„Plantăm fapte bune în România” a participat duminică, pentru prima oară, la Maratonul București Raiffeisen Bank, ca organizație recomandată. 
 
În #teamPFBRo, echipa de alergători a organizației, s-au înscris cu această ocazie aproape 300 de persoane, atât prin intermediul companiilor din care fac parte, cât și individual. Alţi 25 de voluntari au contribuit la organizarea evenimentului deservind puncul de hidratare sau susţinându-i pe alergători. 
 
“De la an la an, numărul celor care participă la Maratonul Bucureştiului este din ce în ce mai mare. A fost o cursă plină de energie pozitivă şi mă bucur că alături de colegii mei de la iniţiativa "Plantăm fapte bune în România" promovăm valorile specifice unei vieţi sănătoase, dar şi cu o implicare socială pe măsură. Felicitări tuturor participanţilor, mai ales celor care au fost la un eveniment de asemenea amploare pentru prima dată!”,  declară Robert Cadar, sportiv şi membru al echipei Plantăm fapte bune în România.
 
La Maratonul București, „Plantăm fapte bune în România” a beneficiat de sprijinul Amos, CBRE Real Estate Consultancy, DB Schenker Logistics România, Emag, IBM, Laboratoire Bioderma România, Lagardere Travel Retail, Metro Systems, PM România, Raiffeisen Bank, Unicredit Bank şi Unicredit Leasing.
 
2016 a fost primul an în care ”Plantăm fapte bune în România” a luat startul mai multor compeţitii sportive, sub sloganul ”Alergă, pedalează, înoată tare, apoi vino la plantare!”.
 
Sportivii pot susţine organizația strângând fonduri prin intermediul platformei de fundraising Galantom http://plantamfaptebuneinromania.galantom.ro/S
Fondurile colectate în urma competiţiilor, vor servi la organizarea acţiunilor de plantare din 12 noiembrie 2016. Pentru fiecare donaţie, echipa va planta 1 copac în numele donatorului. 
 
Fiecărui sportiv participant la Maraton şi la celelate competiţii sportive în numele ”Plantăm fapte bune în România”, îi va aloca un loc la plantarea din 12 noiembrie.