Luna iulie a adus alți trei viței în Munții Făgăraș și ajungem la un total de șase pui sănătoși. National Geographic susține proiectul de reintroducere a zimbrilor în Munții Făgăraș și a donat pentru aparatura de monitorizare a speciei: camere de supraveghere cu senzor de mișcare și o camera cu termoviziune, colare GPS cu antene radio și stații de recepție.

Suntem încântați de apariția celor trei viței în cadrul primul grup eliberat în Munții Făgăraș, în luna mai 2020. Toți par să fie sănătoși și reacționează bine la mișcările dinamice ale turmei. Au timp suficient să crească până la venirea iernii.

Proiectul de reintroducere a zimbrilor în Munții Făgăraș este susținut financiar nu doar prin proiectul LIFE Carpathia, ci și de National Geographic: sistemele de monitorizare achiziționate ne ajută să urmărim mișcările speciei. Ne interesează cum se adaptează la noua lor casă, cât explorează și dacă se apropie sau nu de comunități. Cu ajutorul colarelor GPS avem date zilnice despre prezența lor (latitudine, altitudine, longitudine) și chiar am întocmit o primă hartă interactivă cu mișcările zimbrilor. Iar cu ajutorul antenelor radio rangerii recepționează semnal în apropierea zimbrilor îi localizeaza mai ușor în teren.

Vă invităm în inima Munților Făgăraș, la un „film" cu pui de zimbru: descărcați video.

Copyright: Daniel Mirlea