai sus, Mining Watch Romania a solicitat Consiliului Judetean Hunedoara o copie a avizului de specialitate, document tehnic necesar emiterii autorizatiei de catre Primaria Certeju de Sus. Raspunsul  la cererea de informare a aratat ca un astfel de aviz “nu a fost emis deoarece nu a fost solicitat”.
 
In acest context, pe 17 noiembrie, Inspectoratul de Stat in Constructii a oferit un raspuns  catre Mining Watch Romania prin care se transmite ca sesizarea a fost “redirectionata, spre competenta solutionare, Primariei comunei Certeju de Sus”. 
 
“Ne aflam in fata unei tergiversari intentionate prin refuzul de a verifica legalitatea documentelor de autorizare a lucrarilor demarate de Deva Gold SA la Certej. Autoritatile responsabile, desi ar avea atributiile si obligatia de a respecta disciplina in domeniul executarii lucrarilor de construire, se eschiveaza de la aplicarea legii, pasand responsabilitatea de la o institutie la alta. In mod cert, asistam la o descurajare si impiedicare a societatii civile de a monitoriza si evalua legalitatea demararii acestui nou proiect minier”, a declarat Stefania Simion, coordonator juridic al retelei Mining Watch Romania.
Mai mult, respectand procedurile legale, Mining Watch Romania a inaintat o noua sesizare catre Inspectoratul de Stat in Constructii pentru sanctionarea Primariei si oprirea lucrarilor. In cazul unui raspuns necorespunzator, reteaua va recurge la justitie pentru stabilirea corectitudinii si legalitatii autorizatiei de construire pentru proiectul minier Certej. In demersul sau, Mining Watch cere ISC:
 
“Avand in vedere ca subscrisa nu a putut avea acces la documentatia care a stat la baza autorizatiei de construire mentionate nici direct, la sediul institutiei emitente, nici ca urmare a cererii scrise adresate institutiei, acesta este singurul aspect de nelegalitate pe care suntem in masura sa il sesizam la momentul de fata. Socititam insa institutiei dumneavoastra, in virtutea atributiilor legale, desfasurarea unui control complet de legalitate a autorizatiei 10/16.09.2014 emisa de Primarul Comunei Certeju de Sus pentru „Organizare de santier” in Cariera Coranda, satul Bocsa Mare, comuna Certeju de Sus».

“In avizarea proiectului minier de la Certej, Eldorado Gold prin compania locala Deva Gold, face uz dupa bunul plac de iresponsabilitatea autoritatilor. Rand pe rand, primar sau reprezentanti ai autoritatilor regionale, devin cate un apendice al operatorului minier. Autoritatile centrale privesc cu nepasare avansarea avizarii proiectului si astfel permit deschiderea unei imense exploatari miniere fara indeplinirea conditiilor de legalitate”, a comentat Tudor Bradatan, membru Mining Watch Romania.
 
In lumina acestei stari de fapt, reteaua a initiat o petitie catre presedintele ales Klaus Iohannis prin care i se solicita acestuia sanctionarea politica a primarului Petru Cimpian. Prin asumarea de catre noul presedinte a doua dintre principiile promovate in campania electorala - transparenta si responsabilitatea la nivelul autoritatilor centrale sau locale, consideram necesara o luare de pozitie a acestuia din functia de presedinte de partid, pe care inca o mai detine. In doar patru zile de la lansare, peste 8000 de cetateni au semnat petitia . La trei zile de la lansare Klaus Iohannis a raspuns pe pagina sa de facebook:
 
«Mii de romani mi-au scris cerandu-mi sprijinul pentru clarificarea conditiilor legale in cazul proiectului minier de la Certeju de Sus (judetul Hunedoara). Astazi, colaboratorii mei au luat legatura cu Primaria Certeju de Sus pentru analizarea documentelor invocate de cetateni. Va voi tine la curent in legatura cu acest caz. Romania lucrului bine facut inseamna respect intre institutii si cetateni!». Mining Watch Romania apreciaza reactia si asteapta cu deosebit interes un raspuns concludent din partea domnului Iohannis.
 
Pentru informatii suplimentare nu ezitati sa ne contactati: Tudor Bradatan, mobil 0745-370524, email contact@miningwatch.ro
 
 
________________________________________________