Federația Băncilor pentru Alimente din România aniversează 5 ani de la fondarea Băncii pentru Alimente din București, prima organizație care funcționează de la înființare conform principiilor Federației Europene a Băncilor de Alimente (FEBA). Banca Pentru Alimente București și-a început activitatea în anul 2016, colectând de atunci până în prezent, de la companiile donatoare, peste 3.200 tone de alimente, cu o valoare comercială de peste 8.510.000 lei, ce au fost donate spre 30.000 de persoane aflate în situații vulnerabile.

În cei cinci ani de activitate, cu ajutorul partenerilor săi, Banca pentru Alimente București a dezvoltat o infrastructură la nivel regional prin care a redus risipa alimentară și a crescut gradul de conștientizare a acestei probleme în România. De la fondarea sa, Banca pentru Alimente București a salvat de la risipă peste 3.200 tone de produse, cu o valoare comercială de aproape 8.510.00 lei, de la peste 40 de companii partenere
 
De-a lungul celor 5 ani, produsele colectate au fost distribuite cu ajutorul a 136 de organizații din București, Ilfov și Prahova, dar și din alte județe apropiate, precum Argeș, Giurgiu, Ialomița, Buzau, Brăila și Constanța, ca urmare a intensificării eforturilor și activității Băncii în combaterea risipei alimentare și a sărăciei. Astfel, doar în 2020, Banca pentru Alimente București a colectat și distribuit aproape peste 1.350 de tone de alimente, cu 23% mai mult decât întreaga cantitate de produse colectate în perioada 2016-2019, iar premisele pentru acest an sunt la fel de optimiste, cu aproape 775 de tone de alimente colectate și distribuite de la începutul anului 2021, până în prezent. Toate produsele alimentare colectate de Banca pentru Alimente București, cu sprijinul partenerilor săi, au ajuns mai departe către peste 30.000 de persoane aflate în dificultate, beneficiari ai organizațiilor partenere, pe care Banca îi susține în mod recurent.
 
“Banca pentru Alimente are un rol unic și o misiune ambițioasă în România: să lupte împotriva risipei alimentare, a sărăciei și a excluziunii sociale și mai mult, să adune în jurul ei cât mai mulți actori sociali pe care să îi educe și responsabilizeze în combaterea risipei alimentare. Acest rol ne-a ambiționat an de an și suntem mândri că putem spune după primii 5 ani de activitate cu Banca pentru Alimente din București, că am reușit să construim pentru prima oară în România, o infrastructură eficientă și funcțională la nivel național, care să contribuie în mod real la reducerea risipei alimentare și a sărăciei. Toate eforturile și rezultatele au fost realizabile datorită echipei noastre extinse, de la partenerii finanțatori, donatorii de produse, organizațiile non-guvernamentale la voluntari, cărora doresc să le mulțumesc pentru solidaritatea și responsabilitatea oferite în acest obiectiv comun", a declarat Gabriel Sescu, președintele Federației Băncilor pentru Alimente din România - FBAR.
 
Federația Băncilor pentru Alimente din România - Obiective de extindere
După inaugurarea Băncii pentru Alimente din București, în 2016, a urmat extinderea proiectului și în alte orașe din țară, punând bazele primei rețele naționale de Bănci pentru Alimente, care în prezent, are 8 filiale active în București, Cluj, Roman, Brașov, Oradea, Timișoara, Constanța și Craiova. În semn de recunoaștere internațională a activității desfășurate în România, Proiectul Banca pentru Alimente București a fost acceptat în 2019, ca Proiect Asociat FEBA (Federația Europeană a Băncilor de Alimente).
 
În 5 ani, rețeaua a colectat peste 6.100 de tone de alimente de la peste 100 de companii și le-a donat spre mai mult de 480 de organizații, cu un potențial de peste 130.000 de beneficiari. 
 
În continuare, rețeaua urmează să deschidă, din punct de vedere operațional, o nouă bancă regională și la Galați, iar obiectivul Federației este de a susține Băncile Regionale pentru a înființa câte un punct de lucru local în fiecare Bancă pentru Alimente Regională, care să se alăture structurii naționale, să aibă un spațiu de depozitare acreditat, o infrastructură și echipă proprie. Astfel, pentru Banca pentru Alimente Roman a fost înființat deja un punct de lucru la Iași, iar pentru Banca pentru Alimente Oradea funcționează o divizie locală în Baia Mare. Planurile Federației depășesc granițele României și, pentru anul 2022, obiectivul este de a sprijini prin consultanță și Banca pentru Alimente din Chișinău, Republica Moldova.
 
Susținătorii combaterii risipei alimentare
Activitatea Băncii pentru Alimente București și, ulterior, a celorlalte Bănci Regionale din țară a fost sprijinită constant de un grup de companii care au înțeles importanța implicării în lupta împotriva risipei alimentare.
 
Lidl România este partener fondator al Băncii pentru Alimente din București, dar și al celorlalte bănci din rețeaua națională, asumându-și să susțină financiar costurile pentru începerea activității în fiecare Bancă Regională înființată și o parte din costurile de funcționare, dar și să contribuie la dezvoltarea infrastructurii pentru o asemenea rețea. De la înființarea Băncii pentru Alimente din București în 2016 și până în prezent, Lidl a finanțat dezvoltarea rețelei cu peste 4.154.000 lei. În plus, pe lângă sprijinul financiar, retailerul donează constant și produse, pentru îndeplinirea misiunii rețelei, doar în anul 2020 donând aproape 400 tone de produse. 
 
De asemenea, printre companiile care contribuie la misiunea Federației Băncilor pentru Alimente din România, atât financiar, cât și prin donarea de produse, se numără și: Metro România, Kaufland România, Penny, Auchan, Chep România, Kellogg's, Unilever, Nestle, Danone, Heidi Chocolat, Tymbark, Orbico România, Caroli Foods, Lactalis, Patisseries Gourmandes, Eurolact, Vital Crevedia, Coca Cola, Maresi, Lactate Brașov, Amrest, Atlantic Impex, Star Foods, Pepsi Cola, Bio Logistic, Cocorico.
 
***
Banca pentru Alimente este o organizație non-profit care colectează și distribuie ONG-urilor partenere produsele pe care producătorii, importatorii, distribuitorii sau retailerii le donează. Obiectivul asumat al Băncilor este acela ca alimentele și produsele nealimentare considerate surplusuri, în care au fost investite resurse materiale și muncă, să nu ajungă pierderi sau risipă, ci să fie consumate de către cei aflați în dificultate și care nu au putere de cumpărare. În această categorie de surplus intră produsele: care prezintă erori de ambalare, etichetare și gramaj; produsele provenite în urma activităților promoționale încheiate; care sunt consumate doar într-o anumită perioadă a anului; produsele rămase în urma schimbării strategiei de marketing; aflate în apropierea datei de scadență; alte produse de care proprietarii nu mai au nevoie din diverse motive, dar sunt bune pentru consum/utilizare.
 
Dincolo de colectare, sortare și redistribuire a produselor primite, echipele Băncilor încearcă să identifice noi oportunități de colaborare, atât pentru a asigura o varietate de produse colectate (pentru a oferi beneficiarilor alimente care să le asigure o dietă echilibrată), cât și pentru a promova ideea donării surplusului.