Protejarea mediului este esențială pentru a asigura un viitor durabil generațiilor viitoare.  Vulcan Value Centre continuă inițiativa #ResponsiblyTogether sub umbrela campaniei „Și naturii îi e greu să se lase de fumat”, alături de voluntarii Asociației „Colorăm Zâmbete”.

Acțiune de colectare de mucuri de țigară alături de voluntari, pentru un mediu mai curat

Procesul de descompunere a unui muc de țigară în natură durează aproximativ 12 ani, eliberând substanțele chimice nocive care poluează și afectează echilibrul ecologic. În perioada 22-24 iunie și 29-30 iunie, voluntarii de la “Colorăm Zâmbete” vor fi în parcarea centrului comercial pentru a se implica în acțiunea de ecologizare. Toate mucurile de țigară colectate vor fi expuse în urne speciale amplasate la intrarea centrului comercial, astfel încât progresul campaniei să poată fi urmărit în timp real de către clienți.

#ResponsiblyTogether

Toate proiectele de responsabilitate socială ale grupului, implementate la nivel regional, inclusiv pe piața din România, sunt comunicate sub umbrela #ResponsiblyTogether (#ResponsabiliÎmpreună), platforma de responsabilitate socială a NEPI Rockcastle. #ResponsabiliÎmpreună reprezintă angajamentul asumat la nivel de grup, dezvoltat și implementat prin intermediul centrelor comerciale din portofoliul companiei, de a susține comunitățile locale, de a reuni și a promova inițiative care definesc pilonii strategiei de sustenabilitate a companiei, precum educația, comunitatea și protecția mediului.

 

Mai multe informații despre campaniile și promoțiile în desfășurare descoperiți pe https://vulcanvaluecentre.ro/ și pagina de Facebook https://www.facebook.com/VulcanValueCentre.

 

***

 

Despre Vulcan Value Centre

Vulcan Value Centre se află în București, pe Strada Mihail Sebastian nr. 88 și pune la dispoziția clienților săi o varietate de magazine pentru toate nevoile: farmacie, pet shop, supermarket, cafenele, magazine de fashion, de electronice și electrocasnice și multe altele.